Pulpe de pui cu legume și usturoi la tigaie – rețeta simplă și rapidă

2

Pulpe de pui cu legume și usturoi la tigaie – rețeta simplă și rapidă. Cum se face pui prăjit cu ciuperci, ceapă, morcovi, gogoșari și usturoi la tigaie? Pulpe de pui (ciocănele, copane) gătite rapid la tigaie cu vin, usturoi și cimbru. Friptură de pui la tigaie cu ciuperci și legume. Rețete cu pulpe de pui.

Pulpe de pui cu legume și usturoi la tigaie - rețeta simplă și rapidă savori urbane

Ne plac mult pulpele de pui fripte la tigaie și le pregătesc destul de des. La final pulpele trebuie să fie rumene, cu pielea ușor crocantă și cu carnea foarte fragedă și suculentă. Și dacă mai adăugăm și niște legume pe lângă ele avem și o garnitură delicioasă.

De data aceasta am făcut niște pulpe de pui cu legume și usturoi pe care le-am gătit rapid la tigaie. Am pus ciuperci, usturoi, ceapă, gogoșari sau ardei kapia și rondele de morcov. Usturoiul și cimbrul aduc arome faine în această mâncare. Nu e greșit dacă punem și un păhărel de vin alb la momentul potrivit.

Priviți ce culori superbe au aceste pulpe de pui cu legume și cât de apetisante sunt!

reteta pulpe de pui la tigaie cu ciuperciceapa usturoi

La noi (în Ardeal) pulpele se numesc „țâmpi” (sau „țâmbi”) dar în alte zone ele sunt cunoscute ca „ciocănele” (cele inferioare) sau „copane”, „copănele”. Pentru această rețetă se pot folosi atât pulpe inferioare cât și superioare dar și aripioare de pui.

Mai demult am făcut o altă mâncare cu pui pe care v-o recomand din tot sufletul: puiul cu ciuperci, usturoi, roșii și vin la tigaie (rețeta aici). De vis!

Pui cu ciuperci si vin in sos de rosii la tigaie reteta savori urbane

Pentru această rețetă de pulpe de pui cu legume calculăm cam 2-3 pulpe inferioare de persoană (depinde de gramajul acestora). Vorbim despre pulpe cu piele și os (nu dezosate).

5.0 from 2 reviews
Pulpe de pui cu legume și usturoi la tigaie - rețeta simplă și rapidă
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 3-4 porții de pulpe de pui cu legume și usturoi
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 7-8 pulpe inferioare de pui (cu os și piele)
  • 250 g ciuperci proaspete tip champignon (albe sau brune)
  • 1 gogoșar sau ardei kapia
  • 2 morcovi
  • 2 cepe roșii
  • 4-5 căței de usturoi
  • cimbru
  • sare
  • piper
  • chimen
  • 2 linguri de ulei
  • opțional: 200 ml de vin alb sec

 

Cum se fac aceste pulpe de pui cu legume și usturoi la tigaie – rețeta simplă și rapidă?

Ingrediente pentru pui cu ciuperci, usturoi și alte legume – la tigaie

Am pregătit pulpele de pui, ciupercile proaspete, morcovii, ceapa, gogoșarii și usturoiul. Am folosit ciuperci albe proaspete de cultură dar și cele brune sunt foarte bune. Ceapa mea a fost una roșie dar și cea albă vă face același serviciu. Am tăiat-o în sferturi. Morcovii i-am tăiat în rondele mai grosuțe (de 1 cm) ca să nu se dezintegreze la gătit. Gogoșarul sau ardeiul kapia l-am tăiat în fâșii.

Mod de preparare pulpe de pui la tigaie cu multe legume

Cum pregătim ciupercile rumenite la tigaie?

Pentru că ciupercile lasă multă apă am deci să le rumenesc separat pentru a nu influența prăjirea pulpelor de pui. Astfel am încins o lingură de ulei într-o tigaie mai mică împreună cu o linguriță rasă de chimen (dacă nu vă place nu-l puneți). Chimenul începe să „salte” în uleiul încins și să-și dezvolte aroma naturală. Am pus imediat și ciupercile bine zvântate în prealabil (tamponate cu șervete absorbante).

Am prăjit ciupercile la foc mare până s-au rumenit, le-am asezonat cu sare și piper și apoi le-am lăsat deoparte în tigaie.

Cum se rumenesc pulpele de pui la tigaie?

După cum spuneam mai sus este bine să avem carne cu os și piele. Totodată pulpele NU trebuie înțepate, crestate, maltratate! Orice orificiu sau fantă făcute în carne reprezintă un canal de scurgere al sucurilor ei naturale iar rezultatul e o carne uscată, seacă. Osul este un bun conducător de căldură și va ajuta la gătirea pulpelor și dinspre interior spre exterior iar pielea este o protecție împotriva uscării cărnii.

Am curățat pulpele de tuleie sau puf și le-am tamponat bine cu șervete absorbante. Umiditatea nu ne ajută la prăjire (ba mai mult, o inhibă) și în loc de pulpe rumenite obținem niște chestii fierte, albicioase, dezagreabile. Să nu mai zic de cum stropește uleiul încins! Am sărat și piperat un pic pulpele pe toate părțile. Eu am pus și niște cimbru uscat. Am pregătit o tigaie cu un pic de ulei (cam 3 linguri).

Am încins tigaia cu ulei bine de tot (fără să fumege) și am prăjit pulpele bine de tot pe fiecare parte. Nu am întors pulpele decât în momentul în care au fost frumoase, rumene. Am folosit un clește special de bucătărie sau o spatulă. Nu folosim furculițe sau alte chestii ascuțite, nu înțepăm carnea deoarece prin acele orificii se va scurge sucul natural al acesteia!

Dacă totuși stropește, puteți acoperi tigaia cu un capac perforat (cu sită) și nu cu unul clasic sub care să se înăbușească. Nu ne dorim acest lucru. Lăsăm astfel pulpele la prăjit la foc mic-mediu până se rumenesc pe toate părțile.

Ce culoare superbă au și ce aromă! Așa trebuie să arate pulpele: rumenite și frumoase, nu înabușite (albite)! Opțional putem adăuga acum un păhărel de vin alb cu care să deglasăm tigaia. Important: după turnarea vinului ținem tigaia la foc mare 2-3 minute ca să se evapore alcoolul și mirosul înțepător! Râcâim cu spatula toate micile fragmente caramelizate lipite de tigaie deoarece acolo sunt concentrate gustul și savoarea acestui fel! Așteptăm până ce se evaporă tot lichidul din tigaie iar grăsimea începe să sfârâie din nou.

Când adăugăm și restul legumelor?

Iată tigaia cu pulpele de pui rumenite alături de farfuria cu legume: ceapă, usturoi, morcovi, fâșii de gogoșar sau kapia proaspăt (crud).

În momentul în care pulpele sunt prăjite pe toate părțile, adăugăm și restul legumelor: ceapa, usturoiul, gogoșarii, morcovii.

Deasupra punem și ciupercile rumenite din tigaia mică, cu toată zeama aferentă.

Punem iar tigaia pe foc mediu și mai gătim aceste pulpe de pui cu legume preț de cca. 20-25 de minute la foc mediu, fără capac. Nu trebuie adăugat lichid deoarece legumele lasă destulă apă. Nu vrem să le tercium ci să-și păstreze ceva din textură – să fie ușor crocante (al dente). Gata! Am stins focul și am tras tigaia deoparte. Iată ce fain au ieșit aceste pulpe de pui cu legume la tigaie!

reteta pulpe cu ciuperci si usturoi la tigaie

Servire pulpe de pui cu legume și usturoi la tigaie – rețeta simplă și rapidă

Deasupra am mai adăugat niște crenguțe de cimbru proaspăt cules din grădină. Ce arome faine are mâncarea aceasta și cât de bine arată!

cele mai bune pulpe fripte la tigaie cu legume ceapa usturoi ardei si ciuperci 1

Iată o delicioasă mâncare, simplă și rapidă, făcută la tigaie. Carnea este moale, practic cade de pe oase. Legumele sunt delicioase!

cum facem pulpe la tigaie cu ciuperci legume

Noi am mâncate aceste pulpe de pui cu legumele din tigaie și cu felii de pâine. Puteți să le acompaniați cu un piure de cartofi (rețeta aici) sau cu cartofi natur cu pătrunjel (rețeta aici). Puteți fierbe și un orez simplu sau niște paste.

Vă recomand încă o rețetă faine: pulpe de pui la tigaie rumenite lent sub capac – vezi aici.

Sau niște pulpe de pui în crustă crocantă picantă gen KFC – vezi aici.

Pui prăjit gen KFC - rețeta de pulpe în crustă crocantă savori urbane

Merită să încerci și tu această rețetă simplă și rapidă de pulpe de pui cu legume și usturoi la tigaie! Sunt delicioase și ieftine.

Aici găsiți peste 20 de rețete cu pulpe de pui.

Pulpe de pui la cuptor marinate cu iaurt, usturoi si suc de rosii reteta savori urbane

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.