Prajitura Rudi cu branza si ciocolata reteta pas cu pas

7

Prajitura Rudi cu branza si ciocolata reteta pas cu pas savori urbane

Prajitura Rudi cu branza si ciocolata reteta pas cu pas. Turo Rudi de casa. O prajitura cu aluat fraged cu cacao, crema fina de branza de vaci si glazura generoasa de ciocolata. O prajitura la tava cu aluat ras, buna si aromata, umpluta cu o crema de branza dulce cu aroma de lamaie. E foarte buna rece, direct din frigider.

Prajitura Rudi sau prajitura Rudy, cum se mai regaseste pe la noi, este o prajitura de origine maghiara (scrisa Rudi si nu Rudy). In maghiara se numeste „Túró Rudi szelet” (Felii cu branza Rudi, forma de alint a lui Rudolf) si este o adaptare a desertului cu acelasi nume, si anume „TURO RUDI” (cunoscut la noi sub denumirea de „Dots”). Turo Rudi este un cilindru din crema de branza cu aroma de lamaie invelit in ciocolata delicata. Numele se traduce „bara de branza”.

Despre Turo Rudi (Dots)

Acest produs este un Hungaricum, adica un produs protejat de origine maghiara, care are bine stabilite ingredientele, ambalajul (obligatoriu cu buline rosii – „piros pöttyös”) si modul de prezentare. Este unul din deserturile preferate din Ungaria si tin minte, copil fiind, cand cineva intreba „Ce sa-ti aduc din Ungaria?” raspunsul era : „Guma bile si Turo Rudi”.

Denumirea este protejata de lege si doar detinatorul licentei poate folosi aceasta denumire, chiar daca mai multe firme produc un desert asemanator. Si in cazul Tortului Dobos, daca nu este preparat dupa reteta originala (6 foi, crema de unt cu ciocolata si glazura crocanta de zahar ars), acesta nu poate fi comercializat sub acest nume in cofetariile din Ungaria.

Mai multe puteti citi aici. Sursa imaginii aici.

turo rudi

Originea acestui desert se regaseste in Uniunea Sovietica a anilor 50. In anul 1954 organul de conducere al Institutului de cercetare a produselor lactate din Ungaria a plecat in Uniunea Sovietica sa „studieze” intreprinderea socialista de prelucrare a laptelui. Acolo a gasit un desert numit „glazirovannij szirok”, un desert de forma rotunda din branza dulce si untura, invelit in ciocolata.

Dupa o intreaga tevatura despre cum ar trebui sa fie produsul in Ungaria, dupa discutii legate de forma (de bastonas, ruda) si de denumire (Rudi de la Rudolf, seful de productie al intreprinderii de produse lactate) in care acesta era ofensat ca numele ii este asociat un un desert cu o forma cu conotatii sexuale, pana la urma desertul ajunge sa fie produs abia in 1968.

Cert e ca de atunci produsul se bucura de un foarte mare succes. Pana la privatizare s-a produs doar in intreprinderile de produse lactate de stat, urmand ca apoi, la inceputul anilor ’90, sa fie produs de multe societati. In 1995 o societate cumpara licenta (reteta patentata) si dupa aceasta data doar ea a mai putut produce desertul sub acest nume.

Mi s-a parut amuzanta o informatie citita pe internet: atunci cand au decis introducerea lui Turo Rudi pe piata din Romania, au renuntat la denumirea ungureasca cu multe accente, motivand ca prezenta accentelor de pe produsele alimentare din Romania ar duce cumparatorul cu gandul la produsele turcesti de origine indoielnica. (sursa)

Despre prajitura Turo Rudi

Bineinteles ca gospodinele au incercat sa imite acest baton de branza cu ciocolata creand mai multe retete „casnice”. Mereu s-au cautat versiuni „domestice” ale deserturilor celebre – Bomboane Raffaello de casa, Tort Raffaello sau Prajitura Bounty.

Asa s-a nascut si reteta prajiturii Turo Rudi, foarte populara in Ungaria. Despre componenta desertului Turo Rudi se spune ca umplutura cu branza trebuie sa fie de cel putin 50% din cantitatea produsului. Asa am incercat si eu sa fac la aceasta reteta, sa am un strat generos de branza si glazura sa fie din ciocolata de calitate. Aluatul cu cacao este unul fraged, de tarta. Branza de vaci ar fi bine sa o cumparati din piata, de la producatori. Ea trebuie sa fie grasa si bine scursa de zer. Reteta de fata este conceputa de mine, nefiind preluata de pe internet.

reteta prajitura rudi cu branza si aluat fraged cu cacao

Daca locuiti in strainatate si nu stiti ce branza sa cumparati sau daca preferati sa va faceti branza de vaci acasa puteti urma aceasta reteta.

Cum se face branza de vaci de casa Savori Urbane

Din aceste cantitati rezulta o tava de 20×30 cm de prajitura Turo Rudi.

5.0 from 6 reviews
Prajitura Rudi cu branza si ciocolata reteta pas cu pas
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1 tava de 20 x 30
Ingrediente - savoriurbane.com
Pentru aluat:
  • 300 g faina
  • 200 g unt cu min. 80% grasime
  • 2 galbenusuri
  • 40 g cacao
  • 120 g zahar
  • un praf de sare
Pentru crema de branza:
  • 1 kg branza de vaca (dulce) grasa
  • 150 g zahar
  • 2 albusuri
  • 2 oua
  • 35 g gris
  • vanilie
  • coaja de lamaie
  • un praf de sare
Pentru glazura:
  • 150 g ciocolata minim 50% cacao
  • 100 ml smantana pentru frisca 30% grasime

 

Cum se prepara prajitura Rudi cu branza si ciocolata?

Aluat fraged cu cacao si unt

Reteta aluatului fraged o avem descrisa amanuntit aici. Secretele aluatului fraged sunt niste principii fizice si chimice pe care trebuie sa le respectam. Pentru ca aluatul fraged sa fie perfect, trebuie sa avem in primul rand ingrediente reci. Pana si mana calda incalzeste aluatul. Amestecam toate ingredientele cu ajutorul unui mixer sau al unei spatule. Daca e nevoie mai putem adauga cateva picaturi de apa. Eu nu am avut nevoie.

Aluatul fraged nu trebuie framantat! Este suficient sa fie compactat. Framantarea duce la formarea retelei de gluten, aluatul devenind elastic in loc de sfaramicios. Dupa coacere ar deveni tare ca lemnul.

Aluatul fraged obtinut se pune in frigider 2-3 ore sau 20 de minute la congelator.

Cum se pregateste umplutura cremoasa de branza?

Branza se lasa la scurs si apoi se amesteca toate ingredientele. Daca branza este prea uscata si/sau degresata, puteti adauga 50 ml smantana pentru frisca. Daca este prea umeda, mai puteti adauga gris. Prajitura nu este foarte dulce, imi place sa simt aroma de lamaie si gustul ciocolatei. Daca va place mai dulce puteti adauga 50 g zahar in plus.

Ce arome placute de lamaie si vanilie are crema asta!

Cum se monteaza prajitura Rudi cu branza si ciocolata?

Aluatul fraged se scoate de la rece si se imparte in 2 bucati: 2/3 si 1/3. Se tapeteaza cu hartie de copt o tava de 20 x 30 cm si se rade bucata mai mare de aluat (cu razatoarea mare). Se distribuie in strat uniform la fundul tavii, fara a apasa cu palma.

Deasupra se intinde si se netezeste stratul de crema de branza si  apoi se rade si restul aluatului.

Coacere prajitura Rudi cu branza si ciocolata

Se preincinge cuptorul la 180 C cu ventialtie (treapta medie spre inalta la cele cu gaz). Prajitura Rudi se coace 10 minute la 180° C si apoi alte 25-30 de minute la 170° C. Se scoate din tava si se lasa la racit. Este bine sa taiati hartia de copt mai mare decat tava pentru a va ajuta de marginile ei cand ridicati prajitura coapta din forma.

Cum se face glazura de ciocolata pentru Prajitura Rudi?

Intre timp facem glazura. Intr-o craticioara se incalzeste frisca (smantana dulce) pana aproape de fierbere. Se trage cratita deoparte si se dauga ciocolata rupta in bucatele. Se amesteca cu un tel sau cu o spatula pana devine omogena. Glazura se lasa la racorit pana ce ajunge aproape la temperatura camerei.

Dupa ce prajitura s-a racit, se intinde glazura de ciocolata peste prajitura si se da torul la frigider pentru macar 2-3 ore.

Dupa racirea completa, prajitura Rudi cu branza si ciocolata se se taie usor cu un cutit tinut in apa calda si sters (sa nu fie ud, dar sa fie caldut).

glazura ciocolata prajitura Rudy

Servire Prajitura Rudi cu branza si ciocolata reteta pas cu pas

Prajitura Rudi este o prajitura densa, satioasa, cu umplutura generoasa de branza si cu muuuulta ciocolata.

cum se face prajitura rudi de casa

Aluatul fraged cu unt si cacao pur si simplu se topeste in gura. Crema de branza reprezinta mai bine de jumatate din intreaga compozitie.

prajitura cu aluat ras si branza

Va sugerez sa testati si o varianta cu visine, cirese sau alte fructe – aici gasiti reteta prajiturii Tunel cu visine si branza.

Sau sub forma circulara de pasca – simpla (aici) sau cu ciocolata (aici).

Merita sa incercati si voi aceasta prajitura Rudi cu branza si ciocolata, daca va place aluatul fraged, branza aromata si ciocolata de calitate.

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete de prajituri de casa preparate cu ingrediente naturale.

Prajitura Kati cu foaie sfaramata reteta Savori Urbane

 

 

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: