Friptura de porc la cuptor marinata cu mustar si miere

11

Friptura de porc la cuptor marinata cu mustar si miere savori urbane

Friptura de porc la cuptor marinata cu mustar si miere. O friptura frageda si suculenta din cap de piept de porc cu coaste. Bucata intreaga de porc se gateste grozav! Prin coacere se formeaza o glazura rumena grozava, dulce-acrisoara.

Friptura de porc la cuptor este grozava cand este preparata din bucati mari de 1,5-3 kg. Suculenta carnii se pastreaza doar in bucatile intregi, mari, coapte lent. Carnea nu trebuie nici intepata si nici „impanata” pentru ca prin acele orificii se va scurge sucul din ea si va ramane seaca si searbada. Carnea feliata este pentru grataresnitele sau escalop.

cele mai bune gratare de ceafa de porc marinata reteta

Despre friptura inabusita in „marinata”

De aceea nu e bine sa feliem carnea pentru friptura si nici sa nu o inecam in tot felul de lichide care sa o acopere si in care ea sa fiarba in loc sa se coaca. Eu le spun acestora „fripturi submarin”. Sunt de fapt niste fierturi cu zeama lunga in care plutesc niste felii gri de carne tip „talpa”. Nu va amagiti… din niste felii subtiri de carne puse in tava cu 2 L de zeama (zisa „marinata”) nu va iesi veci friptura rumena si frageda. Mai ales ca lichidului in exces ii trebuie vreo 2 ore la cuptor ca sa scada, timp in care carnea isi da duhul de mai multe ori.

De aceea am oferit multe retete de fripturi preparate cu bucati intregi de carne, care se gatesc exact cat trebuie si da, sunt patrunse si la mijloc. Exemple destule gasiti aici.

Fiecare piesa (bucata) de carne are textura si timpii specifici de gatire. Din pulpa de porc nu se fac gratare fragede dar ies niste snitele grozave, un gulas bun sau o friptura faina. Pieptul sau ceafa de porc, cu insertiile lor de grasime, sunt mai versatile si se potrivesc atat gatirii la tigaie, gratar cat si la cuptor. Muschiuletul si cotletul sunt foarte delicate si se gatesc foarte repede, existand riscul uscarii lor excesive. Deci fiecare bucata se gateste in moduri diferite. Nu le putem numi generic „friptura de porc”.

De data aceasta am ales un cap de piept de porc cu cateva coaste. Este o piesa faina, carnoasa dar care are si oasele atat de utile unei fripturi. Oasele sunt bune conducatoare de caldura si ajuta la gatirea in profunzime a bucatilor de carne. In plus, stim cu totii ca cea mai frageda si gustoasa carne este cea de pe os, nu?

Ca alternative puteti folosi si ceafa de porc, spata sau pulpa degresata (cu sau fara os).

Despre marinarea carnii

Marinada pe care am preparat-o a fost una dulce-acrisoara, foarte placuta la gust si suficient de aromata. Nu-mi place sa acopar complet aromele sau gustul carnii. Marinadele au un rol important in fragezirea carnurilor si impregnarea lor cu diverse arome (mai ales la miel, vita sau vanat). Componentele acide (acrisoare) sunt cele care transforma fibra musculara si o fragezesc. Acestea pot fi oteturi, vinuri, sucuri de citrice (lamaie, portocale, grepfruit), mustar sau lactate acide (lapte batut, kefir, iaurt). Daca exista ceva acrisor este bine sa fie si ceva dulceag care sa echilbreze gustul si sa corecteze aciditatea: miere, zahar brun, melasa etc. Am mai povestit aici despre marinade uscate (dry rub) sau umede (gen bait). Condimentele din marinada trebuie sa fie dozate cu curaj deoarece ele se vor distribui in intreaga masa a bucatii de carne. Mai ales sarea trebuie pusa din belsug.

Marinarea se face in timp, putand dura de la 2-3 ore la temperatura camerei pana la 3-4 zile la frigider, in functie de tipul si dimensiunile bucatii de carne. Eu am lasat carnea la marinat peste noapte.

Din ingredientele de mai jos am obtinut cca. 6-8 portii de friptura de porc la cuptor marinata cu mustar si miere.

5.0 from 1 reviews
Friptura de porc la cuptor marinata cu mustar si miere
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 6-8 portii
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 2 kg cap de piept de porc cu coaste, pulpa degresata sau ceafa
Marinada
  • 1 lingura mustar fin (preferabil de Dijon)
  • 1 lingura mustar cu boabe (sau tot fin, daca nu aveti)
  • 1 lingura miere, sirop de melasa sau zahar brun
  • 2 lingurite cu varf sare fina
  • 1 lingurita piper negru macinat
  • 1 lingurita chimen seminte sau pudra
  • 3 linguri ulei de masline
In plus:
  • sare grunjoasa

 

Cum se face Friptura de porc la cuptor marinata cu mustar si miere?

Iata ce faina a fost bucata de cap de piept de porc! Carnoasa dar si cu atat de ravnitele coaste.

Coastele au o membrana albicioasa destul de tare pe care am indepartat-o cu usurinta, tragand de un colt al acesteia. Este important acest pas deoarece aceasta membrana ramane tare si dupa gatire si, in plus, se si strange. In al doilea rand, indepartarea ei ajuta marinada aromata la penetrarea in profunzime a carnii.

Am arata aici cum se indeparteaza membrana – la reteta coastelor de porc cu glazura (scaricica).

Marinada cu mustar si miere pentru friptura de porc

Intr-un mic castron am amestecat mustarul cu melasa (mierea sau zaharul brun), chimenul, uleiul, sarea si piperul. Am obtinut o marinada cremoasa si faina. Bine sarata!

Am uns carnea bine de tot cu aceasta marinada si am bagat-o la rece (in punga de plastic) pentru cateva ore.

cum se marineaza carnea de porc

Eu am lasat-o peste noapte dar, daca va grabiti, puteti accelera marinarea lasand carnea pe masa de bucatarie pentru 2 ore.

Cat coacem o friptura de porc marinata – bucata intreaga?

Este important ca temperatura carnii, inainte de a intra la cuptor, sa fie cea a camerei. Asta inseamna ca trebuie scoasa de la frigider cu 1-2 ore inainte de gatire (daca a stat la marinat la rece). Am scos carnea de la frigider si am pus cuptorul la incins la 220 C (cu ventilatie, treapta maxima la cele cu gaz).

Am condimentat suplimentar carnea cu sare grunjoasa si piper negru macinat si am asezat-o in tava de friptura.

friptura de porc cu mustar si miere marinata la cuptor

Am turnat 2 cani de apa in tava, am acoperit totul cu folie de aluminiu si am dat friptura la cuptorul incins. Primele 30 de minute am lasat 220 C apoi am redus temperatura la 170 C si am copt friptura 2 ore bune. Am verificat nivelul lichidului si l-am completat cand acesta a scazut prea mult (sa fie cam 1-2 cm de lichid in tava).

Dupa 2 ore si jumatate arata asa. I-am dat jos folia de aluminiu si am bagat-o inapoi la rumenit, ridicand temperatura la 200 C pentru 20-30 de minute.

cat se coace friptura de porc bucata intreaga

In final totul s-a rumenit grozav iar sosul din tava a scazut si a devenit lipicios.

Servire friptura de porc la cuptor marinata cu mustar si miere

Am scos tava din cuptor si am acoperit din nou friptura cu folie de aluminiu, insa lejer, astfel incat sa aiba spatiu pe unde sa iasa aburul. Aceasta etapa de odihna a carnii dupa gatire este esentiala pentru a obtine o textura frageda si suculenta. Am lasat 20 de minute friptura sa-si „traga sufletul” inainte de a o taia. In acest rastimp fibrele musculare se relaxeaza iar sucurile se redistribuie in ele.

Hai, ca nu mai putem de pofta! Priviti cat de faina si rumena e 🙂

porc marinat cu mustar si miere la cuptor

Crusta e o nebunie! Mierea, zaharul brun sau melasa fac minuni.

porc la tava cu sos de mustar si miere

Carnea este moale si suculenta, coastele ies usor, doar prin tragere usoara cu mana. Sosul de mustar cu miere este dulce-acrisor, foarte gustos. Noi am mancat friptura impreuna cu niste legume sotate la tigaie – reteta aici.

Alte idei de garnituri pentru aceasta friptura de porc:

  • cartofi noi copti cu usturoi la cuptor
  • sote de mazare
  • piure fin de mazare
  • cartofi noi simpli la cuptor
  • piure clasic de cartofi
  • morcovi caramelizati cu unt
  • orez cu legume

reteta friptura porc la cuptor frageda si suculenta

A doua zi am taiat cateva felii de friptura rece. O bunatate! Prin racire i s-au intensificat aromele si poti jura ca e un mezel scump.

O alta reteta faina este cea de cap de piept de porc marinat cu lapte, usturoi si ceapa – vezi aici.

Cap de piept de porc la cuptor marinat în lapte, cu usturoi și ceapă reteta savori urbane

Sa incercati si voi aceasta reteta de friptura de porc la cuptor marinata cu mustar si miere! Este pur si simplu grozava 🙂

Cititorii nostri au incercat reteta!

Aici gasiti mai multe retete cu carne de porc

Cotlete de porc la tigaie gratar fragede si suculente Savori Urbane

 

11 COMENTARII

  1. Multumim ca existati! Tot ce am facut a iesit minunat!
    Astazi am facut cap de piept de porc cu coaste,bucata intreaga, marinada de mustar cu miere….un deliciu!

    Sanatate multa si putere de munca! Sunteti minunate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: