Chiftele de cartofi cu branza reteta simpla

10

Chiftele de cartofi cu branza reteta simpla savori urbane

Chiftele de cartofi cu branza reteta simpla. Chiftelute rapide din cartofi. Un fel de crochete de cartofi pane, rumene si gustoase. Tocinei din cartofi fierti, copti sau din piure ramas si cu diverse tipuri de branza: telemea, de burduf, cascaval, parmezan etc.

ADVERTISEMENT - PUBLICITATE

Fac destul de des acest tip de chiftele de cartofi cu branza, mai ales cand imi raman cartofi fierti sau piure de cartofi din ziua anterioara. Nemtii le spun Kartoffelpuffer si seamana cu ai nostri tocinei moldovenesti (bucovineni). Se fac si cu cartof crud ras. De exemplu, in Gura Humorului am mancat niste tocinei preparati din cartofi fierti amestecati cu branza de vaci (dulce), prajiti si serviti cu smantana si zahar. Deci sunt mai multe retete de tocinei. Cartofii sunt prezenti si in parjoalele moldovenesti (reteta aici), pe cand in Ardeal si Banat nu se pun.

Chiftelele din cartofi sunt foarte gustoase ca atare, simple. Merg bine si ca gustare alaturi de bere dar si ca garnitura pe langa alte feluri cu carne.

De data aceasta am avut cativa cartofi copti la tava ramasi de la ciolanele de purcel – vezi aici reteta.

servire ciolan de purcel de lapte cu cartofi copti

Reteta de chiftele de cartofi este una simpla si ieftina si ne permite reciclarea mai multor ingrediente ramase prin frigider. In compozitia lor puteti pune ramasite de branzeturi, bucatele mici de afumatura tocata (costita, jambon, sunca presata), ceapa, cozi de ceapa verde, usturoi precum si verdeturi: frunze tocate de marar sau patrunjel verde.

ADVERTISEMENT - PUBLICITATE

Branzeturile folosite pot schimba complet gustul acestor chiftele de cartofi. Daca folositi branzeturi traditionale (branza burduf picanta, telemea de oaie ) ele vor fi extra savuroase. La fel si daca puneti un mix de cascaval cu Cheddar, parmezan sau pecorino – veti obtine alt gust, alta aroma. Nu mai spun de adaosul de branzeturi cu mucegai nobil alb sau albastru: Camembret, Brie, Roquefort, Stilton etc.

Condimentele pot varia si ele: de la sare, piper, nucsoara, chimen pana la boia dulce sau iute, rozmarin, cimbru, oregano sau alte ierburi aromatice. Veti obtine de fiecare data o alta delicatesa 🙂

Din ingredientele de mai jos am obtinut 14 bucati chiftele de cartofi, adica 4-5 portii.

5.0 from 6 reviews
Chiftele de cartofi cu branza reteta simpla
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 4-5 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 500 g cartofi fierti sau piure ramas
  • 200 g branzeturi rase (telemea, burduf, cascaval, parmezan sau branza cu mucegai nobil)
  • 2 oua
  • sare
  • piper
  • arome la alegere: nucsoara, chimen, ierburi aromatice
  • 1 lingura de pesmet
  • o mana de verdeturi tocate: patrunjel, marar
  • Optional: ceapa, cozi de ceapa verde, 1-2 catei de usturoi
In plus:
  • pesmet pentru tavalit
  • 500 ml ulei pentru prajit

 

Cum se fac aceste Chiftele de cartofi cu branza reteta simpla?

Cum se face compozitia de chiftele din cartofi cu branza?

Am ras catofii fierti pe razatoarea mare. Nu e OK sa-i bagati la blender pentru ca devin gumosi. Daca aveti piure rece ramas de ieri, sariti peste aceasta etapa.

Am inspectat frigiderul si am gasit mai multe bucatele de branza: un pic de telemea, un pic de branza Gouda, un capat de Pecorino si o bucatica de parmezan. Telemeaua sa fie una uscata!

branzeturi pentru chiftele din cartofi

Le-am ras pe razatoarea mica direct in castronul cu cartofi. Am spart si 2 oua intregi si am asezonat totul cu putina sare (depinde de cat de sarata e branza), piper si nucsoara rasa. Puteti sari peste nucsoara daca nu va place aroma sau sa o inlocuiti cu chimen seminte sau pudra sau cu ierburi aromatice.

compozitie pentru chiftele din cartofi

Daca mai doriti sa adaugati ceva puteti sa o faceti acum: 1-2 catei de usturoi zdrobiti, cozi de ceapa verde, verdeturi tocate etc.

Am adaugat si o lingura rasa de pesmet si am framantat totul bine cu mana. Daca folositi piure de cartofi mai moale puteti pune inca 1-2 linguri de pesmet. Vedeti aici cum se face pesmetul de casa.

cum se fac chiftelute de cartofi fierti cu branza reteta (1)

Cum se portioneaza si modeleaza chiftele egale?

Am aratat in reteta de chiftele din carne (vezi aici) cum se pot portiona si modela la diferite dmensiuni: de la parjoale cat palma pana la „gloante” micute de 2-3 cm. De data aceasta am folosit lingura de inghetata pentru a portiona compozitia.

cum se portioneaza chiftelele cu lingura de inghetata scupa

Am presarat pesmet pe un tocator si am asezat, rand pe rand, chiftelele de cartofi portionate. Mie mi-au iesit 14 bucati.

cum se portioneaza si modeleaza chiftele de cartofi egale (1)

Apoi am aplatizat usor in palme fiecare bila si am tavalit-o prin pesmet. Pesmetul are un rol foarte important, dincolo de cel estetic: crusta care se formeaza este o bariera impotriva patrunderii uleiului in preparat, in timpul prajirii. De aceea snitelele sau legumele pane adevarate (cu crusta din faina-ou-pesmet) arata mai bine si sunt mai putin grase decat cele facute fara pesmet (care se imbiba cu uleiul din tigaie).

cum se portioneaza si modeleaza chiftele de cartofi egale (2)

loading...

Prajire chiftele de cartofi cu branza

Am ales o tigaie mai mica dar mai adanca in care am pus uleiul la incins. Am verificat uleiul presarand putin pesmet in el: daca sfaraie si se ridica imediat la suprafata inseamna ca este incins. Verificati temperatura cu un termometru special (daca aveti) – ar trebui sa fie ca. 170-180 C. Stratul de ulei trebuie sa fie generos pentru a asigura o prajire rapida si uniforma.

Am prajit chiftelele in doua ture: cate 7 deodata. Dupa cateva minute le-am intors si pe verso ca sa se rumeneasca frumos si uniform. Focul la care am lucrat a fost unul mediu.

Chiftelele prajite le-am scos pe rand intr-un castron asternut cu servete absorbante.

cum se fac chiftele din cartofi reteta

Servire chiftele de cartofi cu branza

Nu va pot descrie cat de aromate si fragede sunt aceste chiftele de cartofi cu branza! Extraordinare! Sunt savuroase mai ales fierbinti, alaturi de o salata verde mixta dreasa cu o vinegreta simpla de apa, otet, sare si zahar.

servire chiftele de cartofi cu branza

Puteti face si sosuri reci din iaurt cu castraveti si usturoi (tzatziki) – reteta aici, din iaurt cu usturoi (reteta aici) sau din smantana cu marar verde (reteta aici).

Iata si o sectiune printr-o chiftea de cartofi cu branza: moale, pufoasa, aromata.

sectiune chiftele pufoase cu branza si cartofi

Sa stiti ca aceste chiftele de cartofi cu branza sunt foarte gustoase si dupa ce se racesc! Chiar li se intensifica aroma de branza.

tocinei moldovenesti din cartofi fierti cu branza reteta

Bineinteles ca puteti manca aceste chiftele din cartofi si simple. Ele sunt foarte bune si pe post de garnitura langa carnuri prajite sau tocanite, peste, langa mancaruri de legume (de ex. langa ciuperci cu smantana sau langa un ghiveci taranesc).

cele mai bune chiftele de cartofi cu branza reteta pas cu pas

Eu le-am alaturat unui fabulos pastrav cu smantana ca in Bucovinareteta aici.

Pastrav cu smantana ca in Bucovina reteta savori urbane

Daca sunteti amatori de chiftele de legume sau crochete va recomand si reteta de chiftelute din dovlecei.

Sper ca v-a placut aceasta reteta simpla de chiftele de cartofi cu branza si ca o veti incerca in curand 🙂

Aici gasiti mai multe retete de chiftele, parjoale, bulete din carne sau legume, prajite in tigaie sau coapte la cuptor.

loading...

Poate te intereseaza si:

PRIMESTE SAPTAMANAL RETETELE PRIN EMAIL. ABONEAZĂ-TE!

10 COMENTARII

  1. Arata și cred ca sunt super bune o sa le incerc și eu curând. Mulțumesc pentru toate rețetele am mereu sursa de inspirație de la voi. Mulțumesc fetelor!

  2. Bună ziua,
    Urmăresc cu mare interes rețetele dvs. și nu pot spune cât de minunate sunt.
    Pentru această rețetă, chiftelele pot fi preparate și la cuptor?
    Mulțumesc anticipat!

    • Poti incerca insa nu le mai tavail prin pesmet si unge-ti mai bine palmele cu ulei cand le modelezi. Nu stiu cum vor iesi dar ne vei spune tu 🙂 Le-as coace 30 de minute la 180 C.

      • Le-am făcut în ambele moduri, și la cuptor, dar și prăjite. Pot spune ca sunt demențiale în ambele variante.
        Cele la cuptor le-am lăsat 30 de minute, după cum m-ai sfătuit, cu specificarea că le-am întors după 20 min. Chiftelele nu trebuie aplatizate prea mult deoarece, la copt, mai pierd destul de mult din forma inițială. Oricum piticul le-a apreciat și asta era cel mai important. De asemenea, acestea mi s-au părut ca au gustul de brânză mai intens.
        Despre celelalte, prăjite, nu cred ca e cazul sa mai comentez, sunt super delicioase și pe gustul nostru. Le-am mâncat pe nerăsuflate. 🙃
        Mulțumesc mult! 😙

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Evalueaza reteta: