Pâine cu ulei de măsline – rețeta de pâine pufoasă cu coajă subțire și rumenă

10

Pâine cu ulei de măsline - rețeta de pâine pufoasă cu coajă subțire și rumenă savori urbane

Pâine cu ulei de măsline – rețeta de pâine pufoasă cu coajă subțire și rumenă. Cum se face pâine simplă cu ulei de măsline? Pâine pufoasă făcută acasă. Rețete de pâine de casă.

Această pâine cu ulei de măsline este una extrem de fragedă, cu miez moale și elastic care nu se fărâmițează nici dupa ce se usucă. Priviți ce coajă faină are! Este o coajă frumos rumenită, crocantă dar subțire.

cum se coace painea de casa cu coaja rumena si subtire

Se feliază ușor și frumos. Pâinea se menține proaspătă mai multe zile datorită uleiului de măsline din compoziție. Acesta îi conferă și o aromă deosebită. Dacă apucă să se usuce atunci o consumăm prăjită, unsă cu unt sărat sau facem din ea bruschete sau crostini.

reteta paine de casa cu ulei de masline

Din aceste cantități rezultă o pâine cu ulei de măsline de dimensiune medie.

5.0 from 6 reviews
Pâine cu ulei de măsline - rețeta de pâine pufoasă cu coajă subțire și rumenă
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1 bucată
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 550 g făină albă tip 550 (pentru pizza, pâine)
  • 400 g apă
  • 7 g drojdie proaspătă sau 2 g drojdie uscată
  • 50 g ulei de măsline
  • 12 g sare
  • 2-3 linguri ulei pentru masa de lucru

 

Cum se face pâine cu ulei de măsline – rețeta de pâine pufoasă cu coajă subțire și rumenă?

Aluat de pâine cu ulei de măsline

Pentru aluat am folosit robotul de bucătărie echipat cu cârlig. Am amestecat făina, drojdia (eu am folosit uscată) și apa călduță. Pur și simplu le-am amestecat – fără să dizolv separat drojdia. Aluatul este foarte hidratat (moale) așa că necesită un pic de timp. După ce s-a omogenizat (încă aproape curge) am pus sarea (12 g), uleiul și am mai mixat un pic cu robotul. Apoi l-am lăsat 30 minute la dospit la loc călduț și acoperit cu o pungă sau cu un capac. Apoi am frământat din nou 2 minute și l-am lăsat iar 15 minute la dospit.

Deja aluatul și-a format o frumoasă rețea de gluten și are altă ținută.

Am uns o tavă cu ulei și am scos în ea aluatul din bolul în care a dospit.

L-am aplatizat apoi cu palmele unse cu puțin ulei și am efectuat plieri succesive aducând treimile laterale peste cea din mijloc (adică manevre de stretch and fold).

impaturare aluat de paine strech and fold

După aceasta am strâns aluatul sub formă de bilă și l-am pus la dospit într-un castron (acoperit cu folie alimentară). După 30 de minute aluatul a crescut grozav de mult! Timpul de dospire depinde de temperatura din cameră.

Cum se dă formă unei pâini de casă?

După ce a dospit frumos, am răsturnat aluatul pe masa de lucru lejer înfăinată și am dat forma rotundă pâinii. Am vrut să fac o pâine cu ulei de măsline de formă „boule” („bul”).

Apoi am pus pâinea pe o hârtie de copt și am acoperit-o cu un castron mare sau cu o pungă, astfel încât să aibă loc să dospească. A mai stat așa 30 de minute, până a crescut mult și a făcut beșicuțe la suprafață.

Coacere pâine în oală de fontă sau tuci

Am folosit o oală de fontă dar puteți alege și  o oală normală, un vas roman sau de sticlă tip Jena care să aibă capace potrivite. Vasul trebuie să aibă volum de cca. 5 L. Am aplicat tehnica de coacere de la pâinea ungureasca – tehnica Savori Urbane (aviz plagiatorilor!). Aceasta tehnică specială constă în turnarea a 100 ml apă caldă în oală urmată de așezarea pâinii cu hârtie de copt peste acest strat de apă.

Am mutat pâinea cu hârtia de copt cu tot în oala în care am pus cei 100 ml de apă. Oala este rece, la temperatura camerei. Am tăiat capetele hârtiei ca să nu depășească marginea formei. Am închis-o cu capacul din dotare și am lăsat pâinea la dospit circa 30 de minute. În acest timp am pus cuptorul la încins cuptorul la 250° C (maximum la cele cu gaz).

Am introdus oala cu această pâine cu ulei de măsline în cuptor pentru 25 de minute la 250°C funcția sus+jos+ventilație (treapta maximă la cuptoarele pe gaz). Apoi am scos capacul, am redus temperatura la 190° C și am mai copt pâinea încă 10 minute fără capac. Așa arăta în momentul în care am scos capacul. Mai trebuie să se rumenească.

cum se coace painea in oala de fonta sau tuci

De unde știm dacă pâinea este coaptă sau nu? O pâine bine coaptă se testează astfel: se apucă cu mâna stângă protejată de mănușă groasă sau de o cârpă de bucătărie și se ciocănește ușor la fund cu degetele de la mâna dreaptă. Dacă sună a gol înseamnă că e coaptă, dacă sună înfundat înseamnă că mai are nevoie de câteva minute de coacere.

Când pâinea s-a rumenit frumos am scos-o din oală direct pe un grilaj și am pensulat-o rapid cu apă rece. Această operațiune se face în primele secunde după ce pâinea a ieșit din cuptor! Stropii de apă sfârâie și se evaporă instantaneu la contactul cu coaja încinsă.

Orice dospitură are nevoie de timp de răcorire și de aerisire. Până pâinea nu se răcește complet aceasta NU SE ACOPERĂ, NU SE PUNE ÎN PUNGĂ și în niciun caz nu se sfâșie sau sfârtecă în bucăți deoarece i se distruge toată structura miezului. Acum se aude „cântecul” pâinii: coaja pocnește și troznește în timp ce se răcorește.

cum se raceste painea pe grilaj fara acoperire

Servire pâine pufoasă cu ulei de măsline

Doar după răcirea completă am feliat această minunată pâine cu ulei de măsline. Desigur că este bine să folosiți un cuțit zimțat, special pentru tăiat pâine. Pâinea asta faină nu face firimituri!Are un miez elastic, aromat și foarte gustos.

reteta paine pufoasa cu ulei de masline savori urbane

Priviți ce textură faină au feliile și cât de apetisantă este această pâine cu ulei de măsline! Miezul se topește în gură iar coaja este crocantă și subțire.

reteta paine cu coaja subtire crocanta rumena

Vă recomand și rețeta de pâine cu măline negre sau verzi – vezi aici.

paine pufoasa cu masline reteta

Precum și pâinea simplă, clasică – rețeta aici.

paine de casa moale

Aici găsiți mai multe rețete de pâine, chifle, pâinici, cornuri etc.

Cornuri cu cașcaval rețeta de cornuri de casă foarte pufoase și moi savori urbane

10 COMENTARII

  1. Buna seara,
    Arata foarte bine si ma incanta ideea ca nu face firimituri . O voi incerca sigur , le-am incercat si pe cea ungureasca si cu faina intermediara si au iesit excelent. Metoda Savori Urbane cu apa pusa in oala este o idee excelenta , imi place mai mult decat cu tavita cu apa in cuptor. Multumesc pentru tot ce faceti si ne oferiti si noua idei fantastice !!!

  2. Buna seara,
    am facut aceasta reteta in totalitate cu faina integrala si desi am avut emotii a iesit chiar f buna, aspectuoasa, necleioasa si crescuta.
    Mentionez ca am respectat intocmai cantitatile (dar pt o portie si jumatate) si procedura, chiar si timpul de coacere!
    Am folosit o oala de fonta (la noi se spune „tuci”) si cuptor electric. Fiind o zi ploioasa si rece (desi este 18 iunie), am lasat mai mult sa creasca la fiecare pas – se poate aprecia cu putina experienta cat timp mai trebuie!
    Una peste alta, desi m-am invartit in jurul ei o dimineata, rezultatul a fost f bun si probabil o sa mai repet, desi imi place de obicei sa experimentez/inventez multe retete in bucatarie!

  3. Buna ziua,
    Sunt departe de tara si aici se gasesc cam greu oale de fonta cum avem noi in Romania. Cert e ca deocamdata nu am. Daca nu am oala in care sa coc painea, aceasta paine se poate coace si in cuptorul electric foarte bine incins cu apa in tavita de deasupra? Se coace bine si intr-o tava normala, chiar daca tava nu e foarte groasa ca cea de fonta? Dar celelalte retete de paine ale dvs., spre ex painea ungureasca? Va multumesc foarte mult pentru modul detaliat in care aveti grija sa ne prezentati retetele si pentru modul in care ne oferiti trucuri si idei. Cele bune!

  4. Multumesc pentru reteta. A iesit o paine minunata, moale, pufoasa si cu coaja moale. Toata familia mea a fost incantata. A devenit reteta mea favorita – uleiul de masline ii da un gust extraordinar de bun. O sa o repet probabil de multe ori.

  5. Bună ziua!
    Eu nu am avut făină 550 și am folosit făină 650. A ieșit o pâine spectaculoasă!

    Sunteți, site-ul meu de rețete number ONE!
    Mulțumesc și toate cele bune!
    Sărbători fericite!

  6. Testată, foarte pufoasă și gustoasă, dar îți ocupă cam mult timp,2h si 15 m pt crescut in atâtea etape!Asta nu înseamnă că nu voi mai face!Oare ar mai ieși atât de pufoasă dacă am lăsa-o o oră la crescut și apoi la copt?

  7. Este deja a patra oara cand urmez aceasta reteta. Nu face firimituri chiar deloc, textura este una elastica si pufoasa… Nu am mai intalnit aceasta textura nicaieri altundeva.
    Socrul meu e innebunit dupa painea asta, iar sotul o mananca goala ca sa nu corupa gustul cu nimic altceva! Nimeni nu mai vrea altfel de paine! Cred ca asta spune tot. Keep it up!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: