Reteta de crenvursti de casa (polonezi) ca pe vremuri

15

Reteta de crenvursti de casa (polonezi) reteta de pe vremuri savori urbane

Reteta de crenvursti de casa (polonezi). O reteta simpla de mezeluri de casa, accesibila tuturor. Inclusiv VIDEO – cum se fac crenvursti de casa fara chimicale? Crenvursti de porc, vita sau pui.

Avand in vedere ca circula mai multe denumiri asemanatoare, cum ar fi: cremvursti, virsli (din limba maghiara), haideti sa vedem care este forma corecta conform dex-ului:

CRÉNVURST, crenvurști, s. m. Produs alimentar în formă de cârnăcior, obținut din carne de vită și slănină tocate fin, introduse în intestine de oaie sau în material plastic și adesea prinse în pereche. [Var.: crénvurșt s. m.] – Din germ. Krenwürstchen.

Deci nu sunt „crenvusti” sau „cremvursti„.

Crenvurstii sunt un mezel german-austriac. Culmea e ca in Austria sunt cunoscuti sub numele de Frankfurter Würstchen iar in Germania ca Wiener Würstchen sau Bockwurst. Polonezii (Knackerwurst) au aceeasi reteta insa se umplu in mate mai groase. Sunt un produs fiert (oparit)-afumat.

preparare crenvursti sau polonezi de casa reteta savori urbane

Despre reteta de crenvursti de casa ca pe vremuri

Stiam in mare ca acesti carnaciori se prepara din carne de vita, porc si slanina, ca acestea trebuie sa fie semicongelate (ca sa nu se „taie” compozitia, sa nu se separe grasimea de carne), ca se adauga din cand in cand si fulgi de gheata iar ca asezonarea nu este fixa. Se pun sare, piper, nucsoara, coriandru, maghiran, usturoi – la alegere. Se umplu in mate subitiri de oaie, se oparesc la temperatura mica (70 C) si apoi se afuma. Mai multe despre crenvursti puteti citi aici. Se pot face crenvursti de casa si din carne de pui insa vor fi mai fazi, mai seci.

cum se fac crenvursti naturali de casa din carne de vita porc sau pui

Sub nicio forma in crenvursti sau parizer NU se pun oua, gris, paine sau faina pentru ca nu facem galuste! 

sectiune crenvursti naturali de casa fara chimicale

Ce gustosi sunt acesti crenvursti naturali, atat fierti cat si prajiti in tigaie sau la gratar! O nebunie 🙂

reteta crenvursti de casa prajiti la tigaie sau gratar

Bineinteles ca avem si alte retete de mezeluri: carnati de casa, ceafa afumata, cotlet, salam de casa etc.

Cum se taie porcul și cum îl preparăm în Ardeal și Banat (mic ghid - partea 2) savori urbane retete

Sunt convinsa ca stim cu totii cum arata si ce sunt crenvurstii. Haideti sa vedem cum se prepara in casa. O parte din pozele intermediare sunt din arhiva personala (de prin 2012), cu mult inainte de a avea blogul. Restul imaginilor (cele frumoase 🙂 ) ne-au fost oferite de draga noastra prietena si cititoare Eliana Boghici Rotaru care a preparat crenvurstii chiar dupa reteta noastră.

Din cantitatile de mai jos rezulta cca. 10 portii de crenvursti de casa sau polonezi (in mate mai groase).

5.0 from 1 reviews
Reteta de crenvursti de casa (polonezi) ca pe vremuri
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 10 portii crenvursti de casa
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 1 kg carne de porc
  • 1 kg carne de vita
  • 600 g slanina
  • sau 2,6 kg de carne tocata amestec cu 30% grasime
  • 350 g cuburi de gheata
  • 50 g sare
  • 6 g piper
  • 3 g flori de nucsoara (macis)
  • 10 g paprica
  • 5 g nucsoara macinata
  • optional: 5 g chimen macinat
  • 6-8 catei de usturoi
  • ca.10 m mat de oaie sau 3-5 m mat de porc

 

Mod de preparare reteta de crenvursti de casa (polonezi) ca pe vremuri

Carnea pentru crenvursti de casa trebuie sa fie foarte foarte rece, cel mai bine e ca inainte de preparare sa puneti carnea la congelator pentru o ora. Chiar si incaperea este bine sa fie cat mai rece. Carnea se toaca cat mai fin cu masina de carne (prevazuta cu sita cu cele mai mici gaurele). Nu veti reusi acasa sa faceti pasta fina din fabrica, chiar daca dupa tocare veti baga carnea in procesor sau blender. Nu-i niciun bai daca e mai grunjoasa.

ce carne folosim la crenvusti de casa

Condimentele trebuie sa fie macinate, usturoiul trebuie sa fie dat prin presa speciala.

condimente crenvursti de casa

Cum se framanta pasta de carne pentru crenvursti de casa

Se adauga condimentele si se incepe framantarea. Fie ca se framanta cu mana, fie ca se apeleaza la un aparat/malaxor, compozitia trebuie framantata mult de tot, adaugandu-se treptat gheata pisata. Cel mai bine este sa mentineti compozitia foarte rece, ea trebuie sa se transforme intr-o pasta.

Iata si un video in care este prezentata tehnica de preparare a acestor crenvursti de casa.

Puteti sa dati compozitia prin robotul procesor cu cutit si pasta se va face si mai fina. Framantatul cu mana incalzeste carnea si trebuie sa faceti pauze – nu mai vorbesc de faptul ca va ingheata mainile in aceasta compozitie. In fabrica se adauga nitrit si coloranti pentru a da o tenta rosiatica carnii. Acasa nu punem chimicale, mergem pe versiunea naturala.

cremvursti-polinezi-de-casa-3

Ce mate se folosesc pentru crenvursti si polonezi?

Pentru crenvursti si polonezi folosim mate de oaie, respectiv de porc, adica mate naturale. Matele de oaie sunt mai subtiri, cele de porc sunt in pic mai groase – sunt si matele in care se fac carnatii de casa.

Cu ajutorul aparatului pentru facut carnati umplem matele, facand o sucitura dupa fiecare 20 de cm. Important este ca umplutura sa fie densa, sa nu patrunda aer in mate.

cum se umplu matele crenvusti cremvursti crenvursti de casa

Eu am folosit aici mate de porc. Am format intai un fel de mici indesati din carne pe care i-am introdus treptat in masina de umplut carnati.

cum se umplu crenvurstii de casa in mate de porc sau oaie

Oparire crenvursti de casa

Ordinea fireasca este oparire, zvantare si apoi afumare. Este complet ilogic sa afumi crenvurstii (sau alte mezeluri) si apoi sa le fierbi/oparesti deoarece speli tot fumul si deschizi porii pentru bacterii! Este o tampenie! Zvantarea se face doar la racoare (max. 10 C) nu in incaperi incalzite si nici aproape de surse de caldura.

Dupa umplere, crenvurstii de casa se aseaza intr-o tava mai adanca umpluta cu apa nu foarte rece (la temperatura camerei – cca. 25 C).

oparire crenvursti de casa sau polonezi in tava cu apa la cuptor

Tava se introduce in cuptorul preincins la 70° C si se lasa in cuptor circa 30 de minute crenvurstii subtiri respectiv 40 de minute polonezii. Daca este nevoie se si intorc dupa 20 de minute. Practic se poşează, nu se fierb.

Cum se afuma crenvurstii de casa sau polonezii?

Inainte de fum, acesti crenvursti de casa se lasa la zvantat o noapte, intr-un loc racoros (max. 10 C), ferit de umezeala. Eu i-am atarnat in garaj.

Se dau doua fumuri reci (cu rumegus), unul dimineata si unul seara. Daca nu aveti afumatoare sau nu puteti apela la cineva care afuma, crenvurstii se pot afuma si pe un gratar, punand rumegus mult peste jarul aproape stins si acoperind cu un capac tot grillul. Aici suntem cu ochii pe jar ca nu cumva sa se aprinda. Grilajul unde se afla crenvurstii se va afla la cel putin 20 cm de jar.

Aici puteti citi pe larg despre cum se face o afumătoare si cum se afumă corect cu fum rece sau cald.

Afumarea cărnii și a cârnaților. Cum se construiește o afumătoare și cum se afumă mezelurile de casă savori urbane

Dupa afumare crenvurstii se lasa 12-24 de ore la aerisit ca sa nu fie iuti. Tot in magazie sau garaj se atarna, la racoare. Sub nicio forma ei nu se oparesc dupa afumare decat in momentul consumarii acestora. Crenvurstii afumati si aerisiti se pastreaza la rece 3-4 zile (in frigider) sau se pot congela in portii.

Servire crenvursti de casa, polonezi – ca pe vremuri

Acesta este rezultatul: crenvursti de casa, fara aditivi si chimicale.

Inainte de consum crenvurstii se fierb cateva minute (ca si cei din comert) sau se prajesc in tigaie sau la gratar.  Se potrivesc de minune cu mustar, cu hreanul in otet si cu o paine buna de casa.

Asa arata in sectiune acesti minunati crenvursti de casa.

cei mai buni cremvursti de casa preparati dupa reteta veche

Crenvurstii de casa se consuma atat fierti cat si prajiti.

polonezi de casa sau crenvursti de porc vita sau pui

Ce gust si ce aroma faina au!

crenvursti naturali de casa prajiti la tigaie sau gratar

Eliana, iti multumim frumos pentru imaginile oferite! Ai facut niste crenvursti senzationali!

Aici sunt si pozele noastre vechi si nu prea frumoase, de pe vremea cand inca nu exista blogul Savori Urbane 🙂

Daca sunteti pasionati de mezelurile de casa atunci va invit sa cititi tutorialul in doua parti cu privire la taierea porcului in Ardeal si Banat – vezi aici si aici.

Cum se taie porcul și cum îl preparăm în Ardeal și Banat (mic ghid - partea 1) savori urbane si prietenii

O alta specialitate ardeleneasca si banateana care se opareste este gusa de porc cu usturoi si boia (obald sau abalt szalonna) – vezi aici.

Gușă fiartă cu boia și usturoi rețeta de obald ardelenesc savori urbane

Sper ca v-a fost de folos aceasta reteta de crenvursti de casa si ca o veti testa in curand. Pofta buna!

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete de mezeluri de casa

Salam de casa ca la Arad si Nadlac

 

 

15 COMENTARII

  1. […] Aradenii de varsta mea tin minte cu siguranta magazinul „non-stop” de pe strada Closca colt cu Bd. Revolutiei (pe atunci Republicii). Nu stiu de ce se numea asa pentru ca avea program de functionare. Asa era scris pe usa: NON STOP. Nu mai tin minte ce anume se mai gasea acolo, aveam totusi 3-4 ani, dar era si un fel de coltisor fast food in care aveau un aparat mare cu vreo 6 tepuse pentru hot dog. In aceste tepe erau infipte niste cornuri mari si langa, intr-o oala, fierbeau crenvurstii. Puteti face crenvursti de casa dupa reteta noastra – vezi aici. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: