Sparanghel in foietaj – spirale cu sunca si cascaval

5

sparanghel in foietaj spirale cu sunca si cascaval Savori Urbane (1)Sparanghel in foietaj – spirale cu sunca si cascaval. O gustare de primavara foare rafinata si aspectuoasa. „Tigarete” din aluat foietaj umplute cu tulpini fragede de sparanghel verde sau alb, invelite in felii de sunca de Praga, bacon sau sunca crud-uscata.

Iubesc luna mai! Este si luna in care m-am nascut 🙂 Luna mai este luna sparanghelului si a altor trufandale (cartofi noi, ceapa si usturoi verde, ridichi etc). Daca pana acum 6-7 ani trebuia sa fug la Viena ca sa mananc sparanghel, iata ca acesta a aparut si in supermarketurile noastre si a reaparut si in pietele locale. Da, in Arad se gasea sparanghel si acum 80-100 de ani, fiind cultivat in gradinile svabilor din Aradu-Nou. Ei il aduceau la piata si pe vremuri, alaturi de varza de Bruxelles, dovlecei patison sau rubarba, mangold si alte trufandale.

In Piata Mica din Arad se gaseste sparanghel de vreo 2 saptamani iar pretul lui este 1/2 fata de cel din supermarket (adica 24 lei/kg nu 500 g). Fraged si gustos!

sparanghel piata aradDe 2 saptamani gatesc sparanghel in toate chipurile: supa, quiche cu sunca si ciuperci, cu sos olandez

Sparanghel cu sos olandez (7)sau risotto cu sparanghel si parmezan mult.

Risotto cu sparanghel si mazare verde
Risotto cu sparanghel si mazare verde

Este grozav sparanghelul daca il gatesti corect. Sa nu devina moale si pastos… Tineti cont de faptul ca sparanghelul verde se poate manca si crud, in salate. Deci nu-l gatim la nesfarsit.

De data aceasta am ales sa fac niste gustari rapide: spirale din foietaj. Reteta aluatului foietaj de casa o gasiti aici. Pentru 8 rulouri cu sparanghel am folosit cca. 200 g aluat foietaj (fasii de cca. 25 g/rulou). Daca nu aveti timp sa faceti foietaj in casa va recomand aluatul foietaj proaspat din Kaufland care este cu UNT! (de la frigidere, nu de la congelatoare).

Sunca poate fi fiarta (presata, de Praga) sau cruda si afumata (de casa) sau chiar felii subtiri de bacon (kaiser). Eu am taiat feliile de sunca in 3 (pe lung). Am mai facut reteta asta si cu fasii de somon in locul suncii (vezi aici).

Sparanghel sunca si foietaj (2)Va scriu reteta pentru 4 portii: 8 spirale din care 4 cu sunca si 4 cu cascaval.

5.0 from 1 reviews
Sparanghel in foietaj - spirale cu sunca si cascaval
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Portii: 8 bucati
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 16 fire de sparanghel verde (proaspat si fraged)
  • 4 fasii de sunca sau kaiser
  • 30 g cascaval ras
  • 200 g foietaj taiat in fasii lungi
  • 1 ou pentru uns
  • sare marina grunjoasa
  • putin ulei de masline

 

Mod de preparare Sparanghel in foietaj – spirale cu sunca si cascaval

Mi-am pregatit ingredientele. Am pus cuptorul la incins la 200 C (treapta inalta la cele cu gaz).

Am intins foietajul in grosime de 3-5 mm si l-am taiat in fasii de 40 x 2 cm. Am spalat sparanghelul si i-am ajustat coditele (daca sunt uscate taiati mai mult din ele). Am ales 16 fire de sparanghel oarecum egale ca lungime si grosime deoarece am pus cate 2 in fiecare spirala.

Sparanghel sunca si foietaj (1)Mai intai am infasurat cate 2 fire de sparanghel in cate o fasie de sunca. Apoi am rasucit si benzile de foietaj in jurul pachetelelor create. Cel mai simplu se lucreaza pe masa, asezand in diagonala fasia de aluat si ruland pachetelul in ea (nu invers). Trebuie avuta grija ca straturile de aluat sa se suprapuna putin. Nu trebuie unse cu ou ca sa se lipeasca.

cum se ruleaza spiralele de foietajPe cele 4 fara sunca le-am invelit direct in foietaj. Am tapetat o tava larga cu hartie de copt si am asezat spiralele in ea. Am uns parte cu aluat cu ou batut cu putina sare iar varfurile si cozile sparanghelului le-am pensulat cu putin ulei de masline (ca sa nu se ofileasca rau la copt).

cum se fac spirale din foietaj cu sparanghel sunca cascaval (1) cum se fac spirale din foietaj cu sparanghel sunca cascaval (3)Le-am presarat cu sare grunjoasa – pentru ca nu le-am sarat inainte.

Pe cele fara sunca le-am presarat si cu putin cascaval ras. Pe restul le-am lasat doar cu sare.

cum se fac spirale din foietaj cu sparanghel sunca cascaval (5)Coacere Sparanghel in foietaj – spirale cu sunca si cascaval

Am dat tava la cuptorul preincins la 200 C si am copt aceste spirale cu sparanghel timp de 12-15 minute (depinde de cuptor) pana ce au crescut in volum si s-au rumenit cum trebuie.

coacere sparanghel in foietaj (1)Trebuie sa fie rumene si la fund. Am si taiat una ca sa vad daca e copt aluatul pana la mijloc.

coacere sparanghel in foietaj (5)Sa va mai povestesc ce arome am in bucatarie?

Servire Sparanghel in foietaj – spirale cu sunca si cascaval

A fost batalie pe spiralale astea! Imediat de le-am scos din cuptor a disparut jumatate de tava. De-abia am avut ce sa mai pozez 🙂

sparanghel in foietaj spirale cu sunca si cascaval Savori Urbane (4)Sunt crocante si gustoase, cu aroma subtila de unt (din foietaj) si de sunca sau cascaval., Sparanghelul are o savoare aparte care se simte bine de tot in aceste spirale.

sparanghel in foietaj spirale cu sunca si cascaval Savori Urbane (3)Iata si in sectiune.

Gust si aroma de primavara! Trebuie sa incercati neaparat acest sparanghel in foietaj!

Spirale de foietaj cu sparanghel si sunca (4)

CITITORII NOSTRI AU INCERCAT RETETA!

Aici gasiti mai multe retete cu sparanghel.

Curry-rata-lapte-cocos-galbiori-sparanghel (1)

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.