Cartofi nemțești rumeniți la tigaie rețeta de Bratkartoffeln

2

Cartofi nemțești rumeniți la tigaie rețeta de Bratkartoffeln. Cum se face rețeta de cartofi fierți și prăjiți în tigaie cu ceapă și costiță (bacon, kaiser sau altă afumătură)? Garnitură de cartofi fripți în unt sau untură. Rețete cu cartofi. Rețete de garnituri.

Cartofi nemțești rumeniți la tigaie rețeta de Bratkartoffeln cu costita si ceapa savori urbane

Cartofii sunt foarte populari în Europa (mai ales în Germania, Austria, Scandinavia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia) dar și la noi. Sunt ieftini și pot fi preparați în foarte multe moduri.

Tare gustoși sunt acești cartofi nemțești rumeniți la tigaie sau Bratkartoffeln! Au crustă rumenă și miez moale, cremos. De gust și aromă nici nu vă mai povestesc!

reteta bratkartoffeln sau cartofi fripti in tigaie cu costita si ceapa

La noi (în Ardeal și Banat) cartofii sunt garnitura principală (nu mămăliga) dar pot constitui și un fel de sine stătător. De la piure, cartofi natur sau prăjiți până la cartofi gratinați, salate de cartofi sau aluaturi pe bază de cartofi (pâine, găluște etc). La finalul articolului vă las rețetele noastre cu cartofi.

O altă rețetă faină din Alpii Elvețieni este cea de Rösti – cartofi rași (cruzi) și prăjiți în tigaie – vezi aici.

cei mai buni rosti reteta elvetiana

Despre Bratkartoffeln – sfaturi și ponturi utile

În Germania și Austria am mâncat de nenumărate ori acești Bratkartoffeln pe post de garnitură lângă fripturi sau șnițele. Practic sunt felii de cartof prăjite în tigaie la care se adaugă opțional ceapă și ceva afumătură (costiță, kaiser). Unele rețete prevăd cartofi fierți, altele cartofi cruzi.

Cele câteva ponturi utile reușitei acestei rețete sunt:

  • soiul cartofilor: se folosesc cartofi speciali pentru prăjit sau salate („săpunari”, nu făinoși) ca să-și păstreze forma și textura
  • cartofii se fierb în coajă în apă cu multă sare
  • cartofii fierți și decojiți se taie în rondele de cca. 0,5 cm sau în cuburi cu latura de 2-3 cm
  • se folosesc tigăi foarte largi în care cartofii să aibă loc să stea pe un singur strat, nu claie peste grămadă – astfel se obține o rumenire uniformă
  • grăsimea care se folosește în mod tradițional la Bratkartoffeln este Butterschmalz – adică unt clarificat (topit, decantat și solidificat prin răcire) sau un mix de ulei cu unt (câteodată și cu untură de porc)
  • se lucrează la foc mare pentru a obține crusta rumenă specifică acestui preparat
  • nu se amestecă în tigaie în primele 5-6 minute pentru că nu se mai formează crusta rumenă specifică acestor cartofi!
  • afumătura (cubulețe) se poate pune de la început în tigaie însă peste stratul de cartofi
  • ceapa se pune după ce s-au întors cartofii în tigaie (ca să nu se ardă)

Dacă țineți cont de aceste sfaturi veți mânca cei mai buni cartofi nemțești rumeniți la tigaie sau Bratkartoffeln!

cei mai buni cartofi fierti prajiti la tigaie

Din cantitățile de mai jos rezultă 2-3 porții de Bratkartoffeln. Timpul de gătire de 10 minute este cel de prăjire și nu-l include pe cel de fierbere a cartofilor în coajă (cca. 40-45 de minute). Puteți folosi cartofi fierți în coajă din ziua anterioară.

Cartofi nemțești rumeniți la tigaie rețeta de Bratkartoffeln
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 2-3 porții de Bratkartoffeln
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 500 g cartofi speciali pentru prăjit sau salate
  • 2 linguri de ulei
  • 30 g unt
  • sare
  • ½ de ceapă
  • 50 g bacon, costiță, kaiser
  • un pic de pătrunjel verde tocat pentru decor

 

Cum se fac acești cartofi nemțești rumeniți la tigaie sau Bratkartoffeln?

Ingrediente pentru cartofi nemțești fripți

Am fiert cartofii în coajă în apă cu multă sare (câte 1 lingură bună de sare la 1 L de apă). Am fiert mai mulți cartofi pentru că i-am folosit și la altă rețetă.

Am decojit cartofii fierți și i-am tăiat în felii de 0,5 cm grosime.

Am pregătit și o jumătate de ceapă tocată în cubulețe precum și bucățelele mici de bacon.

Preparare Bratkartoffeln

Eu am Butterschmalz adus din Austria dar de data aceasta am folosit ulei de floarea soarelui și unt gras (min. 80% grăsime). Uleiul previne arderea untului. Am ales cea mai mare tigaie antiaderentă pe care o am (de 34 cm diametru) și am pus-o la încins cu ulei și unt. Nu am lăsat grăsimea să fumege. Am pus cartofii în tigaie aranjați pe un singur strat – dacă aveți cantități mai mari de cartofi vă recomand să lucrați în mai multe ture. Deasupra lor am presărat afumătura și un pic de sare.

În primele 5 minute NU m-am atins de cartofi! Nu i-am amestecat. Ei trebuie să stea nemișcați ca să se formeze crusta aurie de dedesubt. De-abia după acest răstimp i-am întors cu grijă ca să se prăjească și pe verso. I-am sărat și pe această parte.

Tot acum am pus ceapa tocată.

După alte 3 minute de frigere am început să scutur tigaia și să amestec cu spatula. În alte 1-2 minute acești cartofi nemțești sunt gata!

Am stins focul și am tras tigaia deoparte. Eu nu pun piper la preparatele cu cartofi dar nu vă oprește nimeni să o faceți.

Servire cartofi nemțești cu costiță și ceapă

Bratkartoffeln se servesc imediat, fierbinți. La restaurantele din Germania și Austria ei sunt adesea aduși la masă în tigăițe de tuci – în stil rustic. I-am mutat și eu într-o tigaie curată „de prezentare” și i-am decorat cu un pic de pătrunjel verde tocat.

cum se fac cartofi austrieci nemtesti la tigaie

Doamne, cât sunt de buni! Fiecare felie de cartof este rumenită fain și are un miez moale, cremos. Ceapa și costița dau o savoare aparte acestor Bratkartoffeln. Nici nu ai nevoie de carne lângă ei…

reteta cartofi fierti si prajiti la tigaie

Străbunica mea Buia din Sibiu făcea niște „cartofi noi falși” grozavi! Tot din cartofi fierți însă fripți apoi în baie de untură – vezi aici rețeta.

Aș aminti și cartofii franțuzești (la cuptor) cu ouă fierte și smântână (rețeta aici).

cartofi frantuzesti cu oua si smantana la cuptor reteta savori urbane

Sau cartofii țărănești cu ceapă călită și boia – crumpi răntăliți – rețeta aici.

Cartofi taranesti cu ceapa si boia de post (1)

Cred că v-am făcut poftă cu acești Bratkartoffeln sau cartofi nemțești rumeniți la tigaie și că veți testa rețeta în curând 🙂

Aici sunt rețetele noastre cu cartofi – așa cum v-am promis la începutul articolului.

Cartofi prajiti in cuptor cu cimbru (6)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.