Ragu de ciuperci cu smântână, praz și brandy (vinars) – rețeta de tocăniță franțuzească

4

Ragu de ciuperci cu smântână, praz și brandy (vinars) - rețeta de tocăniță franțuzească savori urbane

Ragu de ciuperci cu smântână, praz și brandy (vinars) – rețeta de tocăniță franțuzească. Mâncare de ciuperci cu usturoi, praz, armagnac, afumătură și sos gros de smântână dulce. Cum se fac cele mai gustoase ciuperci cu smântână? Rețete cu ciuperci de cultură (champignon albe sau brune) și ciuperci de pădure (hribi, crăițe sau bureți domnești, gălbiori etc). 

Sunt sigură că deja vă este poftă de acest ragu de ciuperci! O tocăniță franțuzească cu bucăți mari de ciuperci proaspete (champignon albe sau brune) combinate cu hribi și crăițe (bureți domnești) la borcan, cu praz, usturoi, afumătură, unt și smântână dulce. Vinarsul (cognac, armagnac sau alt brandy) aduce nota de rafinament al acestui fel simplu de mâncare.

reteta tocanita de ciuperci champignon de padure hribi bureti craiesti smantana dulce praz armagnac

Da, este o altă variantă de mâncare de ciuperci cu smântână și usturoi, diferită de cea pe care o facem în mod curent – rețeta aici.

Ciuperci cu smantana si usturoi reteta simpla savori urbane

Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 3-4 porții de ragu de ciuperci cu smântână și Armagnac.

5.0 from 2 reviews
Ragu de ciuperci cu smântână, praz și brandy (vinars) - rețeta de tocăniță franțuzească
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 4 porții de ragu de ciuperci
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 750 g ciuperci proaspete sau în amestec cu ciuperci congelate sau la borcan
  • ½ tijă de praz sau 1 ceapă albă medie
  • 100 g afumătură (slănină, kaiser, bacon, costiță)
  • 4 căței de usturoi
  • 30 g unt
  • o lingură de ulei de floarea soarelui
  • 30 ml vinars sau brandy (cognac, armagnac etc)
  • sare
  • piper negru proaspăt măcinat
  • 200 ml smântână dulce pentru frișcă (cu min. 30% grăsime)
  • 1 linguriță amidon alimentar (Gustin) dizolvată în 75 ml lapte rece
  • pătrunjel verde tocat

 

Cum se face acest Ragu de ciuperci cu smântână, praz și brandy (vinars) – rețeta de tocăniță franțuzească?

Ingrediente pentru tocănița de ciuperci în stil franțuzesc cu cognac sau armagnac

Aici vedeți doar o parte din ciupericile champignon brune (nu au încăput toate pe tocător). Am scos și un borcan de mix de ciuperci în saramură (hribi cu crăițe), o bucată de kaiser afumat (rețeta aici), prazul, usturoiul, smântâna dulce și vinarsul. Eu am folosit Armagnac dar la fel de bine puteți folosi cognac sau alt brandy.

Ingrediente pentru tocănița de ciuperci în stil franțuzesc cu cognac sau armagnac

Am tăiat prazul în rondele, am mărunțit usturoiul și am tăiat afumătura în cubulețe. Am tăiat ciupercile proaspete în bucăți mari deoarece ele scad mult la fiert.

praz tocat afumatura cuburi ciuperci taiate mare

Am desfăcut borcanul cu hribi și crăițe (bureți domnești) conservate astă toamnă în saramură – rețeta aici. Le-am scurs bine de zeamă.

ciuperci la borcan in saramura bureti domnesti craite

Mod de preparare ragu franțuzesc de ciuperci cu praz, usturoi, afumătură și smântână dulce

Am ales o tigaie încăpătoare, cu pereți mai înalți. Am pus în ea uleiul și l-am încins un pic, fără să fumege. Am adăugat prazul, afumătura, usturoiul și bucățica de unt și le-am sotat la foc mic timp de 6-7 minute. Ele nu trebuie să se rumenească! Am turnat vinarsul (Armagnac în cazul meu) și am așteptat să se evapore alcoolul din el.

Au urmat ciupercile proaspete pe care le-am amestecat cu grijă cu legumele călite din tigaie. Ca să-și lase apa, le-am sărat lejer, le-am acoperit cu un capac și le-am gătit 10 minute la foc mic.

Mod de preparare ragu franțuzesc de ciuperci cu praz, usturoi, afumătură și smântână dulce (1)

Apoi am completat cu ciupercile din borcan, bine scurse de saramură. Am fost precaută cu sarea deoarece acestea sunt foarte sărate! Am asezonat totul cu piper negru proaspăt măcinat. Ciupercile mele nu au lăsat prea multă apă așa că am turnat 100 ml de de apă fierbinte și am continuat gătirea acestui ragu de ciuperci, la foc mediu, pentru 4-5 minute, fără capac.

Am desfăcut amidonul într-o ceșcuță, în lapte rece. Am turnat smântâna dulce peste tocănița de ciuperci și, imediat, am adăugat și amidonul cu lapte. Am lăsat mâncarea de ciuperci să dea în clocot și să fiarbă încet 2 minute, cât să se gătească amidonul și să se lege sosul de smântână. Am mai pus un pic de piper și am stins focul.

Am tras tigaia cu ragu de ciuperci deoparte și am presărat totul cu pătrunjel verde tocat.

cele mai bune ciuperci cu smantana reteta savori

Servire Ragu de ciuperci cu smântână, praz și brandy (vinars) – rețeta de tocăniță franțuzească

Acest ragu de ciuperci de cultură și de pădure se servește fierbinte. Nu vă pot descrie aromele din bucătărie! Miroase a ciuperci, a unt, a vinars și, foarte discret, a usturoi.

Servire Ragu de ciuperci cu smântână, praz și brandy (vinars) - rețeta de tocăniță franțuzească savori

Ciupercile au sos gros de smântână, fin și catifelat. Iată cât de ușor și de rapid se face acest ragu franțuzesc de ciuperci! Merge grozav de bine cu baghete sau cu felii de pâine proaspătă.

mancare de ciuperci hribi craite bureti domnesti champignon brune cu smantana usturoi unt praz armagnac

Dacă tăiați ciupercile ceva mai mici, atunci puteți folosi această tocăniță cremoasă la umplerea unor vol au vent – rețeta aici.

cum se fac coji de vol au vent de casa reteta savori

Sau puteți umple cu ragu de ciuperci niște coji de choux aperitiv – rețeta aici.

Choux aperitiv umplute cu ciuperci sau sos de cașcaval reteta savori urbane

Micile coji de tartă aperitiv (coșulețe) pot fi și ele umplute cu tocănița de ciuperci de mai sus – rețeta aici.

Coji de tartă sărate, colorate natural cu spanac și sfeclă - coșulețe fragede pentru mini tarte aperitiv reteta savori urbane

Și rulada pufoasă aperitiv poate fi umplută cu această mâncare de ciuperci cu smântână și Armagnac – rețeta aici.

Rulada aperitiv cu ciuperci si cascaval reteta veche savori urbane

Aici găsiți mai multe rețete cu ciuperci.

cele mai bune ciuperci cu usturoi la tigaie reteta de hribi manatarci pitoance savori

4 COMENTARII

  1. La Multi Ani, doamna Oana! Va urmaresc retetele cu atata drag si incerc sa gatesc cat mai multe din ele. Se poate cumva atasa link-ul la cojile de „vol-au-vent”? O sa le caut separat, dar sa fie pentru ceilalti cititori (in caz ca nu le apare si lor). Va multumesc mult, un An Nou plin de impliniri si multa sanatate tuturor!

  2. Delicioasă à ieșit, cum altfel! Mulțumesc mult pentru rețelele voastre, merg la sigur cu ele și sunt în rotație la noi în casa. Îmi doresc tare mult o carte cu ele! *hint hint*😅 un an nou fericit și plin de bucurii va urez.
    Elena

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.