Gyros la cuptor, făcut acasă – rețeta grecească de turnuleț din felii de carne friptă, rumenită. Cum se face gyros de casă fără aparat special? Gyros din felii de carne de porc, pui, curcan sau miel înfipte în bețe de frigărui. Cum se umple și înfășoară un gyros în pite sau lipii și ce sosuri și legume se pun? Rețete de fast food sănătos. Rețete grecești.
Sunt sigură că ați exclamat „wow!” la vederea acestui magnific turnuleț din felii de carne rumenite la cuptor! Pe bună dreptate! Acest gyros făcut acasă mi-a întrecut așteptările atât din punct de vedere estetic cât și gustativ și olfactiv. Ceafa de porc feliată, marinată și coaptă încet a devenit extra fragedă, suculentă și gustoasă! Marinada s-a transformat într-o glazură lucioasă și lipicioasă.
Gyros este un fast food (street food) care se prepară, în mod tradițional, cu aparate speciale prevăzute cu țepușe solide metalice și motor rotativ. Practic vorbim despre rotisoare profesionale care rumenesc uniform exteriorul turnului de carne. Putem obține și acasă un rezultat apropiat de original folosind cuptorul.
Acest gyros la cuptor se servește în pita grecească, acele turte sau lipii pufoase coapte la tigaie. Și pe acestea le-am făcut tot eu, iar rețeta lor o găsiți mai jos, în cadrul articolului.
M-am ghidat după rețeta grecului Akis Petretzikis de „spitikos gyros choirinos” – adică gyros de porc, făcut acasă. Din cantitățile de mai jos rezultă 8-10 porții de gyros la cuptor.
- 1,5 kg carne (ceafă de porc, pulpe dezosate de pui sau piept de curcan etc)
- 3 cepe
- 4 căței de usturoi
- 2 lingurițe rase de sare
- 1 linguriță rasă de piper negru proaspăt măcinat
- 25 ml ulei de măsline
- 25 ml ulei de floarea soarelui
- zeama de la ½ de lămâie
- 2 lingurițe de muștar simplu
- 2 lingurițe de miere
- 2 lingurițe rase de boia dulce (paprika)
- 3 lingurițe de oregano uscat
- ½ linguriță fulgi de ardei iute (chili flakes)
- 1 linguriță semințe de chimion (sau chimen dacă nu vă place chimionul)
- 1-2 cepe
- 1 ardei gras
- 1 roșie mare sau 2 mai mici
- 1-2 cartofi mari (pentru bază)
- pite grecești (lipii, turte)
- sos tzatziki
- cartofi prăjiți
- crudități: ceapă, roșii, ardei, castraveți proaspeți
- un pic de pătrunjel verde tocat
Cum se face gyros la cuptor, făcut acasă – rețeta grecească de turnuleț din felii de carne friptă, rumenită?
Cum se pregătește carnea pentru gyros de casă?
Pentru gyros se pot folosi următoarele cărnuri: ceafă de porc, pulpe de pui dezosate, fileuri de piept de curcan, carne de miel etc. În fiecare caz se adaptează timpii și temperaturile de coacere!
Am avut cca. 1,5 kg de ceafă de porc pe care, din păcate, am cumpărat-o direct feliată. Au fost cam 10 felii mult prea groase decât cele de care aș fi avut nevoie. Nu mergeau subțiate prin tăiere ci, eventual, doar aplatizate un pic cu ciocanul de șnițele.
Când am început să bat carnea mi-am dat seama că e destul de tare și îndărătnică. Nu-i bai că o voi marina mai mult timp și, oricum, o voi coace timp îndelungat la temperatură mai mică!
Marinadă aromată pentru feliile de carne de gyros cu: oregano, usturoi, muștar, miere, ceapă etc
Am pregătit ingredientele marinadei: cepele, usturoiul, lămâia, mierea, muștarul, boiaua dulce, uleiul de măsline și pe cel de floarea soarelui, fulgii de ardei iute deshidratați, chimionul și oregano uscat. Aroma tipică a multor preparate grecești este cea de oregano așa că nu vă zgârciți cu acest condiment! Nu am uitat de sare și piper, deși ele nu apar în imagine!
Am ales un castron încăpător (poate fi o cutie mare de plastic cu capac) în care am amestecat ceapa feliată cu usturoiul zdrobit și celelalte ingrediente ale marinadei. Am așezat pe rând feliile de carne în mixul aromat și le-am uns bine toate părțile. Am apăsat totul bine astfel încât carnea de gyros să fie bine cuprinsă de marinadă, am acoperit vasul cu folie de plastic și l-am dat la frigider.
Puteți marina carnea 24 de ore dar, în cazul meu, am preferat să o țin la marinat 2 zile și jumătate, la frigider. V-am zis mai sus că ceafa a fost cam tare și neprietenoasă. O dată pe zi am mai amestecat carnea cu marinada. Nu vă mirați de timpul de marinare deoarece și la pulled pork (rețeta aici) am ținut carnea tot 2 zile la marinat. La friptura de cotlet întreg de porc (rețeta aici) am ținut-o 3 zile.
Mod de preparare gyros de casă din felii de ceafă de porc marinată
Am scos castronul cu carnea marinată din frigider cu 6-8 ore înainte de coacerea gyrosului. L-am lăsat pe masa de lucru (acoperit) pentru a acorda cărnii timpul necesar pentru a ajunge la temperatura camerei. Niciodată nu frigem sau coacem cărnuri reci deoarece șocul termic le contractă fibrele musculare, le întărește.
Arată bine feliile de ceafă marinate! Tare bine miroase totul!
Am pus cuptorul la încins la 170 C cu ventilație (căldură sus+jos) și am pregătit o tavă mai adâncă. Alături vedeți 4 bețe de frigărui, 1 cartof mare și niște legume pentru decor.
De fapt am folosit 2 cartofi deoarece primul era cam diform și nu mă ajuta în construirea postamentului „instalației” de gyros. Pe scurt: am decojit și spălat cartofii. Pe cel mare l-am tăiat în 2 pe lung iar pe cel mai mic l-am tăiat un pic la bază ca să fie plat. Apoi am înfipt în cartofi 4 bețe de frigărui. Cartoful din mijloc stă efectiv liber, așezat între jumătățile din stânga și dreapta. Suprafața bazei din cartofi ar trebui să fie egală cu cea a feliilor de carne (sau un pic mai mică). Ea are rolul de ține carnea departe de fundul tăvii și de a mai conferi umiditate acesteia în timpul coacerii.
Am sortat un pic feliile de ceafă marinată după dimensiuni (de la mare la mic). Am început cu cea mai mare felie pe care am înfipt-o în cele 4 bețe. Deasupra am pus o lingură bună de marinadă cu ceapă. Am continuat similar cu restul feliilor de carne, de la cea mai mare până la cea mai mică. Nu-i bai dacă unele sunt tringhiulare pentru că se pot înfige în 3 din 4 bețe. Nu uitați să puneți din marinadă peste fiecare felie de carne!
Cam așa arată turnulețul gyros din felii de carne marinată. El se va mai strânge la cuptor și, la final, va părea un pic mai înalt.
Am spălat 2 roșii mai mici, o ceapă roșie și un ardei și le-am tăiat astfel încât să obțin 4 bucăți din fiecare legumă.
Am înfipt mai întâi roșiile pe bețe, apoi ardeii.
Am încheiat cu sferturile de ceapă roșie. Eu le-am mai dat un praf de sare și un strop de ulei ca să nu se usuce la cuptor. Toate aceste legume își vor lăsa zeama peste carnea de dedesubt și o vor păstra suculentă și fragedă.
Am înfășurat turnul de carne cu hârtie de copt și apoi cu folie de aluminiu. Am turnat 2 cești de apă caldă în tavă pentru că altfel s-ar arde tot sosul dulceag (cu miere) scurs de pe cărnuri.
Am dat tava la cuptor (pusă pe șina cea mai de jos) și am lăsat gyrosul la copt 3 ore la 170 C cu ventilație. După 1 oră și 30 de minute am întors tava și am completat cu încă o cană de apă caldă.
Coacere gyros din ceafă de porc – la cuptor
După scurgerea primelor 3 ore de coacere am scos tava cu gyros din cuptor și am îndepărtat folia de aluminiu și hârtia de copt. Yummy! Tare bine miroase carnea asta dar încă nu e rumenită.
Am pensulat bine carnea cu sosul din tavă și am dat-o iar la cuptor, neînvelită. Am mai pus o jumătate de cană de apă caldă ca să nu se ardă sosul lipicios din tavă. Am mărit temperatura la 200 C și am setat timerul la 15 minute. Apoi am uns iar carnea cu sos și am continuat rumenirea la 220 C pentru alte 15 minute. Gata! Am scos gyrosul din cuptor și l-am pensulat iar bine de tot cu saftul din tavă care s-a îngroșat ca o miere și funcționează ca o glazură. Apoi l-am învelit lejer cu folie de aluminiu și l-am lăsat 15 minute la relaxare.
Sunt sigură de deja salivați la vederea acestei minunății de gyros la cuptor! Totul este extra fraged, suculent și cu margini bine rumenite, lipicioase. O nebunie! Nimic nu e ars ci doar bine rumenit! Poza aceasta este făcută cu telefonul și reflectă culoarea reală a cărnii fripte… față de aparatul foto care o face să pară mult mai închisă la culoare.
Servire gyros la cuptor, făcut acasă – rețeta grecească de turnuleț din felii de carne friptă, rumenită
Aici sunt poze făcute cu aparatul foto care închide mult culoarea fripturilor – chestie pe care o știu de ani de zile. Câte rațe fripte n-au mai ajuns pe blog pentru că, în poze, pur și simplu păreau arse deși nu erau! Așa și aici: crusta nu e arsă ci perfect rumenită, așa cum se vede în poza anterioară.
Până s-a copt gyrosul am avut timp să mă ocup de tradiționalele lipii grecești (pita) a căror rețetă o găsiți aici. Aceste turte pufoase se coc în tigaie (pe aragaz) și se servesc atât cu gyros sau souvlaki cât și cu sos tzatziki (rețeta aici), salate de vinete sau de icre etc.
Cu un cuțit bine ascuțit am început să tai fâșii subțiri de gyros. Ce val de arome! Ceapa din marinadă s-a dizolvat pur și simplu și a impregnat carnea în timpul coacerii. Toată marinada a fost absorbită de feliile de ceafă împreună cu sucurile naturale din legumele de deasupra. Postamentul de cartofi este comestibil și el, fiind vorba de niște cartofi copți în sucurile cărnii și ale marinadei.
Cum se montează gyrosul în pita grecească cu tzatziki, cartofi prăjiți, ceapă, roșii și alte crudități?
Montarea unui gyros este simplă: pita grecească (lipie), sos tzatziki, fâșii de carne friptă, felii de ceapă crudă și de roșii (se pot pune și ardei, castraveți etc), cartofi prăjiți, iar sos tzatziki și un pic de pătrunjel verde tocat. Puteți sări peste cartofii prăjiți și să puneți pe lipie bucățele de cartof copt din cartofii de la baza gyrosului.
Apoi am rulat fiecare pita și am fixat-o cu o scobitoare. Arată gozav acest gyros de casă, nu-i așa? Vă asigur că a avut un succes imens la „publicul” degustător!
Am urmat și sfaturile lui Akis Petretzikis de a înveli gyrosul cu o bucată de hârtie de copt și una de folie de aluminiu. Astfel el poate fi apucat și mâncat mai ușor, fără a exista riscul picurării sosului din el. Muști din el și oftezi de plăcere 🙂 Fâșiile de carne rumenită sunt fragede și suculente, lipia este moale, pufoasă iar sosul rece de iaurt cu usturoi și castraveți precum și legumele crude aduc o notă de prospețime acestui preparat tradițional grecesc.
Cel mai fain e să așezați turnul de gyros în mijlocul mesei, înconjurat de pite, sos, legume crude și cartofi prăjiți și să lăsați mesenii să-și taie singuri din el și să-și monteze totul în lipii. Gyrosul se poate servi și la farfurie, garnisit cu cartofi prăjiți și cu pitele grecești tăiate în bucățele. Atunci se mănâncă „civilizat”, cu tacâmuri.
Dacă vă mai rămâne carne pentru a doua zi nu e niciun bai. Cel mai bine este să o feliați cât e călduță, să o lăsați la răcorit și apoi să o păstrați la frigider în cutie de plastic cu capac. La fel și sosul tzatziki și legumele crude. Turtele se păstrează max. 24 de ore învelite în hârtie de copt și ștergare groase. A doua zi puteți monta gyrosul în lipie sau pe farfurie (fără sos și legume proaspete), îl încălziți la microunde și apoi îl completați cu sosul rece, legumele crude și cartofii prăjiți. Carnea friptă de gyros stă bine la frigider 3-4 zile, fără probleme.
Acum ceva vreme am făcut un alt gyros de casă prăjit la tigaie – vezi aici rețeta rapidă. L-am înfășurat în lipii libaneze (arăbești) și l-am garnisit tot cu crudițăți și sos tzatziki, fără cartofi prăjiți. Este foarte gustos și în această variantă dar parcă cel tip turnuleț, copt încet la cuptor, este mai fain!
Ca să rămânem în zona grecească, vă recomand și o prăjitură delicioasă cu portocale, iaurt și foi de placintă (Portokalopita) – rețeta aici.
Dragilor, sunt sigură că deja porniți la cumpărături după ceafă de porc și că veți face în casele voastre acest gyros la cuptor din felii de carne marinată înfipte pe bețe de frigărui!
Dacă sunteți amatori de bucătărie grecească, atunci vă las aici mai multe rețete.
Am încercat azi rețeta voastră pentru carnea de gyros. Foarte bună a ieșit. Mulțumesc Savori urbane!
Merita asteptarea pt ca iese o minunatie. Cu lipii grecesti de casa si ch tzatziki proaspat facut e incredibil! Di 1200g de ceafa de porc au iesit cam 5-6 portii mari, f generoase. Daca am fi pussi cartofi prajiti in lipii, sigur ar fi ajuns pt cel putin 8 portii, dar noi am optat pt salata in lipii. Excelente!
Reteta iese delicioasa! Ar merge facuta si la slow cooker?
Bună fetelor. Abia astept sa incerc retetat asta de gyros. Pentru varianta de gyros cu pulpe dezosate care sunt timpii de coacere?!? Multumesc tare mult.
Cam 60 de minute la cuptor ar fi ok pt pulpe dezosate.