Tort cu fructe de pădure – cheesecake fără coacere – o rețetă simplă

14

Tort cu fructe de pădure - cheesecake fără coacere - o rețetă simplă savori urbane

Tort cu fructe de pădure – cheesecake fără coacere – o rețetă simplă. Cheesecake cu zmeură, afine, mure sau coacăze. Cum se face un tort fără coacere cu pișcoturi și fructe? Cheesecake cu cremă de brânză, fructe și frișcă naturală. Rețetă de tort rapid și simplu, foarte lejer și răcoritor.

Am făcut acet tort cu fructe de pădure – cheesecake fără coacere – pentru aniversarea unor oameni dragi. Mătușa și unchiul prietenei mele au serbat de curând 50 de ani de căsnicie. Da, 50 de ani! Sunt oameni faini și mi-au fost dragi din copilarie, îi cunosc de 40 de ani. La mulți ani frumoși și sănătoși, Kiki și Petre!

Și, profitând de ocazie, am făcut și pentru noi un tort mai micuț. Acest tort cu fructe de pădure este  lejer, răcoros, aromat și foarte gustos. Aroma naturală a fructelor de pădure este grozavă! Bineînțeles că am folosit și frișcă naturală din smântână combinată cu cremă de brânză tip Philadelphia sau mărci proprii din Lidl (Goldessa) sau K-Classic din Kaufland.

cel mai bun tort cu fructe de padure reteta savori urbane

Dacă sunteți amatori de torturi cu fructe de pădure vă recomand și acest Diplomat cu iaurt și fructe – la fel de lejer și de gustos, tot fără coacere – rețeta aici.

Tort Diplomat cu iaurt si fructe de padure zmeura coacaze savori urbane (3)

Din aceste cantități rezultă un tort cu fructe de pădure de 22-24 cm și cca. 2 kg, adica cca. 15 de porții.

5.0 from 5 reviews
Tort cu fructe de pădure - cheesecake fără coacere - o rețetă simplă
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 1 tort cu fructe de pădure de 22-24 cm
Ingrediente - savoriurbane.com
Pentru baza:
  • 14-16 pișcoturi
Pentru crema:
  • 750 g fructe de padure (mix de zmeură, afine, mure, coacăze - proaspete sau congelate)
  • 500 g cremă de branză
  • 600 g smântână naturală pentru frișca cu min.30% grăsime
  • 30 g gelatină (granule sau foi)
  • 150 g zahăr pudră
  • vanilie (1 lingură extract sau 2 plicuri zahăr vanilat)
Pentru decor:
  • fructe proaspete
  • frunze de menta
  • ciocolată
  • 100 g frișcă bătută

 

Cum se face un Tort cu fructe de pădure – cheesecake fără coacere – o rețetă simplă?

Cum se pregătește blatul din pișcoturi pentru tort cu fructe de pădure?

Am așezat cercul metalic (de 22-24 cm) direct pe cartonul special (sau pe platou) și am aranjat pișcoturile pe fundul formei. Pe unele le-am decupat astfel încât să încapă bine. Pișcoturile nu trebuie însiropate deoarece se vor înmuia de la cremă.

Tortul trebuie montat direct pe platou sau pe cartonul special pentru că sunt slabe șanse să-l mai mutați ulterior.

Observație: dacă nu aveți cerc de tort atât de înalt (al meu are 8,5 cm) va trebui să tapetați interiorul cercului vostru (de la forma de tort cu fund detașabil) cu o fâșie de hârtie de copt (pusă dublu) înaltă de 9-10 cm deoarece crema vor depăși înălțimea acestuia.

Cum se face crema cu frișcă și cremă de brânză pentru un tort sau cheesecake cu fructe de pădure?

Am bătut frișca împreuna cu crema de brânză (puse deodată în castron). Apoi am adăugat 150 g zahăr pudră precum și zahăr vanilat (sau extract de vanilie). Este foarte important ca smântâna pentru frișcă să fie foarte rece, ținută la frigider cu măcar 4-6 ore înainte de batere. Eu am lucrat cu robotul de bucătărie.

Cum se incorporează gelatina în cremă?

Am pus foile de gelatină la hidratat într-un castron cu multă apă foarte rece. Au nevoie de cca. 10 minute de hidratare. Apoi am stors foile și le-am pus doar pe ele (fără apă) într-o crăticioara. Le-am încălzit la foc mic până s-au topit (max. pâna la 60 C), amestecând constant. Nu au voie să fiarbă pentru că fierberea distruge gelatina! Dacă folosiți gelatină granule: acestea se pun la hidratat în 100 ml de apă foarte rece pentru 10 minute (direct în crăticioară). Apoi se pune crăticioara pe foc mic, se amestecă bine până la 60 C – când gelatina este topită.

Niciodată nu se toarnă gelatina caldă peste restul cremei reci pentru că se va coagula aiurea, formând conglomerate! Crema trebuie mai întâi temperată. Am scos 2-3 linguri din compoziția de friscă și cremă de brânză pe care le-am incorporat în crăticioara cu gelatina topită, amestecând bine cu un tel. Am repetat operatiunea si am amestecat bine din nou.

Am adăugat și extra vanilie (păstaie uscată și măcinată fin – opțional). Dacă folosiți zahăr vanilat, puteți să-l adăugați odată cu zahărul pudră.

De-abia acum am turnat tot conținutul temperat al crăticioarei peste restul de cremei din castronul mare și l-am incorporat delicat dar rapid, astfel încât să obțin un mousse lejer și omogen.

Cum se montează un tort cu fructe de pădure?

Acum trebuie să ne mișcăm repede! Am turnat jumătate din cremă în forma de tort și am presărat deasupra ei fructele.

Am încheiat cu ultima jumătate de cremă. Am netezit totul cu o spatulă și am pus tortul la rece câteva ore bune, cel mai bine peste noapte.

montaj tort spirala

 

 

Cum se scoate un tort cu gelatină din formă sau inel?

A doua zi am incalzit ușor inelul cu foenul (uscătorul de păr) pentru a topi un pic crema. Apoi, cu un cuțit cu lama lungă, subțire și flexibilă, am desprins cu grijă inelul metalic de tort și am desfacut cercul. A ieșit foarte frumos. Pont: cel mai bine se lucrează cu tortul așezat pe un suport rotativ.

Cum se decorează un tort cu frișcă și fructe de pădure?

Am pregătit decorul: frișca bătută și îndulcită cu puțin zahăr pudră (vezi aici cum se bate corect frișca naturală), boabele frumoase de zmeură, mure, afine și câteva frunzulițe de mentă împreună cu niște flori comestibile din grădină. Iarna puteți folosi fructe congelate dar să le puneți pe tort chiar înainte de servire pentru a nu apuca să se dezghețe și să curgă!

Am decorat tortul aniversar cu fructe, frișcă, floricele și un 50 de ciocolata (cel pe care l-am dat cadou). Tortul mai mic (cel pe care l-am păstrat) l-am decorat doar cu fructe și frunzulițe de mentă. La margine am făcut niște moațe simple de frișcă.

Servire Tort cu fructe de pădure – cheesecake fără coacere

Este un tort răcoros și aromat, plin cu fructe. Fiind un tort fără coacere ați văzut că se pregătește extrem de rapid.

Stratul de cremă este generos, pișcoturile s-au înmuiat exact cât trebuie. Un cheesecake gustos și aromat!

Vă mai las o rețetă de tort fără coacere cu iaurt și piersici (din compot) – vezi aici.

cum se face tort fara coacere cu iaurt si fructe reteta simpla

Sau un tort cu jeleu de fructe (căpșuni, zmeură etc) și cremă de iaurt și mascarpone – vezi aici.

Tort cu capsuni si crema de iaurt cu mascarpone Savori Urbane

Mertă să încerci și tu acest Tort cu fructe de pădure – cheesecake fără coacere! Este cu adevărat o rețetă simplă.

Aici găsiți mai multe rețete de torturi preparate cu ingrediente naturale

reteta tort spirala cu blaturi verticale reteta pas cu pas

Pentru Kiki și Petre: o melodie din august 1968.

14 COMENTARII

  1. Desi am utilizat cantitatile din reteta, crema a iesit mult mai lichida,mentionez ca nu am amestecat cu mixerul. Sper ca gelatina va inchega crema😀 Totodata, inaltimea inelului meu este de 6 si crema a ajuns la limita, nu a depasit forma, ceea ce ma face sa gandesc ca in cantitati este ceva in neregula.

    • Din cate spui (crema lichida) inseamna ca ti s-a cam lasat frisca batuta cand ai incorporat-o in crema… de aceea nu ai nici volumul specificat in reteta. De inchegat ti se va inchega de la gelatina dar textura s-ar putea sa nu fie la fel de aerata.

  2. Buna ziua.pt reteta de tort la rece cu fructe de padure, ce tip de smantana naturala pt frisca folisiti? de unde cumparati? Este o firma anume care e f ok? Multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.