Cartofi noi cu parmezan și chimen la cuptor

2

Cartofi noi cu parmezan și chimen la cuptor reteta savori urbane

Cartofi noi cu parmezan și chimen la cuptor. Rețeta de cartofi prăjiți în cuptor, rumeni și crocanți, cu gust delicios de parmezan și chimen. Cum se fac cartofi noi la cuptor? Se pot folosi atât cartofi noi cât și vechi. O rețetă simplă de garnitură de cartofi. Cartofi noi copți tip wedges.

Nu vă puteți imagina cât de gustoși sunt acești cartofi noi cu parmezan și chimen la cuptor! Cui nu îi plac cartofii noi? Noi suntem mari fani și îi si gătesc în fel și chip. La cuptor, în tigaie, fierți, copți sau prăjiți. Jonglez și cu condimentele folosite sau le alătur alte legume: ciuperci, dovlecei. Aici vedeți cum am făcut niște delicioși cartofi noi cu usturoi caramelizat și ciuperci.

Cartofi noi la cuptor cu ciuperci Savori Urbane (1)

Sau aici niște cartofi noi cu smântână și mărar, tot la cuptor.

Cartofi noi cu marar si smantana reteta savori urbane

In Ardeal și Banat se folosește mult chimen în mâncăruri – este un bun digestiv dar dă și o aromă grozavă! Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 4 porții de cartofi noi cu parmezan și chimen.

Cartofi noi cu parmezan și chimen la cuptor
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 4
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 1 kg de cartofi noi (cam de aceeași mărime)
  • 1 linguriță de chimen
  • 50 g parmezan
  • 3-4 linguri de ulei
  • sare
  • piper (opțional)

Cum se face rețeta de cartofi noi cu parmezan și chimen la cuptor?

Cum se pregătesc cartofii noi pentru copt?

Cartofii noi se spală bine și se curăță de coajă. Dacă au coaja foarte subtire se pot lăsa și cu coajă. Se taie în 6 pe lung tip wedges, adică felii.

Sărăm cartofii, adăugăm chimenul si parmezanul, apoi uleiul. Am folosit o cutie cu capac pentru a putea scutura bine cartofii astfel încât feliile de cartof să fie bine îmbrăcate de parmezan și condimente.

Am tapetat o tavă cu hârtie de copt și am asezat feliile de cartofi noi cu parmezan cu coaja în jos pe hârtie.

Cum se coc acești Cartofi noi cu parmezan și chimen la cuptor?

Am introdus tava în cuptorul preîncins la 190 C (sus+jos+ventilație sau treapta mare la cuptoarele pe gaz) si i-am copt circa 30-40 de minute. Timpul de coacere diferă în funcție de mărimea cartofilor. Am verificat cu o furculiță daca sunt moi: sunt perfecți – crocanți la exterior și moi în interior. Nu vă mai zic de aromă…. de vis!

cum se fac cartofi noi la cuptor cu parmezan si chimen

Vă spun sincer că până am pozat a și dispărut jumătate din ei 🙂

reteta cartofi noi la cuptor cu chimen parmezan

Sunt atat de buni și de aromați încăt pot fi mâncați ca atare, nu doar pe post de garnitură.

cei mai buni cartofi noi la cuptor cu parmezan reteta

Aici găsiți o altă rețetă de cartofi (vechi) cu parmezan și usturoi.

cartofi la cuptor cu usturoi si parmezan savori urbane

Sau de cartofi dulci cu parmezan, tot la cuptor –  rețeta aici.

Cartofi dulci la cuptor cu parmezan (10)

Merită să încerci și tu această rețetă de cartofi noi cu parmezan și chimen la cuptor! Sunt simpli, ieftini și extrem de gustoși.

Aici găsiți mai multe rețete cu cartofi

retete cu cartofi noi colaj savori urbane

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: