Pilaf de orez cu legume si carne

34

Pilaf de orez cu legume si carne (1)

Pilaf de orez cu legume si carne. Cum se prepara pilaful gustos? Ce tip de orez alegem? Care e diferenta intre risotto si orez pilaf? Orez pilaf este o mancare complexa, sanatoasa si foarte gustoasa, populara in multe parti ale globului pamantesc.

Desi are origini asiatice ea a fost preluata si de europeni (zona balcanilor) sau de locuitorii Africii sau Americii de Sud. Mai multe despre pilaf puteti citi aici, pe Wikipedia. Pilaful nu este un orez insipid cu legume ci este un fel de mancare deosebit de savuros datorita carnii cu care este gatit. Traditional pilaful se face cu carne de oaie dar se gateste frecvent si cu carne de pui, vita sau porc. Reteta mea este adaptata dupa retetele traditionale de pilaf din Uzbekistan sau Kazakhstan.

Asa trebuie sa arate un pilaf de orez preparat corect.

Pilaf de orez cu legume si carne (26)

Am folosit pulpa de porc gata portionata (cuburi pentru gulas) si multe legume, la inspiratie. Baza unui pilaf este compusa din ceapa calita, usturoi si arome: chimion (nu chimenul uzual), nucsoara, scortisoara, piper, turmeric, sofran, dafin etc – in functie de zona si traditii. In pilaf apar frecvent si fructe deshidratate ca stafidele, migdalele, caisele, curmalele sau prunele. Mi-am inspectat camara si frigiderul si am gasit cateva ciuperci proaspete, o conserva de boabe de porumb, 2 ardei (unul rosu, unul galben), o punga de fasole verde congelata si cativa morcovi. Vor fi texturi, culori si arome variate in pilaful meu.

Mama face un pilaf de orez grozav cu carnea de pui fiarta din supa. Caleste ceapa cu orezul crud si le stinge cu polonice de supa fierbinte (supa limpede de pui). Apoi transfera carnea fiarta de pui din supa in oala cu orez (impreuna cu morcovii fierti) si o baga la cuptor pana se fierbe orezul si absoarbe supa din jur. Ce bun e!! Rețeta aici.

Pulpe de pui cu orez rețeta de pilaf la cuptor savori urbane

Varianta mea de pilaf este una „in straturi” – jos carnea si legumele si sus orezul. Eu am facut portie dubla pentru ca am avut musafiri. Cantitatile de mai jos sunt jumatate fata de cele utilizate in fotografii si sunt suficiente pentru 6 persoane. Fiind un fel de mancare mai laborios poate fi gatit in cantitati mai mari si congelat. Este fain sa stii ca ai in congelator o caserola de pilaf pe care trebuie doar sa o incalzesti. Este vorba aceea ca pilaful (ca si sarmalele) devine tot mai gustos cu fiecare incalzire.

Ce tip de orez alegem pentru pilaf?

Este o diferenta foarte clara intre pilaf si risotto – atat ca tip de orez folosit cat si ca tehnica de preparare. Pe site-urile culinare romanesti gasesti adesea o bulibaseala generala cand este vorba despre aceste doua feluri, adeseori fiind confundate si bagate in aceeasi reteta. Cititorul ramane nedumerit, neintelegand ce orez trebuie folosit, cum trebuie preparat si…de ce ii iese o mancare fada?!

La risotto se folosesc tipuri de orez cu bob mare, rotund (Arborio, Carnaroli) care elibereaza treptat amidonul si ofera o textura cremoasa preparatului final (vezi aici retete de risotto).Risotto se prepara prin tehnica calirii – adica se face un sofritto din ceapa, usturoi si ulei de masline si in el se calesc boabele de orez pana devin translucide, apoi se sting TREPTAT cu supa fierbinte, polonic cu polonic. NU se toarna tot lichidul deodata!

La pilaf de orez se foloseste orez cu bobul lung si ascutit (daca e Jasmine care e si parfumat… si mai bine), preparatul final trebuind sa fie unul aerat, bob cu bob. In plus, la pilaf incercam sa scapam de cat mai mult amidon din orez – de aceea se si spala in mai multe ape reci si se si lasa la inmuiat macar o ora intr-un castron cu apa.

Pilaful se obtine prin tehnica inmuierii si fierberii in straturi, el adaugandu-se spre finalul retetei. Vedeti mai jos cum.

5.0 from 9 reviews
Pilaf de orez cu legume si carne
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Portii: 6 - 8
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 600 g carne de porc, oaie, vita sau pui
  • sare, piper negru macinat, chimion (optionale alte arome)
  • 1 lingurita cu varf de boia dulce (paprika)
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 300 g orez (am folosit cu bob lung) inmuiat 1 ora in apa rece
  • 500g ceapa (rosie sau alba)
  • 2 morcovi
  • o capatana intreaga de usturoi
  • 1 ardei rosu sau galben
Optional:
  • 200g mazare sau fasole verde (proaspete sau congelate, nu din conserva)
  • 150g boabe de porumb
  • 300 g ciuperci proaspete

Mod de preparare Pilaf de orez cu legume si carne

Am pregatit ingredientele pentru acest pilaf de orez. Am spalat orezul cu bob lung in 5 ape reci pana ce ultima apa a ramas limpede. L-am lasat la inmuiat in aceasta apa timp de o ora.

Pilaf orez carne legume (2)

Mai intai m-am ocupat de legumele necesare acestui pilaf de orez. Am spalat, curatat si taiat legumele. Ardeiul l-am tocat cubulete, ciupercile in sferturi, ceapa solzi (pestisori) si morcovul rondele.

Am ales o oala larga, cu pereti mai inalti si cu fundul mai gros (a mea e de fonta). Am turnat uleiul in ea si am pus-o la incins pe foc mediu. Am asezat in uleiul incins cuburile de carne de porc. Carnea a fost bine stearsa cu stergare inainte de a o praji. Nu am condimentat-o cu nimic deocamdata. Am intors mereu bucatile de carne cu o spatula, pentru a se praji pe toate partile. La inceput carnea lasa apa care se va evapora in 15-20 de minute. Cand bucatile de carne s-au rumenit am adaugat ceapa tocata peste ele si am sarat lejer. Am amestecat bine si am asteptat sa se inmoaie ceapa si sa devina sticloasa – cam 10 minute. Am presarat totul cu o lingurita cu varf de boia dulce (sau iute daca va place) si am stins cu 2 cani de apa fierbinte (sau supa, daca aveti la indemana). Tot acum am pus si chimionul si piperul negru proaspat macinat. Am lasat sa fiarba 45 de minute la foc mic, cu capacul asezat pe intredeschis.

Cum cream straturile pentru un pilaf de orez?

Pulpa de porc este o carne mai indaratnica care are nevoie de un timp mai indelungat de gatire – daca se face cu carne de pui acesta va fierbe mult mai repede.

Am testat o bucatica de carne sa vad daca este facuta si am trecut la pasii urmatori: adaugarea legumelor, in ordinea timpilor lor de gatire. Primii au fost morcovii. Dupa 15 minute am pus si ciupercile pe care le-am gatit alte 15 minute.

Pana acum mancarea are aspect de tocanita de pulpa de porc cu legume. Foarte faina si asa! Se poate manca cu cartofi taranesti sau piure sau cu macaroane simple. De abia acum am adaugat porumbul, ardeiul si fasolea verde. Ele au nevoie de un timp scurt de gatire pentru ca sa-si pastreze textura. Le-am amestecat bine cu carnea din oala si le-am lasat sa fiarba 5 minute.

Cand adaugam orezul la un Pilaf de orez cu legume si carne?

In sfarsit vine si randul orezului (scurs de apa in care a stat la inmuiat) – asezat intr-un singur strat gros la suprafata oalei cu carne si legume. Cred ca va iesi un pilaf de orez fenomenal! Orezul acesta inmuiat va fierbe foarte repede.

Pilaf orez carne legume (19)

Am taiat capatana de usturoi in doua.

Pilaf orez carne legume (20)

Am nivelat stratul de orez crud de la suprafata si am infipt in el cele doua jumatati ale capatanii de usturoi (cu taietura in jos). Cu coada unei linguri de lemn am intepat din loc in loc continutul oalei, pana la fund, creand niste canale prin care sosul urca pana la suprafata. Sosul va aroma si condimenta stratul de orez de sus. Va fi un pilaf de orez foarte aromat.

Pilaf orez carne legume (21)

Am adaugat apa fierbinte cat sa acopar usor stratul de orez. Am sarat ca lumea cu 1 lingurita de sare. NU am amestecat!! Am asezat capacul peste oala (bine inchis ca sa se formeze aburi sub el) si am redus focul la minimum. Am cronometrat 18-20 minute de gatire – suficiente orezului. Etapa aceasta de gatirea la abur a acestui pilaf de orez se poate face si in cuptorul preincins la 170 C, eliminand riscul de prindere si ardere la fundul oalei. Orezul s-a umflat, a absorbit lichidele din jur iar usturoiul s-a inmuiat. Am stins focul. Am scos cele doua capatani de usturoi si am eliberat cateii din ele. Ce gust si ce aroma au!! I-am pus inapoi in oala, peste orez.

Servire Pilaf de orez cu legume si carne

In sfarsit, acest pilaf de orez este gata! Am amestecat delicat cu spatula in oala cu orez si carne. Ce arome! Ce culori! Boabele nu sunt lipite unele de altele iar textura pilafului este una aerata, nu cleioasa.

Pilaf de orez cu legume si carne (28)

Pilaful meu cu carne de porc si multe legume a avut mare trecere la familie si la musafiri. Orezul a ramas bob cu bob, carnea este suculenta, legumele au culoare si textura iar aroma si gustul sunt unice!

orez pilaf carne legume (27)

Aici gasiti reteta de Pilaf de orez cu carne de pui!

Pilaf de orez cu carne de pui si legume (3)

Sau un delicios orez cu legume – reteta aici.

legume cu orez reteta simpla

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete cu orez:

Risotto cu sofran lamaie si creveti (11)

34 COMENTARII

  1. in seara asta l-am fàcut a doua oarà ….prima datà acum 2 zile ……o nebunie….eu care credeam cà stiu sà fac pilaf si ce mare brànzà!!! Doamne ce m-am inselat ….!!!! pilaful asta sunt capabila sà-l mànànc in fiecare zi si sà mà minunez de finetea si explozia tuturor aromelor…este o nebunie….multumesc mult mult …..doamne ce và iubesc !!!!!

  2. Buna ziua! Doresc sa fac si eu aceasta reteta de pilaf si sunt un pic preocupata de acel usturoi. Se simte pregnant gustul? Orez cu legume si carne am mai mancat, imi place si tehnica de pregatire, seamana cu cea a prietenei mele din Kazahstan, dar nu stiu daca sa risc sa pun acel usturoi…

      • Aveti dreptate, asa il numeste si prietena mea, ” pilav uzbek” ( inca nu vorbeste bine românește) . Va multumesc, voi pune si usturoiul. Va multumesc pentru munca dvs, anul trecut v-am descoperit si pt ca am gatit dupa retetele dvs de atunci si nu am svut niciun esec, ati devenit punctul meu de reper pentru orice pofta!

  3. Intr-adevar, o reteta de nota zece, filata vreo doua zile si gatita astazi cu calm, linistit, fara graba dar cu nerabdarea de a gusta rezultatul astfel ca dupa cea de a doua portie nu mai pot decat sa va multumesc si sa-mi astept sotia cu nerabdare , sa se bucure si ea impreuna cu mine !

  4. Este o minune de reteta ! O bunatate! Nu am avut decat orez obisnuit, cu bob rotund, dar, l-am spalat BINE de tot 🙂 in multe ape si mi-a iesit ceva f gustos si aratos.. Carnea a fost de pui, iar fierbera dupa adaugarea orezului peste carne si legume, in cuptor, initial acoperit cu folie de al si ultimele minute , fara, cat sa se „imbujoreze putin”

  5. pe vremuri mama facea un pilaf cu carne si ardei,care erau intotdeauna ardei verzi,care-mi placea foarte.ieri,aducindu-mi aminte de el mi-am zis hai sa fac un pilaf ca ala.am intrat un pic pe net ca sa-mi reimprospatez bruma de cunostinte si am gasit reteta asta.a iesit splendid.cu citeva modificari.asta-i o reteta de plov.se face de obicei cu carne de oaie.n-am avut acasa nici oaie nici porc si fiindu-mi lene sa mai ies din casa am pus ce aveam la indemina niste pipote de pui.si n-am pus de loc boabe de porumb pentru ca,dupa mine, asia centrala si boabele de porumb nu merg impreuna.am facut un ceaun maricel din care azi au mai ramas citeva firimituri.multumesc mult pentru aducere aminte.era sa uit.drept condiment am pus si foarte putine seminte de cumin.

  6. Buna ziua! Doamna faceți niste mâncăruri și prăjituri de ne lasă” gura apă”, am descoperit pagina dvs de ceva vreme și mă tot uit și mă minunez de ce bunătăți faceți.Va mulțumesc că le împărtășiți cu noi! Eu locuiesc în Iran și îmi este dor de mâncărurile noastre și fetiței mele.Astazi am sa fac rețeta dvs de orez.Aici au foarte multe tipuri de orez,au și unul afumat care este o nebunie când îl prepari dar în general folosesc pe cel cu bob lung.o să vă las un comentariu cum a ieșit orezul.o zi buna!

  7. Am făcut și eu pilaful după această rețetă. Într-adevăr, dacă stă orezul la înmuiat o oră, după aceea fierbe foarte repede. Am urmat reteța întocmai și recunosc că n-am mâncat pilaf mai bun, și nu sunt tânără. Vă mulțumesc pentru rețete și pentru că sunt atât de explicite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.