Dulceata de visine reteta simpla sau cu cirese o fac in fiecare an. Nu este un simplu gem de visine. Exista si un truc (cu samburii), mostenit de la strabunica mea! Veti vedea ca aceasta dulceata de visine cu cirese are o aroma foarte intensa. Este pur si simplu delicioasa! In plus, ea nu trebuie fiarta mai mult de 20 de minute.
Dulceata de visine de casa are o aroma unica! Nu se compara cu cea din comert. Este foarte important sa NU fierbem mult dulceturile si gemurile pentru a nu-si schimba culoarea si a nu-si pierde proprietatile.
La aceasta dulceata de visine cu cirese folosesc parti egale de visine si cirese (dar nu e obligatoriu). Puteti face doar dulceata de visine sau doar de cirese. Am venit cu plasele incarcate din piata si, ajutata de fiica mea (Marlene) si de alti 3 prieteni de-ai ei, am biruit curatarea lor de samburi. Merci, kids!
I-am rugat sa pastreze o mana de samburi, sa nu-i arunce. Erau si ei mirati… dar la ce va trebuie? Las’ ca vedeti voi!
Din pacate nu au lasat si cateva fructe intregi ca sa le pozez alaturi de preparatul final asa ca am cules cateva visine salbatice din pomul vecinilor (care isi intinde ramurile peste gardul nostru). Face niste visine mici, negre, acrisoare-amarui si foarte gustoase. A rodit ca nebunul! Este full de visine! Ma gandesc sa fac ceva numai din ele – spre sa nu fie totusi prea amare.
Desi prepararea acestei dulceti nu este una tipica (cu sirop de zahar in care se cufunda fructele – asa cum am procedat la dulceata de cirese si la cea de capsuni) ea nu este totusi un gem pentru ca fructele isi pastreaza oarecum forma.
Deoarece visinele sunt acrisoare am pus cate 700 g la fiecare kg de fructe curatate si scurse (nu doar 500 g cat am pus la gemul de capsuni).
- 1,5 kg visine fara samburi (sau mix cu cirese), cantarite dupa ce au stat la scurs
- 1 kg de zahar tos
- zeama de la o lamaie mare sau 4 g sare de lamaie
- un pumn de samburi de cirese si visine (cca. 1 lingura plina, NU mai multi)
Primul pont – dulceata de visine cu cirese
Dupa ce copiii mi-au curatat visinele si ciresele, le-am asezat intr-o strecuratoare mare si le-am lasat la scurs peste noapte, in frigider.
Sucul colectat in castronul de sub strecuratoare a fost destul de mult si i l-am dat fiicei mele sa-l bea. Suc proaspat, natural de visine si cirese. Astfel am scapat de o parte de lichid, deci nu ma voi mai chinui mult cu scazutul dulcetei. Chiar nu are rost sa fac o oala de sirop in care sa pluteasca fructele.
Mod de preparare dulceata de visine cu cirese
Am asezat fructele scurse in cea mai larga cratita pe care o am – speciala pentru gemuri si dulceturi (are 45 cm diametru). Cu cat e suprafata de evaporare mai mare cu atat mai repede se va lega dulceata si-si va pastra culoarea frumoasa (nu se face maro).
Am presarat fructele cu 1 kg de zahar si cu zeama de lamaie (in alte dati folsoesc sare de lamaie care este acid citric – compuscare se gaseste in toate fructele acrisoare si care se sintetizeaza si in organismul uman – deci, fara panica!).
Le-am lasat sa stea asa 1 ora.
Al doilea pont – dulceata de visine cu cirese
V-am spus ca am pastrat o mana de samburi. Ce am facut cu ei? I-am pus intr-o punguta de tifon (pus in 3) legata strans cu sfoara. Puteti sa-i puneti si intr-un saculet de panza mai deasa.
Observatie: daca va e frica de cantitatea infima de cianura (aroma de migdale amare) din samburi (care este volatila la temperatura camerei) va sfatuiesc sa NU-i puneti! Ganditi-va ca si visinata se face cu samburii visinelor sau ca retete frantuzeasca originala de clafoutis de Limousin prevede gatirea cireselor cu tot cu samburi, tocmai pentru o aroma mai intensa.
Am mai desirat scamele care ieseau din tifon, cat am putut, ca sa nu ma trezesc cu ele in dulceata. Chestia e ca dupa ce se umezeste saculetul nu vor mai iesi fire.
Am atarnat acest saculet pe marginea cratitei, legandu-l de una din toarte astfel incat sa ajunga pana pe fundul oalei. In Franta si Italia se foloseste aceasta procedura, mai ales la ciresele amarena. Si samburii cireselor si visinelor noastre sunt foarte aromati asa ca merita sa-i folositi.
Cat se fierbe dulceata de visine?
Am asezat cratita pe foc mediu si am inceput sa amestec in ea cu o lingura curata de lemn. Fructele au inceput sa lase lichid, s-a format sirop.
Din momentul in care dulceata a ajuns in regim de fierbere (in masa) am cronometrat 20 de minute.
Bineinteles ca am cules mereu spuma formata la suprafata ei.
Observatie: s-ar putea ca acest timp sa fie mai mare daca folositi cantitati mai mari de fructe si zahar sau daca cratita voastra are suprafata mai mica si evaporarea se realizeaza mai lent.
Dupa scurgerea acestui timp am observat ca siropul este gros si rubiniu iar fructele au devenit translucide. Gata! Pot stinge focul.
Cât se fierb un sirop, un gem sau o dulceață? Cel mai simplu și corect este să folosim un termometru de cofetărie și să urmărim gradațiile acestuia: la 105 C se atinge stadiul de gem (jam) și ne putem opri cu fierberea. Da, toate soluțiile de zahăr cu apă vor avea aceeași consistență și concentrație la 105 C însă va dura mai mult sau mai puțin până ce vom ajunge la acest stadiu, în funcție de conținutul de apă al fructelor.
Nu va puteti imagina ce aroma intensa i-au dat samburii!
Cum se pune dulceata de visine in borcane?
Am pregatit doua borcane (spalate, sterilizate la cuptor impreuna cu capacele aferente – asa cum am descris aici).
Am umplut borcanele cu dulceata de visine si cirese si le-am inchis ermetic cu capacele din dotare. Ce-am facut cu saculetul de samburi? L-am stors cat am putut si apoi l-am asezat intr-o carafa mare cu apa rece – ca pe un plic cu ceai – asteptand sa elibereze siropul din el, formand o bautura racoritoare foarte buna! Sirop proaspat de visine cu cirese. Nimic nu se arunca.
Borcanele cu dulceata de visine pot merge pe raftul din camara. Ele rezista si 10 ani.
Dulceata de visine si cirese preparata asa imi aminteste de strabunica-mea Buia, de gustul unic al conservelor ei. Mereu avea cate un pont care le diferentia de cele ale altor gospodine. Incerc sa duc traditia mai departe.
Vedeti mai jos cum sta siropul bobite si ce culoare frumoasa are!
Sa incercati neaparat aceasta dulceata de visine cu cirese pentru ca nu va va parea rau!
Aici gasiti reteta de dulceata de cirese!
Iata si reteta de compot de vișine – rețeta de la bunica fără conservanți (aici).
Sper ca v-a placut aceatsa reteta de dulceata de visine si ca o veti testa in curand 🙂
Cititorii nostri au incercat reteta!
Aici gasiti mai multe retete de conserve, gem, dulceata, jeleu, peltea:
M-am gandit de multe ori sa incerc o astfel de reteta, insa de fiecare data am abandonat in detrimentul unei versiuni cumparate de la supermarket. Gata, reteta asta pare prea simpla pana si pentru mine. Mersi de sfaturi!
cu placere si spor la treaba!
Buna ziua,
Puteti sa imi spuneti ce diametru are cratita in care faceti dulceata? Din cate am vazut este una emailata, asa e?
Vreau sa imi acumpar si eu o cratita pe care sa o folosesc doar la dulceturi, cea actuala este cam mica.
multumesc,
da. este o cratita emailata cu diametru de 32 cm.
foarte gustoasa mi-a iesit aceasta dulceata. Insa mi-a iesit destul de lichida, nu imi dau seama bine daca a vostra este tot la fel, dar pare cam asa. Am scos si vre-un litru jumate de sirop, deoarece mi s-a parut prea mult sa il pun in borcane. Voi l-ati pus pe tot? Nu exista vreo metoda naturala de a ingrosa dulceata? Multumesc!
Poate au fost mai apoase visinele tale sau cratita nu a fost suficient de larga… Orice gem sau dulceata poate fi „legat” natural cu coji si cotoare de mar puse in saculet de panza. Ele contin pectina – un gelifiant natural.
Ce parere aveti despre gelfix?
Samburii intregi sau striviti?
Intregi
[…] de afine, de mure sau de capsuni. Ce sa mai zic de clatitele umplute cu dulceata de cirese sau de visine? Dar cu gem de […]
[…] tos. Eu am facut 2 tavi de prajitura Greta Garbo: una doar cu gem de caise si alta cu gem de caise, visine si capsuni. Ambele sunt grozave! Si gemul de prune merge foarte […]
Bunica mea făcea un șerbet extraordinar cu apă de sâmburi . Un pumn de sâmburi de vișine se sparg și se opăresc cu un pahar de apă, apoi se strecoară. Lichidul rezultat se completează până la două pahare cu suc rezultat din scurgerea visinelor și se pune într-o cratiță împreună cu 1 kg de zahăr. Se fierbe siropul până se leagă, se lasă să se răcorească, apoi se freacă până când își schimbă culoarea. Spre sfârșit se stropește cu zeamă de lămâie și se continuă frecatul.
Din vișinele acelea mici și aromate iese o vișinată foarte bună, dar și dulceața e deosebită. Vișinul acela se numește vișin țigănesc. Nu crește foarte mare, dar rodește abundent an de an.
Ca să nu rămână scame în dulceață, folosiți un infuinfuzor pentru ceai (acea sferă din plasă de sită cu mâner).
Da, e buna ideea.
[…] Cel mai des le fac cu gem de caise dar sunt foarte gustoase si cu gem de capsuni, prune sau cu dulceata de cirese sau zmeura. Merita incercate cu gem-pasta de macese sau de gutui. Fursecuri cu nuca si gem […]
Daca pun 500 de grame de zahar la 1 kg de visine se mai intareste dulceata?sau o sa imi iasa un sirop subtire?
Depinde de cata apa au in ele fructele. Eu zic ca-ti va reusi si cu mai putin zahar.
Dulceața se pune rece în borcane sau fierbinte, ca la gem?
Rece.
Buna ziua,
Va admir si va urmaresc retetele, sunt minunate.
Am nevoie de un sfat….am facut dulceata de visine dar dupa ce am pus-o in borcane si s-a racit am constatat ca siropul nu are consistenta dorita ( a iesit cam subtire). Sa o mai fierb in borcane? Cat?
Multumesc!
Succes in tot ceea ce faceti!
Probabil ca mai trebuia fiarta un pic sau ai avut visine zemoase. Nu-i mai fa nimic acum. Vei vedea ca in timp (peste 2-3 luni) se va mai ingrosa dulceata.
Multumesc frumos!
[…] acesta am stat rau cu capsunile si ciresele insa am avut recolte record de caise si piersici. Aici gasiti si reteta gemului de […]
Esență de migdale
Salutare! Din păcate am aruncat simburii, as putea adăuga o picătură de esență de migdale sau risc sa stric dulceata?
Mulțumesc anticipat
Nu are nimic. Poti pune 2-3 stropi de esenta.
[…] Aici gasiti reteta dulcetii simple de visine. […]
[…] În fiecare an ne bucurăm când apar fructele de sezon. Încercăm să le mâncăm proaspete și de-abia dupa aceea să le conservăm pentru iarnă. Bineînțeles că și prețul lor scade spre final de sezon și este mai convenabil să le cumpărăm atunci, în cantități mai mari. Fac 5-6 borcane de compot de vișine dar și 3-4 borcane de dulceață de vișine – rețeta aici. […]
[…] confiate si imi reusesc grozav toate: de coji de portocala sau lamaie, de smochine, de cirese, visine, de coaja de pepene, de capsuni, zmeura, mure, fragute sau fructe de padure. Va arat cateva […]
[…] Sau pe cea de visine – vezi aici. […]
Buna, cer un sfat…
Nu e prima data cand fac dulceata de visine, imi iese de fiecare data visina perfecta, zeama…spre maroniu. Spre deosebire de reteta voastra, eu scot visinele de cateva ori, si le adaug inapoi, ca sa pot scadea sucul fara a le fierbe prea mult. Nu imi place dulceata cu multa zeama. Imi e clar ca incepe sa caramelizeze zaharul, indiferent cat de mic ar fi focul. Nu am incercat niciodata sa pun doar visinele cu zahar, fara minunatul suc ramas, crezi ca poate fi o solutie? Ma gandesc sa nu caramelizeze de la inceput, avand mult zahar si putin suc… Serios, chiar ma oftic la pozele voastre, posibil sa nu fie asa groasa, dar are culoarea „care trebuie”. Un sfat? Sau e, dupa cum ma astept: ori-ori?
Radu, incearca sa te tii de reteta mea o data si vezi cum iti iese. Fa proba cu 1 kg de visine.
Buna seara!As putea sa pun jumătate visine și jumătate cirese de mai?
da
[…] Acest gem de vișine este bine legat, are consistență perfectă (nu e apos) și se întinde ușor pe clătite, pancakes, gogoși sau pe felii de pâine cu unt. El poate fi folosit și la umplerea prăjiturilor sau fursecurilor deoarece este ca o pastă – față de dulceața de vișine care are boabe întregi și sirop (rețeta aici). […]
Este pentru prima dată când fac dulceață. Am urmat întocmai sfaturile, doar că durata de preparare a fost mai mare (am scos sâmburii noaptea, când dormea bebe și am pus la frigider vișinile pana a doua zi, iar la fiert au fost vreo doua reprize…). Mulțumesc din suflet! Urmăresc cu interes pagina.
Sunteți minunate,vă admir foarte mult
[…] umplutură putem folosi dulceață de vișine (rețeta aici) dar aceasta este cam dulce pentru că și bezeaua are mult zahăr. Noi avem o rețetă faină de […]