Budinca de gris cu visine, cirese, piersici, caise sau fructe de padure – la cuptor. Un fel de sufleu de gris cu lapte, bine aerat cu spuma de albusuri si aromatizat cu vanilie si coaja rasa de lamaie (sau portocale). Fructele pot fi proaspete, congelate sau din compot.
Cred ca cele mai dragi amintiri din copilarie imi sunt legate de casa bunicilor (din Sibiu) si de grisul cu lapte (foarte vanilat) pe care mi-l facea strabunica Buia. Il turna intr-o farfurie adanca si il decora cu dulceturi facute de ea. Cel mai mult imi placea cu dulceata de zmeura sau de mure. Imi desenam cu lingura drumuri imaginare (care se umpleau cu siropul de la gem), spirale sau fete zambitoare. Reteta grisului cu lapte o gasiti aici.
Am improvizat aceasta budinca de gris cu visine intr-o zi rece de iarna. Este un desert cald, perfect pentru zile friguroase dar este foarte gustos si a doua zi, dupa ce se racoreste. Va asigur ca nu rezista prea mult! Ai mei au fost cuceriti de combinatia aceasta si au devorat aproape toata tava. De-abia am reusit sa salvez 2 bucati pentru a le fotografia (a doua zi).
Am preparat aceasta budinca de gris bazandu-ma pe tehnica sufleurilor: amestecarea galbenusurilor cu un sos (de data aceasta a fost un gris cu lapte) si incorporarea albusurilor batute spuma tare. Ele sunt cele care aereaza aceasta budinca.
Am folosit visine pentru ca le-am avut la indemana, in congelator. Fructele pot fi si proaspete (in sezon): visine, cirese, prune, caise, pere, portocale proaspete, congelate sau din compot. Cred ca iese o budinca foarte buna de gris si cu ananas din compot.
Pentru aceasta budinca de gris am folosit o forma termorezistenta de 20 x 30 cm si inalta de 6 cm. Recomand vase adanci pentru ca budinca va creste la copt si poate deborda (cum am patit eu).
- 200 g gris
- 1 L de lapte
- 250 g zahar tos
- 1 praf de sare
- miezul de la o pastaie de vanilie sau 2 plicuri zahar vanilinat
- 4 oua - separate albusuri de galbenusuri
- 100 g unt
- coaja rasa de lamaie si portocala
- 300 g visine proaspete (fara samburi) sau congelate
- 30 g unt pentru uns forma
- 50 g zahar tos pentru tapetat forma si presarat peste visine
Cum se face budinca de gris cu visine, cirese, piersici, caise sau fructe de padure – la cuptor
Ingrediente pentru budinca de gris cu lapte si fructe
Mi-am cantarit ingredientele: laptele, zaharul, grisul. Am pregatit si fructele: visine congelate.
Cum se face gris cu lapte?
Am inceput prin a prepara un gris cu lapte, mai gros decat cel pentru copii. Intr-o oala incapatoare am pus laptele impreuna cu putina sare, vanilia si 200 g zahar (am pastrat 50 g pentru spuma) si le-am adus la fierbere. Cand laptele a fost bine infierbantat am turnat grisul in ploaie. Am amestecat constant ca sa nu se formeze cocoloase si am fiert grisul cu lapte vreo 5 minute. Depinde de gris cat de repede fierbe. Focul a fost mic.
Am tras oala cu gris cu lapte deoparte si am adaugat in ea o bucatica de unt (100 g). Am amestecat si am lasat grisul la racorit (pe pervaz).
Am astepta cam 20 de minute pana ce grisul a ajuns la o temperatura decenta (caldut sar nu fierbinte) si am incorporat in el 4 galbenusuri si coaja rasa de la 1/2 lamaie si 1/2 portocala (puteti pune doar de un singur fel). Daca grisul era fierbinte ma alegeam cu o papara… s-ar fi coagulat galbenusurile.
In paralel am batut spuma 4 albusuri. Am adaugat restul de 50 g de zahar si am batut mai departe pana am obtinut o spuma densa si lucioasa. Am pus cuptorul la incins la 180 C (treapta medie spre inalta la cele cu gaz). Este foarte important ca acesta sa fie fierbinte in momentul in care introducem budinca de gris in el.
Am adaugat spuma in cratita cu gris cu lapte si am incorporat-o usor, cu o spatula, cu miscari largi de sus in jos. Nu vreau sa pierd aerul acumulat in spuma!
Am obtinut o compozitie lejera si aerata.
Coacere budinca de gris cu visine
Am ales forma termorezistenta potrivita si am uns-o cu putin unt si am presarat-o cu putin zahar tos (fundul si peretii).
Am turnat compozitia de gris in ea si am presarat-o cu visinele congelate (scoase direct din congelator). In locul visinelor puteti pune cirese, felii de caise sau piersici, ananas din compot, boabe de zmeura, afine, coacaze etc. Puteti face si un mix de fructe – tutti frutti.
Am presarat putin zahar peste visine si am introdus forma la copt pentru 35-45 min.
Am urmarit-o prin geamul cuptorului cum creste, se umfla… si-mi da pe afara. De aceea am zis ca e bine sa fie o forma mai adanca sau mai larga. Oricum, mirosea grozav!
Bineinteles ca budinca s-a dezumflat dupa ce am scos-o din cuptor.
Servire budinca de gris cu visine, cirese sau alte fructe
Cu greu ne-am abtinut sa nu o atacam cat era fierbinte. Am asteptat vreo 30 de minute si am taiat-o. Cat este calda nu se taie perfect dar va asigur ca are un gust divin!
Este pufoasa, aerata, dulce si acrisoara, cu arome de vanilie si citrice. O nebunie! Crusta caramelizata de la fund si de pe laterale este fantastica!
Iata cum arata a doua zi, racorita complet.
O budinca cremoasa si gustoasa.
Diana a facut mai demult o budinca de gris (fara coacere) cu cocos si topping de zmeura. Reteta a facut furori deoarece este extrem de gustoasa si de rapida (sub 10 minute).
Eu am folosit grisul cu lapte la reteta de lichiu (hencles) cu fructe – o prajitura ardeleneasca traditionala, din zona Sibiu-Brasov.
Va recomand si budinca de orez cu lapte la cuptor – vezi aici.
Ce spuneti? Cand testati aceasta budinca de gris cu visine?
[…] Aici gasiti si o delicioasa budinca de gris cu visine – la cuptor. […]
Acum am scos-o din cuptor, abia astept sa o savurez. Fetelor sunteti minunate.
Am revenit dupa ce am gustat….senzationala. Am pus zmeura in loc de visine. As dori sa postez si poza dar nu stiu cum. Seara buna.
Ne bucuram sa auzim asta!! Sa va fie de bine 🙂 Poza poti sa ne-o trimiti pe email la [email protected] sau sa o postezi in Grupul Savori Urbane de pe Facebook https://www.facebook.com/groups/savoriurbane/
O voi testa, cu siguranta. Am visine congelate si nu mai experimentez cu pandispan. Nu mi-a reusit.niciodata.
Super buna, delicioasa! Va multumim frumos, si la cat mai multe retete minunate 🙂
Ma bucur ca ti-a placut 🙂
Simplu si super bun 🙂
Merge si intr-o tava adanca? si pun eventual hartie de copt jos
Da, merge.
imi puteti spune va rog ce gris ati folosit si de ce mi s a prins de fundul la oala..
Noi folosim gris unguresc din Kaufland sau Slegros (Buza Dara scrie pe el)., Grisul trebuie amestecat constant ca sa nu se prinda.
Wow, e delicioasă. Noi din motiv de alergii am folosit unt de cocos și lapte de capră. Chiar și așa a ieșit f faină!
Delicioasa. Facuta cu gris integral, pere si prune. Ffff buna, copiilor le-a placut foartr mult. Sigur o vom repeta.
Foarte bună. Am facut-o cu cauze și vișine. Multumesc pentru rețetă.