Piure de telina fin si cremos reteta pas cu pas

13

Piure de telina fin si cremos reteta pas cu pas savori urbane

Piure de telina fin si cremos reteta pas cu pas. Un piure din radacina de telina cu putin cartof, lapte, unt si smantana. Cum se face piureul de telina? Cu ce se potriveste piureul de telina aromat si catifelat?

Americanii numesc acest piure de telina „celeriac puree” sau „celery root puree”. Asta pentru a face diferenta cu apio (tijele verzi ale telinei). Sunt mare amatoare de piureuri de legume si le fac foarte des pe post de garnitura pe langa fripturi sau carnuri prajite la gratar sau la tigaie. Mai schimbam un pic piureul de cartofi si cartofii prajiti, nu?

Radacina de telina are o aroma specifica puternica, foarte fresh. Am folosit-o deja in salata cu sos remoulade si limba fiarta (reteta aici) sau in salata cu iaurt si maioneza (reteta aici). In prima reteta am oparit telina cateva minute pentru a mai scapa de aceasta aroma intensa. In cea de-a doua reteta am decis sa o rad si sa o imersez cateva minute in apa rece cu zeama de lamaie. In acest fel aroma se mai disperseaza iar zeama de lamaie previne oxidarea (inegrirea) telinei.

telina cu maioneza (6)

Daca va place telina va recomandam si supa crema de telina cu smantana reteta simpla pe care o gasiti aici.

Supa crema de telina cu smantana reteta simpla savori urbane

Am citit mai multe retete de piure de telina pe internet (la francezi, englezi si americani) si am vazut ca acestea sunt foarte variate: unele contin orez (pe post de liant, asa cum am folosit la supa crema de dovlecei), altele cartof, unele se fac cu lapte si smantana, altele doar cu lapte si unt. Asa ca am decis sa ma ghidez dupa instinct si sa fac un piure de telina pe gustul meu. Practic am aplicat tehnica de fierbere a legumelor direct in lapte, asa cum am facut la piureul de pastarnac.

Din cantitatile de mai jos am obtinut 3-4 portii de piure de telina, in conditiile in care mai exista si o a doua garnitura pe langa carne.

5.0 from 5 reviews
Piure de telina fin si cremos reteta pas cu pas
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 4 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 500 g radacina de telina curatata de coaja
  • zeama de la ½ de lamaie
  • 150 g cartofi cruzi
  • 500 ml lapte
  • sare, piper alb
  • 80 g unt rece cu min. 80% grasime
  • 50 ml smantana dulce pentru frisca (naturala, cu min. 30% grasime)
  • cativa stropi de zeama de lamaie

 

Cum se face piure de telina fin si cremos?

Cum se pregateste telina pentru piure?

Am cumparat o radacina de telina de vreo 700 g. Se pierd cam 150-200 g prin curatarea cojii.

radacina de telina pentru piure fin si cremos

Dupa decojire am spalat telina si am ras-o pe razatoarea mare.

cum se rade telina pentru piure

Mi-am pregatit din buna vreme un castron mare cu apa rece in care am stors zeama unei jumatati de lamaie (rol antioxidare). Am pus telina rasa in apa rece cu lamaie si am lasat-o 10 minute ca sa mai iasa din ea aroma intensa.

telina rasa in apa rece cu lamaie

Intre timp am curatat si un cartof mai mare si l-am taiat in cubulete mai mici. Le-am pus si pe acestea in apa rece, intr-un bol separat. Am scurs telina intr-o strecuratoare.

telina si cartofi pentru piure de telina

Cum se fierb telina si cartofii in lapte pentru piure de telina?

Am ales o cratita potrivita in care am pus telina rasa si cartofii scursi de apa. Am turnat 500 ml de lapte peste legume si le-am pus si o jumatate de lingurita de sare.

Am pus cratita pe foc si am adus totul la fierbere. Atentie! Laptele se va umfla asa ca ar fi bine sa folositi o cratita cu pereti mai inalti. Am fiert legumele in lapte timp de 20-30 de minute, pana ce s-au inmuiat bine de tot. Am testat si un pic de telina si o bucatica de cartof ca sa fiu sigura ca sunt facute.

Am stins focul si am strecurat lichidul ramas in exces (legumele mai lasa si ele apa din tesuturi). Legumele scurse s-au intors in oala in care au fiert. Le-am pus doua bucatele bune de unt rece si gras (cca. 80 g).

Am mixat totul cu blenderul de mana pana ce am obtinut o pasta fina si cremoasa. Adica un piure de telina onctuos, catifelat. Am adaugat si 50 ml de smantana dulce pentru frisca (Pilos, La Dorna, Whipping cream) naturala, neindulcita (evident!).

cum se blendeaza piureul de telina cu mixerul de mana

Am asezonat cu sare (suplimentar), piper alb macinat si cu cativa stropi de zeama de lamaie. Va spun cu mana pe inima ca zeama asta de lamaie face minuni cu acest piure de telina si ca-i duce gustul spre sosul olandez (reteta aici). Fabulos!

reteta piure de telina pas cu pas cu poze

Puristii pot sa dea piureul si prin sita fina (chinoise) ca sa fie siguri ca nu vor gasi cocoloase sau fibre prin el. La mine nu a fost cazul pentru ca muream de foame si tocmai prajisem niste vrabioare de vita la tigaia gratar :).

Servire piure de telina fin si cremos reteta pas cu pas

Am mutat piureul de telina din cratita in castroane si l-am asezat pe masa. L-am decorat cu micro greens (micro plante). Puteti presara putin patrunjel verde tocat.

cel mai bun piure de telina cu lapte unt smantana

Si cum spuneam, am folosit acest piure de telina pe post de garnitura alaturi de vrabioara de vita la tigaie (reteta aici) si de cartofi dublu prajiti in stil French Fries (reteta aici). Telina merge grozav cu carnea de vita!

vrabioara de vita la gratar cu piure de telina plating microgreens

Piureul ramas poate fi pastrat la frigider si reincalzit a doua zi, la nevoie.

reteta piure de telina cu cartofi extra cremos si gustos

Aici gasiti mai multe piureuri de legume: piure de cartofipiure de morcov cu chimen, de pastarnac cu unt sau de mazare.

Ati vazut cat de usor se prepara reteta de piure de telina fin si cremos! Neaparat sa-l incercati!

Aici gasiti mai multe retete de garnituri: piureuri de legume, soteuri, legume la tigaie sau la cuptor etc.

Sote de mazare reteta simpla Savori Urbane

13 COMENTARII

  1. Imi doresc o varianta Savori Urbane a fripturi „Vita Wellington”. Am citit cea a Laurei Laurentiu.Ma inteleg mai bine cu felul vostru de a descrie o reteta!☺

  2. Absoult DELICIOS, azi l-am pregatit si am vrajit-o chiar si pe mama, care de obicei e mai greu de convins de mancaruri mai netraditionale, sa zice asa. Foarte bun, cu siguranta am sa inlocuiesc traditionalul piure de cartofi.

  3. E prima data cand fac acest piure de telina. Am tot auzit de el, dar nu am incercat. Acum am avut 2 teline mari de la sora mea si din una am facut piureul. A iesit bestial. Il mananci asa, gol…cat e de bun. Sigur, conteaza foarte mult un unt de calitate si smantana la fel. Astea ii dau gustul.
    Eu am lasat telina in apa mai mult de o ora chiar, am avut alta treaba, si gustul nu se mai simte deloc. Super reteta, multumesc !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.