Savori romanesti contemporane

0

Savori romanesti contemporane cristi roman blog

Savori romanesti contemporane. Pornind de la proiectul-manifest al temerarului Cristi Roman (http://www.foodblog.ro/2014/01/sapte-idei-pentru-o-zona-culinara-diversa-interesanta-moderna/) si trecand prin alt articol publicat de Adi Hadean (http://www.adihadean.ro/2014/01/un-nou-val-in-gastronomia-romaneasca/) am decis sa-mi exprim si eu opiniile cu privire la acest monumental proiect: aducerea in contemporaneitate a bucatariei romanesti.

Am postat acelasi comentariu, lung si stufos, pe paginile ambilor domni si, la indemnul mai multor persoane, am decis sa-l public si aici si sa-l transform in prima pagina a acestei noi sectiuni – Jam Session.

ADVERTISEMENT - PUBLICITATE

Savori romanesti contemporane

Acesta este comentariul meu:

In principiu suna foarte bine tot ceea ce ai enuntat mai sus. Vorbesc din postura de bucatar amator, din caldura bucatariei de acasa. Nu ma pot pune in pielea unui profesionist care-si castiga traiul si incearca sa-si mentina prestanta din si in gastronomie. Realizez ca si in domeniul vostru exista “prostitutie” si ca multi asa zisi “bucatari” se ghideaza dupa principiul “las’ ca merge si asa”. Locantele sunt pline, banii curg catre buzunarele patronilor, muzica proasta atrage lumpenii si se comanda doar mancare ieftina si de calitate indoielnica. Pe cine intereseaza?? Pe nimeni! Daca bietul “bobor” atata stie…atata cere! Si o cere constant, neinteresat de ambianta, de mirosul de mancare si prajeli care ti se imbiba in haine, piele si par, de toaletele neingrijite si de atitudinea chelnerilor.

Suspectez ca le chiar plac salile “stas” decorate horror cu draperii piersicii sau violacee de nylon asortate cu odioasele huse cu funde de pe scaunele incomode si insotite de aranjamente de flori artificiale. Cu tavane casetate de rigips cu leduri incastrate in forme aberante de inimi, zodii si alte rahaturi.

Ce sa mai zic de meniurile din 90% din locantele din tara? Incep cu cascavalul pane, trec prin ciorba de burta si “gordon” bleu si esueaza in eternii papanasi prajiti. Punct. Si nu de la capat. Punct.M-am tot gandit la ce strategii de marketing aplica (suna pompos), adeca de unde le vin patronilor (sa fim intelesi, ei hotarasc meniurile, nu bucatarii care sunt simpli angajati) ideile si de unde se inspira?? Din bodega de alaturi? Cum se gandesc ei, asa limitati cum sunt, sa atraga clientii? Cu muzici naspa? Cu mancare penibila? Cu produse semipreparate congelate? Cu uleiuri rancede prajite dincolo de orice limita? Cu mese subrede si schioape si scaune incomode? Cu iluminat albastru-verzui de la becuri de neon economice?

Am dibuit o tactica a unora: nu conteaza ca nu merge prea bine in timpul saptamanii – las’ ca ne scoatem parleala in weekend cu cumetriile. Sunt convinsa ca din asta traiesc majoritatea, pe principiul criminal “hit and run”, banii jos ochii la usa. Romanul nu stie sa ceara servicii pe masura banului platit. Romanul devine mana sparta si lasa de la el la toate evenimentele majore (gen nunta, botez, banchete) si tace chitic si daca s-a prins ca a fost teapa. Vine cineva a doua zi sa faca scandal? Sa numere portiile trecute pe nota de plata? Sa contorizeze bautura? Sa se planga ca “antreul cald” a ajuns sleit la mese sau ca “friptura la tava cu cartofi” a fost o talpa reincalzita si cartofii erau translucizi, mustind de apa? Ca tortul a avut blaturi de pita goala si crema taiata din margarina? Dar ce frumos era imbracat in frisca aia sintetica! Si ce fundite colorate si ce floricele roze si move a avut! Se vede pe limba si a doua zi movul ala – deci a fost de calitate!

ADVERTISEMENT - PUBLICITATE

Meniurile “stas” de cumetrii sunt aberante la noi: prea multe feluri si de calitate foarte proasta. O risipa totala de buget. Al clientului. Am tot studiat meniuri de sindrofii similare de la nemti, francezi, scandinavi – au 3-4 feluri in total: un aperitiv sau doua, un fel principal si un desert. Absolut normal si fiziologic. Nu lipseste pestele in meniurile straine. La noi e o aventura sa comanzi asa ceva.

Am spus si pe blogul meu ca nu am incredere in lantul frigorific din magazinele romanesti si ca sunt convinsa ca are hiatusuri din motive de “economie”. Am auzit de supermarketuri care noaptea isi opresc congelatoarele si vitrinele frigorifice deschise lasand in voia soartei alimentele. E economie la factura de curent! Am auzit de TIR-uri intregi cu marfa congelata care stau, trase pe dreapta, in crugul verii, in curtile acelorlasi supermarketuri, asteptand sa fie descarcate. Pentru produsele inalt perisabile de genul peste si fructe de mare asta se numeste CRIMA! Pai sunt nebuna sa iau creveti si scoici de la ei? Mai bine ma abtin pana vine vacanta si le-oi manca acolo unde vad si marea la 10m de mine.

Acestea sunt motivele pentru care detest alimentatia publica de masa si ma eschivez de la diversele evenimente care se desfasoara in acest gen de cadru. Propria casatorie si botezul fiicei mele le-am serbat acasa (bine, dispun de spatiu) in cadru restrans de 20 de persoane (in fond iti chemi prietenii nu obligatiile), am ascultat jazz, rock si muzica clasica si am pregatit in detaliu meniurile, inclusiv torturile aferente. Mi-am facut un tort de mariaj croquembouche din 300 de choux umplute cu crema de vanilie si montate cu zahar ars in forma de con de 80cm. Iaca se poate!

Sa revenim la cestiunile arzatoare in discutie.Am citit manifestul lui Cristi Roman. Partial realizabil, partial utopic. Ca orice proiect revolutionar.Orice meniu de restaurant din Romania sa aiba trecut pe el numele bucatarului-sefResponzabilizarea celor care creeaza si realizeaza meniurile nu cred ca va da roade. Simplul fapt ca li se va trece numele pe lista de bucate nu cred ca ajunge. E vorba de mentalitatea celor care trag sforile, adica dom’ patronii. Imbogatitii si oportunistii ultimelor doua decenii. Arivistii cu noroi sub unghii si scobitoarea in coltul gurii. Nemancatii de-o viata care acum au ocazia sa infulece zilnic fleici bine facute si cartofi prajiti. Ca ei sunt si clientii ce le calca pragul. Lipsiti de orice informatie cu privire la produsele de sezon, la legume, fructe, sosuri…doar ce stie omenirea din epoca de piatra: carne fripta. Ma oripileaza. Am pomenit despre asta si intr-un comentariu de pe FB, Grupul Bloggerilor Culinari: vin cefele late sa comande cefe bine facute. Eventual atarnatoarele siliconate, in ideea de a parea interesante si de a fi sigure ca dau gaura serioasa in bugetul ghertoiului, comanda “ceva scump”. Halesc si uita. Uita si numele, uita si ingredientele, uita si gustul. Cu siguranta isi amintesc locatia! Am vaga banuiala ca vor mai reveni pe langa alt lantos avand acelasi scop: sa para elevate. Le creste tariful cu asta??

Doua “saptamani ale restaurantelor” (vara/iarna) cu oferte speciale

Cand am citit titlul ma gandeam la meniuri de sezon. Mergem fest la Viena in mai pentru sparanghel si in octombrie pentru rata si gasca. In aceste doua luni majoritatea restaurantelor si bistrourilor include aceste produse in “recomandarile zilei”. Nu am remarcat saptamani de reduceri la anumite locante dar sunt convinsa ca exista. Este o idee binevenita dar nu stiu cand o vom vedea aplicata la noi.

loading...

Crearea unor “hale de lifestyle culinar”

Mda, suna apestisant si fain. Vreti sa faceti Boqueria sau Naschmarkt in Romania. Ar fi senzational! Sa poti aduce producatorii locali sub o umbrela gourmet. Mori ce bunatati gasesti acolo! Ce sa mai zic in Franta? In fiecare orasel provincial exista asa ceva, o data pe saptamana. Cristi Roman pomeneste potentialul Bucurestiul si eventual al Clujului. Sunt clujeanca, nascuta in centru pe str. Fortaretei, primii pasi i-am facut la Matei Corvin, stiu piata Mihai Viteazu de cand mergeam cu buna-mea de mana. Dar Timisoara ce are? Dar Sibiul sau Brasovul? Vrei sa schimbi mentalitatea unei natiuni si ai incredere in doar 2 locatii? Una pusa sub semnul “eventualului”?Bun, sa zicem ca proiectul e totusi de interes national. Se vrea aducerea producatorilor si restauratorilor locali in aceste piete gourmet. Dar ce produc ei la noi? Imi sfarm creierii de un an si ceva cum sa fac sa reunesc lumea din Podgoria Aradului (zona traditional gospodareasca si indestulata) intr-un loc unde sa-si vanda produsele. Sa vad ca vin cu mezeluri bune, clasice, cu prajituri de casa adevarate (in Franta lesini ce cofeturi si tarte aduc tarancile locale), cu vinoase fara chimicale din strugurii de pe dealurile Minisului (strabunicul meu, Ioan Maruste, mare om din Covasint, a contribuit la aclimatizarea in anii ’20 a soiurilor nobile Merlot si Pinot Noir in aceasta zona). Sa vina cu dulceturi fara gel fix si cu muraturi crocante. Sa vina si sa faca la fata locului scoverzi si gomboti cu prune, si peltea si cas de gutui. Sa faca lichior de oua vanilat si visinate si caisate in clondire micute, estetice. Sa invete lumea live cum se fac si coc pita sau cozonacii. Workshop frate!

Sa invete gospodinele tinere ce se face cu gulia, conopida, prazul, sfecla, salata de iarna, hreanul. Sa le scoata naibii din cap condimentele mixate cu glutamat, puii la punga cu aroma de gaina si cremele la plic. Sa le arate cum se fac retesele invartite si taieteii de casa. Cum se impacheteaza foile de cremes (Kremschnitt) si cum se fierbe crema de vanilie din oua si lapte, nu din plic! Sa gaseasca restaurante cu care sa incheie contracte durabile de furnizare, in functie de sezon si cerinte. Dar…sunt cerinte???? Cand ai niste colosi cash&carry….mai vrei rosia imperfecta de la Cuvin? Mai vrei capsuna marunta dar parfumata de Covasant? (s-au prostit si unii de aici aducand soiuri de capsuni mamut din Spania – tasteless). Mai vrei frisca proaspata mulsa de la vacile din Pecica?Partea a doua: cui se adreseaza aceste piete? Exista puterea financiara? Exista! Exista pregatirea in aceasta directie? Nu prea. Poti macar incerca sa o creezi? Poti. Eu cred in asta si astept dezghetul ca sa ma urnesc. Am sa va tin la curent.

Despre punctele 4, 5 si 6: le sustin!

Sunt clar din afara cercului profesionist si inteleg ca aceste aspecte care tin de formare, evaluare si recunoastere sunt foarte importante in breasla gastro. Intr-adevar, sunt convinsa de faptul ca in Romania nu exista foarte multi critici culinari avizati care sa aiba caderea de a judeca omul din spatele meniului.

Punctul 7: sunt fumatoare. Inraita. Dar…exista un dar! Fumez in spatii delimitate, pana si acasa. Am bucataria si biroul (alaturat). Fumez cand gatesc. Imi apar scrumiere in poze. Nu fumez in timpul meselor. Cand mancam…mancam. Fumez dupa ce mananc, nu inainte de a ma asigura ca ceilalti au terminat de mancat. Asa ca si intr-un restaurant as dori sa am totusi un spatiu in care sa pot fuma dupa ce mananc. Daca vreau sa-mi iau vinul sau cognacul cu mine si stau intr-un fotoliu si sa fumez as dori sa o pot face. Mi se pare aiurea sa fiu invitata pe trotuar. Da, stiu, in USA e demult asa (acolo problema devine spinoasa cand vrei sa fumezi si ai si drinkul cu tine: inauntru nu poti fuma, afara nu poti bea). La Viena sunt spatii pentru fumatori in majoritatea restaurantelor. Mi-e ok asa. Inteleg si respect optiunea nefumatorilor dar astept si reciprocitate.Probabil ca vi se pare ca am dat cu stangu-n dreptu’ incheind asa dar ma bazez pe ratiunea voastra, a citititorilor acestui comentariu. I am what I am si sunt mult mai mult decat “fumatoarea de la savori urbane”.

loading...

Oana Igretiu, Arad

Poate te intereseaza si:

PRIMESTE SAPTAMANAL RETETELE PRIN EMAIL. ABONEAZĂ-TE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here