Cartofi la cuptor cu pui, cașcaval și smântână rețeta de caserolă gratinată

11

reteta piept de pui cu cascaval la cuptor pe pat de cartofi aurii copti

Cartofi la cuptor cu pui, cașcaval și smântână rețeta de caserolă gratinată. Piept de pui gratinat cu cașcaval pe pat de cartofi aurii la cuptor. Cum se face caserola de pui cu cartofi și cașcaval? Rețete cu piept de pui. Rețete cu cartofi. Rețete de gratin.

Această rețetă de cartofi la cuptor cu pui, smântână și cașcaval este una simplă și rapidă. Totul se prepară în aceeași tavă iar timpul de coacere este de 45 de minute. Rezultatul este unul wow: bucățele fragede de piept de pui și de cartofi rumeniți învăluite de sos cremos de smântână cu aromă discretă de usturoi. Totul acoperit de o crustă delicioasă de cașcaval gratinat. De gust și arome nici nu vă mai povestesc…

Este o mâncare consistentă de toamnă sau iarnă, sezoane în care avem nevoie de un aport caloric crescut. Vara mâncăm mai lejer.

Cartofi la cuptor cu pui, cașcaval și smântână rețeta de caserolă gratinată savori urbane

Am folosit carne de pui, cartofi, smântână, unt și cașcaval. Sincer, cred că această caserolă iese mai savuroasă cu pulpe de pui dezosate. Am ales însă un piept de pui ca să vă arăt o variantă de gătire/coacere care-l păstrează fraged și suculent. Pieptul de pui este piesa situată pe ultimul loc în lista mea de preferințe datorită faptului că este fad și slab.

Mă pufnește râsul când aud tot felul de enunțuri: „- Vai, eu sunt foarte pretențioasă/pretențios la mâncare și aleg doar piept de pui!”. Extraordinar, dar cât de rafinat/ă ești! Habar n-ai ce pierzi dacă toată viața mănânci numai piept de pui și-ți mai și bați joc de el. Spun aceasta deoarece am văzut cam cum gătește lumea pieptul de pui… iese ceva searbăd și uscat ca o talpă.

piept de pui cu cascaval la cuptor si cartofi

Ca să nu pățim așa ceva este bine să ne ghidăm după timpii de gătire ai componentelor și după logică. Cea mai mare greșeală ar fi să punem totul în tavă de la început și să obținem o fiertură cu zeamă lungă și niște bucățele de piept de pui albite și cu textură de gumă de șters. Deci nu facem așa!

În plus, recomand marinarea pieptului de pui pentru măcar 2 ore la temperatura camerei sau 8-10 ore la frigider. Astfel carnea va fi mai fragedă și mai suculentă.

Smântâna recomandată este una dulce (pentru frișcă) cu min. 30% grăsime deoarece cea acrișoară se brânzește la cuptor. Cașcavalul trebuie să fie unul care se topește frumos și formează crusta gratinată. Nu putem folosi telemea.

Din cantitățile de mai jos rezultă 4 porții bune de cartofi la cuptor cu pui, cașcaval și smântână. Am adaptat o rețetă americană (baked chicken and potato casserole) care conținea și alte ingrediente (bacon și ceapă verde).

5.0 from 9 reviews
Cartofi la cuptor cu pui, cașcaval și smântână rețeta de caserolă gratinată
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 4 porții de cartofi la cuptor cu pui, cașcaval și smântână
Ingrediente - savoriurbane.com
Carnea de pui
  • 500 g carne de pui (piept sau pulpe dezosate)
  • sare, piper, boia dulce, usturoi granulat
  • 2 linguri de ulei
Cartofii
  • 750 g cartofi
  • sare, chimen
  • 2 linguri de ulei
În plus
  • 200 ml smântână dulce pentru frișcă cu min. 30% grăsime (naturală, nu vegetală!)
  • 150-200 g cașcaval ras
  • 30 g unt
  • verdeață tocată (pătrunjel verde)

 

Cum se face rețeta de cartofi la cuptor cu pui, cașcaval și smântână sau caserolă gratinată?

Cum se marinează pieptul de pui?

Am tăiat pieptul de pui în bucăți groase de cca. 2,5-3 cm. Nu le faceți fâșii subțiri pentru că acestea se vor usca. Am condimentat totul cu sare, piper negru proaspăt măcinat, usturoi granulat și boia dulce de ardei (paprika).

Am mutat carnea într-o cutie de plastic și am stropit-o cu ulei. Am amestecat bine cu mâinile și am lăsat totul la marinat timp de 2 ore pe masa de bucătărie.

marinare piept de pui cu condimente paprika ulei (3)

Puteți acoperi cutia cu un capac și să o dați la frigider peste noapte. Nu uitați să o scoateți de la rece cu măcar 1 oră înainte de coacere!

Cum se pregătesc cartofii pentru caserola gratinată cu pui și cașcaval?

Am curățat și spălat cartofii. Eu am folosit cca. 750 g dar nu e greșit dacă puneți 1 kg.

I-am tăiat în cubulețe cu latura de cca. 2,5 cm, i-am sărat și i-am pus la scurs într-o strecurătoare. După vreo 10 minute i-am scos pe un ștergar curat de bucătărie și i-am tamponat bine. Ideea este să scăpăm de cât mai multă umiditate deoarece aceasta împiedică rumenirea cartofilor.

Mod de preparare piept de pui cu cașcaval la cuptor pe pat de cartofi copți

V-am spus mai sus că reușita acestei rețete stă în coacerea în etape a componentelor. Nu de alta dar pieptul de pui se coace mai repede decât cartofii și riscăm să-l uscăm dacă-l punem de la început. Sau invers: cartofii rămân cruzi dacă ne ghidăm după timpul corect de coacere al puiului.

Etapa 1 – coacerea cartofilor – 20 min

Am încins cuptorul la 200 C cu ventilație (căldură sus+jos) respectiv treapta aproape maximă la cele pe gaz. Am ales o tavă largă (a mea are 35 x 30 cm) în care am pus cartofii. I-am stropit cu ulei, i-am presărat cu chimen și i-a amestecat bine cu mâinile. Este foarte important ca aceștia să aibă loc, să stea pe un singur rând (nu claie peste grămadă!) pentru a se rumeni rapid și uniform. Altfel se vor înăbuși în propriul abur și nu ne dorim asta.

Nu se pune apă în tavă și nici nu se acoperă cu folie sau capac! Am dat cartofii la cuptor pentru 20 de minute la 200 C. Așa arată acum: auriți, rumeniți la margini.

Etapa 2 – rumenirea pieptului de pui – 15 min

Am distribuit bucățelele de piept de pui marinate peste cartofii semi-copți.

Am dat tava la cuptor pentru 15 minute la 200 C. Deja miroase a usturoi în bucătărie! Așa arată acum.

rumenire piept de pui marinat cu cartofi (2)

Etapa 3 – gratinare cu smântână, unt și cașcaval – 10 min

Mi-am pregătit smântâna, cașcavalul ras și untul.

Am turnat smântâna dulce peste acești cartofi la cuptor cu pui. Sfârâie și este absorbită aproape instantaneu de către cartofii fierbinți.

Am presărat totul cu cașcavalul ras și am distribuit untul sub formă de feliuțe.

Am dat iar tava la cuptor pentru 10 minute la 200 C. Gata! Acum miroase și mai bine în bucătărie: a unt și cașcaval gratinat.

Servire cartofi la cuptor cu pui, cașcaval și smântână rețeta de caserolă gratinată

Gata! La masă! Caserola de pui cu cartofi și cașcaval se servește fierbinte, imediat ce a ieșit din cuptor. Am tocat repede câteva frunze de pătrunjel verde și le-am presărat peste mâncarea asta bună.

 

Cașcavalul topit se întinde în fire… pieptul de pui este moale și suculent iar cartofii copți sunt delicioși. Ai mei au fost încântați de acest fel și cu siguranță că-l voi repeta.

cum se face caserola de pui gratinat cu cascaval si cartofi copti

Un alt fel de caserolă gratinată este și cea cu cartofi și sos carbonara – vezi aici.

Cartofi carbonara la cuptor reteta de cartofi gratinati savori urbane

Cred că v-am făcut poftă cu acești cartofi la cuptor cu pui, cașcaval și smântână și că veți testa rețeta de caserolă gratinată!

Aici găsiți mai multe rețete cu cartofi

11 COMENTARII

  1. A ieșit perfect!

    Ce am observat folosind o tava din sticla – toți timpii trebuie măriți cu 10-15 minute, astfel încât să arate într-un final ca în pozele din rețetă.

  2. cu multa multumire pt toate aceste retete grozave am o intrebare de…amatoare in bucatarie :-). Cand spui ca incingi cuptorul electric la 200 C de ex, care varianta se foloseste? caldura sus si jos; caldura doar sus; caldura sus ventilatie jos si invers caldura jos ventilatie sus? Multumesc spor la gatit.

  3. n-am avut cuptor cu ventilatie; ci unul clasic. cartofii s-au facut in cam 45 de minute, cu tava pe nivelul inferior al cuptorului. tava am folosit de ceramica. atata le-a luat pana au ajuns la aspectul celor din poza.
    a iesit bun, cartofii s-au inmuiat de la smantana . poate am pus cascaval in exces (200 gr.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.