Chili con carne reteta mexicana

8

Chili con carne reteta mexicana Savori Urbane (1)

Chili con carne reteta mexicana – fasole uscata cu ardei chili (sau chilli) si carne tocata. De mult nu am mai intalnit o reteta atat de controversata atat din punct de vedere al modului de preparare, al ingredientelor, cat si din punctul de vedere al originii. Desi este asociat in general bucatariei mexicane, este revendicat si de americani, fiind considerata ca fiind un produs al bucatariei tex-mex (din Texas si nordul Mexicului).

 

Retete Internationale The Food Connection Savori UrbaneAm demarat recent un proiect culinar de amploare, „The Food Connection – O calatorie gurmanda in jurul lumii”, la care participa 24 de bloguri culinare. In fiecare luna vom gati retetele specifice unei tari sau zone geografice iar colectia completa va fi publicata pe blogul unuia dintre participanti (aici gasiti detalii despre proiect).

Prin tragere la sorti am stabilit ordinea „gazdelor” si a bucatariilor nationale. Va vom dezvalui treptat, in fiecare luna, cine sunt gazdele si retetele carei tari le gazduiesc.

Din 15 Iunie pana in 15 Iulie 2015 gatim retete mexicaneCOLECTIA DE RETETE MEXICANE poate fi gasita la Retete ca la mama, blogul Laurei Laurentiu.

Pentru acest chili con carne reteta mexicana am folosit toate ingredientele necontestate ale preparatului, cu condimente specifice.

Nu se cunoaste cand si cine a gatit prima data chili con carne. In general se foloseste carne tocata de vita (sau amestec cu porc), fasole boabe, ardei iute, rosii, pentru condimentare se foloseste ardeiul iute, chili. Despre origini se spune ca ar fi fost mancarea din inchisorile americane, fiind ieftina.

Singurul element comun in toate variantele de chili con carne existente sunt carnea si  ardeii chili. In ceea ce priveste carnea, vorbim de carne tocata (sau taiata cubulete foarte marunte) de vita, vanat sau porc, precum si combinatii ale acestora.

Chili, ardeiul iute cel mai des utilizat este Chiltepin, dar si alte soiuri indigene, cum ar fi Jalapeño, Ancho sau Pasilla, mai rar Habaneros. Se poate utiliza ardei chili crud sau uscat sau sub forma de pudra sau sosuri.

Condimentele specifice bucatariei tex-mex sunt oregano si chimionul (cumin, nu chimenul pe care-l folosim noi) care se folosesc si in majoritatea retetelor de chili con carne. Ca si condimente se mai utilizeaza coriandrul, dafinul si piperul si nu lipsesc nici ceapa si usturoiul.

Pana si fasolea boabe este controversata ca fiind parte din ingrediente, deoarece un chili in stil texan nu contine fasole, exista totusi variante cu fasole pinto sau neagra. O varianta de compromis acceptata este cea in care fasolea se serveste ca si garnitura.

Totusi, fiind vorba despre „mancarea saracului” se presupune ca totusi contine fasole, aceasta fiind totusi mult mai ieftina decat carnea. (sursa Wikipedia)

Dupa atatea cercetari si informatii confuze, dupa consultarea cartii de bucate cu specific mexican in care am gasit reteta de chili con carne ca fiind mexicana (influentele mexicane sunt acceptate si de catre cei ce sustin ca ar fi o mancare texana), am hotarat sa  gatesc acest preparat pentru luna mexicana.

5.0 from 1 reviews
Chili con carne reteta mexicana
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Portii: 6 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 500 g fasole uscata
  • 500 g carne tocata de vita (sau amestec)
  • 5 cepe medii
  • 1 usturoi
  • oregano, chili, paprica, chimion
  • 100 ml ulei sau untura
  • optional: foi de dafin
  • ½ ardei rosu carnos (California)
  • ½ ardei iute
  • chili
  • 4 rosii (sau o conserva de rosii decojite)

Mod de preparare chili con carne reteta mexicana

Fasolea am inmuiat-o peste noapte in apa rece.

Chili-con-carne (1)

A doua zi am fiert fasolea separat, cu sare, 2 cepe si 2-3 foi de dafin, in oala sub presiune (kukta) circa 50-60 de minute. Pana a fiert fasolea am pregatit carnea.

Intr-un wok sau alta oala mai mare se incinge un pic de ulei si se caleste ceapa tocata marunt foarte putin, apoi se adauga carnea tocata.

Chili-con-carne (5)

Se amesteca cu ceapa si se condimenteaza bine. Se adauga sare, piper, paprica, oregano, chimion, apoi usturoiul tocat si se tot amesteca. Se taie cubulete ardeii (rosu si iute) si se adauga si acestia.

loading...

Rosiile se oparesc (optional se decojesc) si apoi se dau prin blender (sau se foloseste piure de rosii) si se adauga in tigaia cu carne. Se mai pun 250-300 ml apa si se lasa sa fiarba totul la foc mic circa 15 minute.

Intre timp a fiert si fasolea. Se scot foile de dafin si ceapa si se adauga la compozitia de carne. In final se adauga si fulgii de chili, in functie de cat de iute doriti sa fie, tinand cont ca totusi este un preparat picant.

Chili con carne reteta mexicana se mai lasa la fiert impreuna 15 minute, se amesteca mai tot timpul. Focul trebuie sa fie mic.

Chili-con-carne (13)

Servire chili con carne reteta mexicana

Chili aburind, arome imbietoare, un gust special, picant. Noua ne-a placut foarte mult acest chili con carne reteta mexicana si va invitam sa o testati cand aveti ocazia!

Chili con carne reteta mexicana Savori Urbane (2)

 

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete cu carne tocata:

Lahmacun-pizza-turceasca (24)

Poate te intereseaza si:

loading...
PRIMESTE SAPTAMANAL RETETELE PRIN EMAIL. ABONEAZĂ-TE!

8 COMENTARII

  1. Chiar e foarte faina reteta aceasta, eu o prepar mereu in sezonul rece si cum zapada deja s-a asternut zilele acestea ma pregatesc sa prepat reteta. Chimionul mi se pare elementul cheie din aceasta mancare, fara el nu este chili con carne autentic.

  2. Faina reteta. Te rog sa-mi spui unde gasesti fulgi de chili? Eu am intr-o sticluta din aceea cu dopul care rasneste (si nu se poate deschide). La plic? La ce magazin? Multumesc.(Intreb ca am mai vazut si alte retete cu fulgi. Eu am rasnit de aici).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Evalueaza reteta: