Mezeluri de casa – retete video pas cu pas. Afumaturi de casa. Cum se prepara mezelurile de casa? Reteta de carnati, retete de afumaturi, cotlet, pastrama, muschiulet, ceafa, toba, caltabosi, lebar condimentate si afumate.
Ne-am apucat (cu Diana) sa facem mezeluri sau afumaturi de casa la finele lunii ianuarie. Asteptand frigul cel mare am tot amanat (dupa Craciun) si vazand ca „gerul Bobotezei” a adus in Arad 17 grade am zis ca mai stam, mai asteptam.
DUPĂ CASETA DE INGREDIENTE VEȚI GĂSI ȘI REȚETE VIDEO A UNORA DINTRE ACESTE MEZELURI DE CASĂ.
Pentru cei care taie porcul in gospodarie am scris doua articole tematice care includ tehnicile de baza ale sacrificarii, parlirii, transarii precum si tehnologia mezelurilor de casa (sfaturi si ponturi utile). Partea 1 o gasiti aici iar partea a 2-a aici.
Despre Mezeluri de casa, carnati, afumaturi, ceafa, cotlet, pastrama, toba, caltabosi, lebar sau maios
In sfarsit a coborat temperatura sub 0 C (noaptea, ca ziua erau 3-4C) asa ca ne-am urnit. Am cumparat carnuri diverse intentionand sa facem preponderent cefe, sunci, muschiuleti si cotlete si mai putin carnati.
Condimentele mele difera de cele ale Dianei in sensul ca eu am mers mai mult pe gustul natural al carnii si al fumului. Diana si-a condimentat abundent carnurile cu un mix facut de ea (testat in anii anteriori).
Diana are si afumatoare acasa, construita special sub gratarul din curte (de pe terasa), special pentru mezeluri de casa. O „cusculie” cubica cu latura de 1m care se inchide ermetic cu o usa. Perfecta pentru afumat incetisor! Ii multumim pe aceasta cale sotului Dianei care a fost „tocmit” de 2 ori pe zi sa porneasca fumul si sa supravegheze lucrarea. A lucrat cu talas de stejar.
Chiar ne gandeam ca sunca aia buna de Padurea Neagra (Schwarzwald) este afumata cu rasinoase care-i dau o tenta intepatoare. Am fi vrut si noi ceva cires sau fag dar asta am avut – cu asta am afumat. Asa ca ne-am inarmat cu carnuri, condimente si vin si ne-am dus in vizita la Diana ca sa facem mezeluri de casa.
Aici vedeți un tutorial despre cum facem noi cârnații de casă (la Arad) – click aici.
Cantitatile exacte (in functie de sortiment) le gasiti la finalul articolului, dand click pe imaginile din galeria cu mezeluri – veti fi redirectionati la pagina corespunzatoare.
- muschiulet de porc
- cotlet de porc
- ceafa de porc
- jambon sau ciolan
- carne tocata de porc
- sare neiodata (speciala pentru muraturi si mezeluri)(
- chimen
- piper de diverse culori (negru, alb, verde, roz)
- nucsoara
- enibahar
- boia dulce sau iute (paprika)
- maghiran
- dafin
- coriandru
- hasmatuchi
- usturoi etc
Mod de preparare Mezeluri de casa sau afumaturi
Condimentele se macina cu rasnita de cafea si se amesteca cu sarea si paprika.
Carnurile se presara din abundenta cu aceste condimente si se lasa un numar variabil de zile la baituit (marinat) – vezi retetele exacte de la final (click pe imaginile din galerie).
ZVANTARE SI LEGARE AFUMATURI DE CASA
Se curata de condimente si restul carnurilor, se leaga cu sfori, se eticheteaza si se lasa la uscat 24 de ore intr-un loc racoros si aerisit.
Le-am pus toate la aerisit si zvantat in garaj (pentru 24 de ore).
Cum se afuma mezelurile de casa?
Se iau carnurile legate si zvantate si se pun la fum in afumatoare. Se afuma bucatile mici 3-4 zile iar cele mari 4-5 zile cate 2-3 ore pe zi. Noi avem afumatoare construita in curte.
Acolo atarnam mezelurile care raman acolo 3-5 zile, nu le mutam, numai le rotim. Fumul il dau de 2 ori pe zi si mezelurile stau acolo pana la urmatorul fum. In vas pun rumegus de vreo 2-3 ori pe tura, cred ca dureaza vreo 2-3 ore. Dar depinde mult de intensitatea fumului, de cat de mult spatiu avem la dispozitie si cat e de plin.
Aici puteti citi pe larg despre cum se face o afumătoare si cum se afumă corect cu fum rece sau cald.
Aerisire mezeluri de casa si afumaturi DUPA FUM:
Aceste mezeluri de casa se lasa la zvantat 24-48 de ore intr-un loc racoros si aerisit. In prima zi sunt foarte afumate si au gust intepator. Apoi se consuma ca si mezeluri crud-uscate-afumate, adica nu se fierb. Ele se pastreaza in camara rece (spais) luni de zile, maturandu-se si scazand in volum. Taranii ardeleni si banateni faceau cantitati mari de mezeluri (taind mereu mai multi porci) pentru a avea merinde peste vara, la muncile campului.
Iata un salam de casa (tip Nadlac) cu 12 luni vechime, tinut in spais, fata de unul proaspat, facut acum.

Cine nu are conditii traditionale de pastrare (spais rece si ventilat) le tine cat timp e rece afara si apoi le portioneaza si le congeleaza. Eu insami am facut asta deoarece am trimis o parte din mezeluri fiicei mele, studenta in Olanda.
Sunca (pulpa) afumata se incepe de Pasti, taindu-se prima bucata din ea care se fierbe si se va obtine cel mai fin jambon fiert! Restul de soanca se consuma cruda, feliata subtire.
Mod de preparare carnati
Distractia mare a fost cu tocaturile :). Tutorialul pentru preparat carnati il gasiti aici.
Retetele de carnati le gasiti aici. Ne-am chinuit cu Diana sa umplem matele si de abia iesea ceva din masina aia de carnati. Am reusit sa facem vreo 2 cm de carnati si am chemat sotii la indesat compozitia si impins :).
Stiu ca am ras mult si ne-am distrat copios in seara aceea (a fost seara in care am si scos carnurile din bait si le-am legat, etichetat si pus la zvantat).
Bineinteles ca seara s-a incheiat cu degustarea compozitiei de carnati, prajita in tigaie si asortata cu beri si vin (dupa cum a vrut fiecare). Faina seara! La anul o repetam!
O parte din carnatii proaspeti ii prajim la tigaie si ii mancam cu piure de cartofi si muraturi – vezi aici reteta.
Iata si retetele individuale ale acestor mezeluri sau afumaturi de casa (click pe fiecare imagine)
Carnati ardelenesti de casa – reteta aici
Toba de casa ca-n Ardeal – reteta aici
Lebăr de casă (lebervurst, pate de porc sau maioș) – reteta aici
Caltabosi de casa cu sau fara orez – reteta aici
Gusa de porc fiarta cu usturoi si boia (paprika) – obald – reteta aici.
Șuncă afumată, șoancă ardelenească sau șonc bănățean – jambon de porc – vezi aici.
Slanina sarata, condimentata si afumata (slană sau clisă ca-n Ardeal și Banat) – rețeta aici.
Kaiser de porc (sunculita, costita sau piept de porc) afumat – reteta aici.
Kaiser de casa fiert cu coji de ceapa – vezi aici.
Carnati ca la Arad – reteta aici

Carnati cu cimbru, usturoi si vin alb – reteta aici
Carnati traditionali romanesti tip Trandafir de casa – reteta aici.
Carnati cabanos de casa – reteta aici.
Carnaciori picanti de bere – reteta aici.
Carnati unguresti tip csabai – reteta aici

Salam de casa ca la Arad si Nadlac – reteta aici

Pastrama de rata, gasca, pui, vita sau oaie – reteta aici.
Carnati din carne de rata sau gasca (sau alta pasare) – reteta aici.
Sangerete de casa tip mozaic (cu cuburi de slanina) – veres – reteta aici.
Carnati la garnita (in untura) sau la borcan – reteta aici
Carne la garnita – carne fripta cu untura (la borcan) – reteta aici.
Jumari de porc si untura de casa – reteta aici
Jumari si untura de gasca, rata sau gaina – reteta aici.
Ceafa afumata de casa cu vin rosu si usturoi – reteta aici
Cotlet de porc afumat – muschi file de casa – reteta aici

Ceafa de porc afumata – reteta aici

Muschiulet de porc afumat (pastrama Montana) – reteta aici
Crenvursti sau polonezi de casa – reteta aici
Sunca fiarta si presata – reteta aici
Carnati vienezi cu cascaval (Kasekrainer) – reteta aici.

Cotlet de porc cu ierburi aromate (la cald) – reteta aici
Acum ati vazut cum se prepara aceste mezeluri de casa, carnati, afumaturi, ceafa, cotlet, pastrama, toba, caltabosi asa ca va puteti apuca de treaba!

















































































SA LASI CAMARA DESCHISA SI SA NE TRIMITI ADRESA,DAR SA LEGI SI CAINII :p
imi pare rau ,nu mai mananc carne de peste 20 de ani !dar cev adulciuri mi=-ar placea!
Superb!! M-am distrat cu voi privind pozele! Ce-as gusta din carnatii aia, mmm!!
Superb!! M-am distrat cu voi privind pozele! Ce-as gusta din carnatii aia, mmm!!
FRUMOS AU IESIT TOATE SA AVETI POFTA
frumos, cred ca si gustoase sint toate, sa aveti pofta .
despre muschi afumati, le tineti la fum cite ore pe zi ? Fum cald sau rece ?
Muschiuletul, cotletul si ceafa se afuma cam 3-5 zile cu 2 fumuri reci pe zi, ca si carnatii. Depinde mult de suprafata lor. Cu cat este mai uscata fumul se prinde mai bine. Nu este o regula fixa. Prima data scot muschiuletii ca sunt cei mai subtiri. Pe crusta nu mai trebuie sa fie umede. Mare atentie sa nu fie fumul cald, sa nu avem flacari deschise. Caldura topeste grasimile si face o crusta groasa pe exterior care e tare si nici fumul nu mai patrunde bine (fumul are rol de conservare). Atentie sa nu se atinga produsele intre ele.
In afumatoarea mea, cumparata, nu pot sa cobor temperatura mai jos de 50, insa are vas de apa ,asigura umiditatea la 60%.
Intrebatea de afumat, cîte ore, 2h la fiecare fum ?
Daniel Martin Noi avem afumatoare construita in curte. Acolo noi atarnam merelurile care raman acolo 3-5 zile, nu le mutam, numai le rotim. Fumul il dau de 2x pe zi si mezelurile stau acolo pana la urmatorul fum. In vas pun rumegus de vreo 2-3 ori pe tura, cred ca dureaza vreo 2-3 ore. Dar depinde mutl de intensitatea fumului, de cat de mult spatiu avem la dispozitie si cat e de plin. Va trebui sa experimentezi. Nu stiu ce afumatoare o fi aceasta de cumparat. In instructiuni ce scrie?
2-3 ore pot sa fac. Retetele sint generale pentru afumat numai pentru o zi, aici si consumat imediat, nu au aceleasi obiceiuri ca in Rom.
Am citit cum se pregatesc apoi se afuma ceafa, muschiul etc.Pentru mine este neinteles cum dupa o saptamana de pregatire , afumare,zvantare se poate manca . Este deja maturata?
La noi acasa bunicii mei tineau mult carnea la uscat.
Cu multumiri
Da, este facuta pana la mijloc, asa cum se vede in poze. Daca o tii mai multa vreme atarnata in camara ea se usuca excesiv si devine tare.
Aveti cele mai bune mezeluri de casa. Dar cele mai bune. Am incercat si incerc. Am carne pusa deja, carnatii sunt la fum. Credeti ca as putea face si din ceafa pastrama sau e prea groasa?
Linistita poti afuma si ceafa. Eventual tai-o in doua pe lunga ca sa ai doua bucati mai subtiri.
Buna! Aveti cumva si o reteta faina de afumatura de curcan?
Sa stii ca nu am facut pasari afumate insa te poti ghida dupa reteta de cotle de aici: http://savoriurbane.com/cotlet-de-porc-afumat-muschi-file/
Ai grija cu carnea de pasare pentru ca este riscul ca aceasta sa fie contaminata cu samonella! Parerea mea e ca va trebui sa faci pastrama afumata si fiarta ca sa fii sigura de ce mananci.
Doamne imi ploua in gura, de abia astept sa gust din ce o sa faca sotia
Foarte gustos
f bune toate …leam facut pe toate ,…multam…bravoo