Aluat dospit foietat cu unt (fără ouă) pentru cornuri, melcișori, spirale. Rețeta simplă de aluat foietaj cu drojdie pentru produse de patiserie dulci și sărate. Cum se face un aluat simplu foietat? Rețete de patiserie dulce sau sărată.
Am conceput acest aluat dospit foietat (fără ouă) cu mulți ani în urmă și l-am folosit de atunci la foarte multe preparate de patiserie: cornuri pufoase umplute cu rahat, brânză de vaci sau gem, melcișori cu cacao etc. Nu este un aluat pentru croissante franțuzești deoarece acela are altă tehnică de preparare.
Rețeta acestor minunate cornuri foietate cu rahat este publicată încă din 2014 și o găsiți aici. A fost testată de mii de cititori care au fost foarte încântați de rezultat! Acolo v-am arătat o altă metodă pe împachetare.
Aici nu este vorba despre un aluat foietaj clasic franțuzesc – acesta se prepară după altă rețetă – vezi aici.
Nu este nici aluat pentru haioșe, cărticele sau osânzele și nici pentru foi de cremșnit. Aluatul foietaj cu osânză de prepară altfel – rețeta aici.
Am decis să scriu separat rețeta acestui aluat dospit foietat deoarece el poate fi folosit și la alte preparate (atât dulci cât și sărate) – vă las rețetele la final. Bineînțeles că la preparatele sărate NU mai punem coajă rasă de lămâie și vanilie. De asemenea, cantitatea de zahăr este mai mică față de varianta de aluat pentru preparate dulci. Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 1,6 kg de aluat.
- 750 g făină albă tip 000
- 25 g drojdie proaspătă sau 7 g drojdie uscată
- 450 ml apă călduță
- 50 g zahăr (respectiv 10 g zahăr pentru varianta sărată)
- 100 ml ulei
- cca. 7 g sare (respectiv 10 g sare la variantă sărată)
- coajă rasă de la o lămâie (nu se pune la varianta sărată)
- 2 plicuri zahăr vanilat sau 1 lingură extract de vanilie (nu se pune la varianta sărată)
- 200 g unt moale (min. 80% grasime), la temperatura camerei
- 100 g făină
Cum se face rețeta de aluat dospit foietat cu unt (fără ouă) pentru cornuri, melcișori, spirale?
Preparare aluat dospit fără ouă
Am pus ingredientele pentru baza de aluat direct în castronul robotului. Repet: dacă faceți varianta sărată atunci puneți doar 10 g zahăr, eliminați complet vanilia și coaja rasă de lămâie și puneți 10 g sare (în loc de 7 g).
Le-am frământat cu cârligul special pentru aluat timp de 5-7 minute. Am obținut un aluat moale pe care l-am adunat în centrul castronului dându-i o formă de bilă.
Dospire aluat foietat pentru cornuri, melcișori, spirale sau alte produse de patiserie
Am acoperit castronul cu folie alimentară de plastic și am lăsat aluatul la dospit până și-a dublat volumul. Timpul variază în funcție de temperatura ambientală.
Cum se face crema de unt pentru ungerea aluatului dospit?
Am scos untul de la frigider cu câteva ore înainte. Într-un alt castron am mixat untul moale cu făina până am obținut o cremă.
Cum se unge cu unt și se împachetează un aluat dospit foietat?
Prima împachetare
Am înfăinat lejer blatul de lucru și am răsturnat aluatul dospit pe el. L-am întins cu sucitoarea până am obținut o foaie de aluat cu grosime de cca. 0,5 cm.
Am împărțit în 3 crema de unt cu făină. Am uns foaia de aluat cu 1/3 din ea.
Am pliat aluatul aducând treimile laterale peste cea din mijloc.
Apoi am adus treimile de sus și jos peste cea din mijloc. Am obținut un pachet de aluat dospit foietat pe care l-am acoperit cu un ștergar curat și l-am lăsat 5-7 minute la odihnit pe masa de lucru. Rețeaua de gluten are nevoie de relaxare.
A doua împachetare
Am întins din nou aluatul sub formă de foaie, l-am uns cu următoarea treime de cremă de unt.
L-am împachetat similar și l-am lăsat 10-15 minute la relaxat (acoperit cu ștergar). Aluatul este tot mai tensionat și are nevoie de mai mult timp de odihnă.
A treia împachetare
Am repetat pașii de mai sus: am întins foaia, am uns-o cu ultima treime de unt cu făină și am împachetat-o.
Acesta este pachetul final de aluat dospit foietat care trebuie lăsat cca. 15-20 min la odihnit înainte de a fi folosit (acoperit cu ștergar).
La ce se folosește acest aluat dospit foietat cu unt (fără ouă)?
V-am promis în introducere că vă las mai multe idei de utilizare a acestui aluat dospit foietat. Din cantitatea de mai sus ies cca. 16 melcișori cu cremă de cacao – rețeta aici.
Sau cca. 18 cornuri măricele umplute cu rahat, brânză dulce sau gem – vezi aici.
Din aceeași cantitate de aluat ies cca 20 de plicuri sau portofele cu telemea – vezi aici. Practic folosiți aluatul de aici și umplutura de dincolo.
O altă idee de utilizare: spirale cu umplutură de pizza – vezi aici cum se face toppingul.
Puteți folosi aluatul și la brânzoaice – vezi aici. Vor ieși o nebunie!
Sau melcișori (rulouri) cu scorțișoară și glazură – vezi aici.
Sau melcișori umpluți cu dulceață – vezi aici.
Cred că v-am incitat cu acest aluat dospit foietat cu unt (fără ouă) și că veți testa rețeta! Chiar sunt curioasă la ce-l veți folosi!
[…] Găsiți rețeta aluatului adaptată atât pentru patiserie dulce cât și pentru cea sărată – vezi aici. […]
[…] dospit foietat se face exact cum am explicat aici pe larg. Se folosesc aceleași cantități și aceiași pași. Se lasă la dospit până se […]
[…] Aluat dospit foietat cu unt (fara oua) pentru cornuri, melcisori, spirale – savoriurbane.com 17372 Facebook interactions […]
Am facut acest aluat si este superb! Delicios! Unde mai pui ca nici nu se pregateste greu. Eu am facut din el niste barcute cu branza dulce si fructe de padure. Foarte buna reteta! Multumesc!
Multumim frumos pentru retetele minunate si explicatiile detaliate!As avea o intreabare: daca pregatesc de seara aluatul cu tot cu impachetari,si dimineata doar sa fac Formel si sa il coc, ar fii okay?