Cuib de viespi – reteta veche

46

cuib de viespi reteta veche pas cu pas savori urbane

Cuib de viespi – reteta veche dupa Silvia Jurcovan. Acesti „cuibi” sau cuiburi de viespi sunt spirale caramelizate de cozonac cu nuca, unt si zahar, insiropate cu lapte fierbinte si vanilat. Nu va puteti imagina cat de gustosi sunt! Seamana cu reteta de „Rosenkranz” insa la aceea se tapeteaza forma cu zahar ars. Aici se formeaza caramelul singur, la copt.

Am amintiri foarte dragi cu aceasta prajitura, cuib de viespi. O prepara si strabunica Buia si mama. Asteptam cu nerabdare sa scoata tava din cuptor si sa desprind un cuib de viespi lipicios ca sa-l mananc aproape fierbinte. Mereu auzeam: – Asteapta sa se racoreasca! Nu manca dospituri calde! Cine avea rabdare?

Aromele de unt, vanilie si caramel sunt favoritele mele. Alegeam intotdeauna bucatile de la marginea tavii pentru ca aveau dublu caramel: si la fund si pe laterala! Daca se facea cuib de viespi in tava dreptunghiulara iubeam colturile 🙂 Sa stiti ca la noi in casa nu se puneau nuci de fiecare data si mie una si acum imi place mai mult versiunea fara. Pentru gustul meu umplu acest cuib de viespi cu crema de unt cu zahar si vanilie pe care o presar cu cateva bucatele de coaja confiata de portocala (reteta aici). Combinatia unt – vanilie – portocale este extra-fina!

coji de portocala si lamaie confiate (21)

Cel mai bine arata in forma circulara: ca un tort. Imediat dupa coacere se rastoarna pe un platou si fundul caramelizat apare la suprafata. O nebunie! Exista si varianta de coacere individuala a acestor spirale insa mie mi se par seci. Am facut un cuib si asa, de capul lui. Cel mai fain ies ingramaditi unii in altii, aliniati ca soldatii.

Aluatul pentru cuib de viespi este unul de cozonac mai saracut: are galbenusuri si lapte dar nu exceleaza in grasime si zahar. De ce? Pentru ca umplutura lui este o crema de unt frecat cu zahar si vanilie.

De data aceasta am avut musafiri si am facut portie dubla. Bine ca am fost prevazatoare! Am preparat cuib de viespi seara (de aceea sunt pozele cum sunt) si jumatate de tava s-a mancat in 15 minute. A doua zi de-abia am mai avut ce poza ca sa va arat si  voua 🙂

Asa cum am spus si in introducere, reteta pe care o fac este cea publicata de celebra Silvia Jurcovan in „Cartea de bucate pentru tinerele gospodine” (1973). Iese perfect de fiecare data!

Recent am făcut cuib de viespi cu mere caramelizate și nucă – rețeta aici. A ieșit o nebunie!

Cuib de viespi cu mere caramelizate și nucă - rețeta de spirale pufoase cu crustă de zahăr ars savori urbane

In mod normal fac cuib de viespi din 500 g de faina (asa cum este si reteta de mai jos). In acest caz folosesc o forma rotunda de 26 cm.

5.0 from 11 reviews
Cuib de viespi - reteta veche
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: O tava
Ingrediente - savoriurbane.com
Aluat:
  • 500 g faina (eu am folosi tip 650 dar recomand si tip 000)
  • 25 g drojdie proaspata sau 7 g uscata
  • 1 lingura de zahar
  • 1 lingura ulei
  • 300 ml lapte caldut
  • 4 galbenusuri
  • putina sare
  • coaja rasa de ½ de lamaie
  • 1 plic zahar vanilat
Umplutura:
  • 200 g unt cu min 80% grasime
  • 100 g zahar tos
  • 1 plic zahar vanilat
  • 100 - 150 g nuca macinata (sau alune de padure, migdale)
  • 100 g stafide
  • 50 g coaja de portocala confiata (optional)
Sirop:
  • 150 ml lapte fierbinte
  • 150 g zahar tos
  • 1 plic zahar vanilat
In plus - pentru tapetat forma de copt:
  • 50 g unt cu min 80% grasime
  • 50 g zahar tos

 

Mod de preparare cuib de viespi – reteta veche

Aluat dospit pentru cuibi de viespi

In castronul de la mixer am desfacut mai intai drojdia cu putin lapte caldut si cu lingura de zahar. Am turnat apoi restul de lapte si 1/2 din faina si am pornit robotul. Am adaugat pe rand cele 4 galbenusuri, uleiul, vanilia, coaja rasa de lamaie si sarea si am mixat totul pana a devenit o crema. In final am pus si restul de faina si am framantat aluatul (cu robotul) timp de 3-4 minute (la viteza mica). Aluatul este unul moale. L-am lasat la dospit 15-20 de minute, acoperit cu o punga (sau cu o carpa de bucatarie).

In ultima poza se vede cum am pregatit forma pentru copt (in cazul meu una de 34 cm diametru – pt ca am facut portie dubla) – am uns-o bine cu unt moale si am tapetat-o cu zahar tos. Puteti folosi si o tava dreptunghiulara.

Cum se prepara cuibi de viespi (1)

Dupa 20 de minute aluatul a crescut grozav!

Aluat dospit savori urbane (2)

Umplutura pentru cuib de viespi

Am macinat nuca (sau alunele de padure, migdalele). Am mixat intr-un castron untul moale impreuna cu zaharul tos si un plic de zahar vanilat.

Umplere si modelare cuib de viespi

Am rasturnat aluatul dospit pe masa de lucru infainata si l-am intins cu sucitorul in foaie de 0,5 cm grosime, avand o forma de dreptunghi lung (cam 20 cm latime pe 70-80 lungime). Am uns foaia cu toata crema de unt cu zahar si am presarat-o cu nuca macinata. Am aruncat si cateva stafide din loc in loc. Am rulat foaia pe latura lunga formand un sul pe care l-am taiat din 6 in 6 cm. Se obtin cam 11-12 cilindri (daca sulul are 70-75 cm).

Deoarece am facut portie dubla, am impartit aluatul in 2 si o parte am facut-o cu nuca si stafide si alta doar cu unt si coaja confiata de portocala. Faceti cum doriti.

Cum se prepara cuibi de viespi (2)

Cilindrii obtinuti i-am asezat in picioare in tava rotunda unsa cu unt si tapetata cu zahar, avand grija sa las spatiu de 2 cm intre ei – vor mai creste la dospit si copt si vor umple singuri tava. I-am acoperit cu o carpa si i-am mai lasat 15 minute la dospit, in tava. In ultima poza se vede cum au crescut.

Cum se prepara cuibi de viespi (3)

Coacere si insiropare cuib de viespi

Cuptorul trebuie sa fie incins la 180 C, din buna vreme. Am bagat tava cu cuib de viespi la copt pentru 60 de minute. Dupa primele 20 de minute am redus focul la 170 C. Intr-o craticioara am infierbantat 150 ml de lapte cu 150 g zahar si un plic de zahar vanilat. Inainte cu 10 minute de a fi complet copti (adica dupa 50 de minute de la punerea in cuptor) i-am insiropat cu amestecul fierbinte de lapte. Trebuie avuta grija cand se toarna laptele fierbinte peste cuibii de viespi pentru ca va bolborosi la inceput… apoi va fi absorbit de ei. Cel mai bine se pun cu lingura pe fiecare „trandafir” si se toarna restul pe unde mai e loc.

Am dat tava cu cuib de viespi inapoi la cuptor pentru ultimele 10 minute. Acum se formeaza caramelul acela grozav si lipicios, la fundul si pe lateralele formei! Asa arata inainte de insiropare si dupa coacerea finala. Sunt gata!

Rasturnare si servire cuib de viespi

Imediat ce i-am scos din cuptor am ales un platou potrivit si am rasturnat tava cu cuib de viespi pe el. Daca apuca sa se raceasca in forma nu se vor mai putea scoate din ea pentru ca se va intari caramelul (ca sticla se face). Iata minunatia! Arome de unt, vanilie si caramel.

Teoretic se asteapta racorirea cuibilor inaintea servirii. Se desfac usor, cu mana. O nebunie! Iata si a doua zi, dupa ce s-a mancat jumatate de platou. 🙂 Crusta de caramel este fantastica iar miezul este pufos si cremos.

Cuib de viespi Savori Urbane (1)

Asa se desfac pe bucati.

Cuib de viespi Savori Urbane (3)

V-am zis ca am copt un cuib singur, fara „companie”. A crescut frumos, s-a rumenit… dar parca nu e la fel de zemos si fraged ca si fratii lui copti „la inghesuiala”.

Cuib de viespi Savori Urbane (4)

In prim plan vedeti una dintre bucatile mele favorite: margine! Crusta de caramel crocant.

Cuib de viespi Savori Urbane (5)

Daca ii faceti in tava dreptunghiulara vor arata asa.

cum se face cuib de viespi cozonac cu unt si caramel rosenkranz

Va invit sa incercati aceasta reteta minunata de cuib de viespi. Veti fi incantati de ea!

Aceasta prajitura seamana mult cu Kouign Amann – prajitura franceza (din Bretania) – reteta aici.

Kouign amann (18)

sau rulouri cu scortisoara si cacao, glazurate (reteta aici).

Rulouri cu scortisoara si glazura alba - Cinnamon Rolls reteta savori urbane

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete de patiserie dulce, cozonaci, colaci, panettone, beigli, muffins, briose etc.

Branzoaice poale-n brau Savori Urbane (4)

46 COMENTARII

  1. te rog sa imi spui ce functie folosesti la cuptorul electric : ventilare sau grill (sus si jos) pentru cuib de viespi ? Multumesc si felicitari pentru site, este exceptional !

    • @ gabriela
      Intervin aici pentru ca am impresia ca s-a strecurat o confuzie intre CUPTOR STATIC si CU VENTILATIE; sant foarte putine prajituri la care se recomanda ventilatia, iar aceasta presupune selecatarea altor temperaturi si timpi de coacere decat cele pentru copt normal(= din toate partile,caldura egala!).[evident, in tot comentariul ma refer exclusiv la cuptorul electric!].
      Ventilatia se foloseste la anumite fripturi, la cartofi cu rozmarin(patate al forno) etc.
      Grillul sus-jos se recomanda atunci cand exista necesitatea insistarii pe partea de sus/jos a prajiturii- si aceata numai partial, deci nu are nici o legatura cu ventilatia.
      O zi buna,
      Aurora
      Aurora

      • Noi folosim functia de ventilatie la absolut toate preparatele (dulci si sarate). In plus, deoarece am laborator de cofetarie, te asigur ca toate cuptoarele profesionale functioneaza numai cu ventilator (am 2 cuptoare diferite). Singurele care nu au ventilatie sunt cele cu vatra, pentru paine.

    • @oana/ Diana
      Am postat azi- dimineata un mesaj pentru @ gabriela , legat de functia statica sau de ventilatie a cuptorului electric.
      Comentariul nu mi-a aparut, si nu mi se intampla pentru prima oara, numai ca de data asta am primit „informarea” ca mesajul meu se …repeta, fiind o…eroare.
      Va rog sa verificati pentru ca am impresia ca este ceva defect in functionarea site-ului- mesaje.
      Va multumesc.

  2. Buna seara,arata atat de bine si vreau sa le fac,dar am o imtrebare: am niste branzica de vaci si ma gandeam daca pot inlocui cu nuca.daca da ce sa mai pun in branzica? Multumesc

  3. Buna dimineata !,sunt pasionata de prajituri,,am timp,placere sa le fac ,sunt fericita ca existati,,desi am retete ,intotdeauna cand ma gandesc sa fac ceva intru intai la voi sa ma consult,,,sa mai citesc una ,,,alta si apoi ma apuc de treaba,,,nu cred ca exista un site mai serios,,unde sa gasesti atatea retete detaliate expilcate pe intelesul tuturor ,,faceti o munca care sper sa aiba roadele pe care le meritati,,,eu va multumesc mult pentru munca depusa,,daca eram din zona voastra as fi cumparat si prajituri de la voi,de dragul vostru,,de regula le fac singura ,o zi buna si succes cu site-ul!

  4. Da, este o reteta deosebita si se afla printre preparatele indragite de familia mea.De ani de zile fac cuiburi de viespi si pot spune ca intotdeauna mi-au iesit delicios, la fel ca ai tai.Felicitari !!!Kacee

  5. Bunica facea cuib de viespi si ieseau absolut minunati. Cred ca aceasta este cea mai apropiata reteta de a ei. Vroiam sa va intreb daca mijlocul ramane insiropat si dupa ce se raceste? Pentru a fi mai insirpoat cresc cantitatea de lapte?

    Va multumesc si imi plac la nebunie retetele de aici. <3

  6. Amintir amintir,ce buna era facuta de bunica a mea.im placea gustul de drogdie,va multumesc pentru acest reteta,sper sa poate sa m-o face sotia Algerianca.

  7. Buna! Cu branza(amestec dulce cu sarat) dar cu acest aluat ai incercat? Ma gandesc ca s-ar putea incruzi,nu s-ar coace bine inauntru.Si normal nu mai facem caramel dar adaugam stafide si coji confiate.Da-mi un sfat competent,te rog !

  8. Reteta e geniala. Eu tocmai am un cuib la cuptor fiindcă azi la prânz mergem la cineva în vizita și deși francezii sunt cum sunt pe patiserie, sunt absolut convinsa ca ii voi da pe spate cu acest preparat. Oricum, am mâncat ceva produse de patiserie de când suntem aici și pot spune sincer ca doar puține au fost într-adevăr oau. Bine, nici nu am cumpărat din alea care costa o poala de bani, dar totuși…
    Penultima data am amestecat jumătate din cantitatea de unt cu zahar, cu cacao.. Genial. De asemenea, am pus merișoare proaspete care au avut o aroma extraordinara. Azi intenționez sa adaug în laptele de insiropat și puțin alcool cu portocale dar și un strop din preparatul meu (tot cu alcool) cu tarhon verde care sta deja de vreo 6 luni, pentru ca mi se pare ca ar merge foarte bine. Voi face insa proba cu un mix de portocale și respectivul macerat înainte pentru a nu avea surprize :D. De Crăciun tot cuib voi face în loc de cozonac, fiindcă se aseamănă suficient.
    PS acum vreo doua săptămâni am vrut sa vad cât costa nuga la un producător din asta mai mic… 47 de euro kg… Si eram… Frateee ingredientele costa mai nimic… Asa ca voi rămâne la aia a mea făcută în casă, ca oricum mancam o data la x luni.

  9. Fabuloasa reteta!!! A devenit una din preferate..ale mele și ale celorlalti!mai ales ca pot schimba de fiecare data umplutura…ultima a fost cu fulgi de migdale și caju!…iar cu cacao și nuca..mm….e „cozonacul „meu altfel!
    Mulțumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: