Ruladă din piept de pui la cuptor – coaptă în punga magică

8

Ruladă din piept de pui la cuptor - coaptă în punga magică reteta savori urbane

Ruladă din piept de pui la cuptor – coaptă în punga magică. Rulada de pui caldă sau rece (aperitiv) – foarte fragedă și aromată. Piept de pui gătit în punga magică. Cum se face rulada din piept de pui? Cum se marinează pieptul de pui astfel încât să rămână fraged și suculent după gătire? Rețete cu piept de pui.

Am făcut această ruladă din piept de pui pentru un prânz de weekend în familie. Ea este foarte gustoasă și rece, a doua zi – o ruladă de pui tip aperitiv.

Din dorința de a obține o carne fragedă și aromată am decis să o marinez în prealabil și apoi să o coc în punga specială pentru cuptor („punga magică”). Rezultatul a fost unul de vis: carne moale, fragedă, suculentă și care se topește în gură.

rulada de piept de pui reteta pas cu pas

Când gătesc piept de pui încerc să găsesc diverse metode prin care pieptul de pui să rămână suculent și fraged. Nici nu vreau sa știu ce gust poate avea un piept de pui fiert și apoi făcut șnițel (pentru că da, am auzit și de asemenea metode de preparare). Sau grătare uscate timp îndelungat în tigaie. Am să vă las la finalul articolului mai multe rețete cu piept de pui.

Despre „Punga Magică”

Punga specială pentru friptura se găsește în orice supermarket (punga magică). Eu cumpăr din DM pungă la metru, la sul. Este foarte practică pentru că tai din ea bucăți cât vreau eu de lungi. Și lățimea ei este ceva mai mare decât a pungilor stas.

Aceste pungi rezistă bine până la 220 C așa că nu avem probleme cu ele la cuptor. Sunt special gândite pentru așa ceva. Aici vedeți câteva modele și dimensiuni de pungi de friptură de la Fino și AluFix (cele mai mari sunt mai ok).

Având o caserola de 800 g de file de piept de pui (peștișori sau inner filet) am decis să-l prepar în punga magică. Punga magica o folosim la fripturi încă din anii 70 (se aducea din Ungaria vecină) dar mai nou o folosim inclusiv la copt pâine. Iată ce minunăție de pâine am făcut in punga magică (rețeta aici)!

Punga magică o folosesc și la fripturi, cum ar fi puiul la pungă (rețeta aici) sau pieptul de curcan în punga magică (rețeta aici). Carnea rămâne suculentă și fragedă și totuși pielea se rumenește frumos.

Pui la punga - reteta rapida (10)

Din aceste cantități rezultă 4-5 porții de ruladă din piept de pui la cuptor lângă care puteți face orice fel de garnitură vă place: din cartofi, orez, cuscus sau salate (câteva idei găsiți aici).

5.0 from 3 reviews
Ruladă din piept de pui la cuptor - coaptă în punga magică
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 4-5 porții de ruladă din piept de pui
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 800 g file de piept de pui
  • 50 g ulei de măsline
  • 50 g unt topit
  • ierburi aromatice (salvie, oregano, cimbru)
  • sare
  • piper
  • paprica (boia dulce)
  • usturoi granulat

 

Cum se face rețeta de ruladă din piept de pui la cuptor – coaptă în punga magică?

Cum se marinează pieptul de pui?

Dacă nu e dezosat, pieptul de pui se dezosează și se taie fâșii. Apoi se tamponează cu șervețele absorbante.

Jumătate din carne am tăiat-o cubulețe mici.

Cum se condimentează și marinează pieptul de pui?

Am condimentat pieptul de pui cu sare, piper și ierburi aromatice. Am adăugat și un vârf de linguriță de paprică (boia dulce) și o jumătate de linguriță de usturoi granulat. Am folosit condimente uscate pentru a elimina orice sursă de apă. Astfel carnea nu va ieși fiartă, ci friptă. Am adăugat și uleiul de măsline, untul topit și am amestecat apoi totul cu mâinile într-un bol încăpător.

Apoi am mutat toată carnea în punga magică.

Am legat punga cât se poate de strâns (se scoate aerul din ea pentru că nu e voie să rămână aer în pungă) și am dat-o la frigider peste noapte (cca. 8-10 ore). Dacă vă grăbiți, puteți lăsa carnea la marinat la temperatura camerei timp de de 2 ore.

Cum se coace pieptul de pui la pungă?

Am scos punga cu carne din frigider cu 2 ore înainte de coacere. Niciodată nu prăjim sau coacem cărnurile reci, scoase direct din frigider, deoarece devin tari (se contractă). Am așezat-o într-o formă mică de chec dar puteți folosi orice vas termorezistent. Am îndesat bine punga cu carne astfel încât să aibă formă cilindrică de ruladă. Dacă doriți să faceți cantitate mai mare să nu depășiți totuși diametrul de 10 cm. Mai bine folosiți două pungi.

Am introdus tava in cuptorul preîncins la 200 C pe funcția sus+jos+ventilație sau treapta maximă la cuptoarele pe gaz (punga rezistă până la 220 C). Am lăsat-o la copt 40 de minute fără să mă ating de ea. Practic pieptul de pui se gătește în suc propriu dar se și rumenește. Iese friptură, nu fiertură!

Am scos friptura de pui din cuptor. Punga este umflată dar nu trebuie găurită! În câteva momente ea se va dezumfla singură deoarece friptura se răcorește natural. Orice carne coaptă sau prăjită trebuie lăsată câteva minute la odihnă pentru redistribuirea sucurilor naturale din ea și destinderea fibrelor musculare.

După vreo 15 minute am desfăcut punga și bucătăria mi-a fost invadată de niște arome grozave! În pungă s-a format un sos grozav! Carnea este perfectă: fragedă și suculentă, se topește în gură. Se și feliază extrem de ușor.

reteta piept de pui la punga la cuptor

Servire ruladă din piept de pui la cuptor – coaptă în punga magică

Această ruladă din piept de pui se feliază ușor deoarece carnea este foarte fragedă și suculentă.

cum se face rulada din piept de pui la cuptor

Am aranjat câte 2 felii de ruladă cu niște cartofi noi falși (rețeta aici) și am picurat totul cu sosul grozav format la coacere. Cât de bine miroase 🙂

servire rulada de pui cu cartofi la cuptor

Am reușit din nou să gătesc perfect pieptul de pui 🙂 Aromele de unt, de ulei de măsline, ierburile aromatice și condimentele au contribuit la un gust deosebit de bun. Restul de ruladă poate fi consumat rece, a doua zi. Practic este o excelentă ruladă aperitiv din piept de pui!

V-am promis și alte rețete cu piept de pui. Îmi place să fac snitele pane din piept de pui (rețeta aici)

Snitel din piept de pui pane (20)

sau piept de pui la cuptor (rețeta aici).

Piept de pui la cuptor - rumen, fraged și suculent cu crusta picanta savori urbane

Îmi place însă și pieptul de pui cu smântână (rețeta aici)

Pui cu smantana reteta simpla si rapida savori urbane

sau pieptul de pui în sos de roșii cu mămăliguâță (rețeta aici).

Piept de pui cu sos de rosii si mamaliguta

Vă asigur că în toate rețetele noastre pieptul de pui iese excelent: nu e deloc uscat, ci fraged și gustos.

Merită să încerci și tu această rețetă de ruladă din piept de pui la cuptor – coaptă în punga magică!

Aici găsiți mai multe rețete cu carne de pui.

Ciulama de pui cu ciuperci si smantana reteta veche savori urbane

8 COMENTARII

  1. Imi scuzati deranjul….Ma aflu in Germania,si din pacate cel mai apropiat magazin romanesc este la 60 de km de mine…Asa ca nu am de unde imi procura punga magica.As dori sfatul dv. daca pot inlocui aceasta punga cu altceva pentru aceasta reteta minunata pe care ati postat.o.Va multumesc anticipat cu toate urarile de bine.Cu respect…Maia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.