Ardei pentru umplut la borcan, în sos de roșii (bulion), conservați pentru iarnă

5

Ardei pentru umplut la borcan, în sos de roșii (bulion), conservați pentru iarnă. Cum se conservă ardeii la congelator sau la borcan? Cum păstrăm ardeii de umplut pentru iarnă? Rețete de conserve de legume. Rețete de ardei umpluți.

Ardei pentru umplut la borcan, în sos de roșii (bulion), conservați pentru iarnă reteta savori urbane

Multă lume ne-a cerut rețeta de ardei pentru umplut conservați pentru iarnă și iată că a venit vremea să vă arătăm cum îi preparăm noi. Ardeii grași nu se pot congela cruzi deoarece degeră și, după decongelare, devin sticloși și moi (fleșcăiți).

Metode de conservare pentru iarnă a ardeilor pentru umplut

Sunt mai multe metode conservare a ardeilor grași pentru umplut: opăriți în apă cu sare, puși doar cu sare sau deshidratați (uscați la aer înșirați pe sfori). Cei mai celebri sunt racii oltenești (ardei roșii țuguiați) care se uscuca vara și se rehidratează înainte de preparare. Apoi se umplu cu un mix de făină cu mălai de porumb, ceapă și legume călite și se fierb în zeamă multă. Ciorbă oltenească de raci se numește acest fel iar rețeta o găsiți aici.

Ciorbă de raci oltenești - rețeta tradițională de post savori urbane

Nu aș opări ardeii în apă cu sare deoarece gustul de ardei fiert (simplu) nu este pe placul meu și al familiei mele. Acești ardei grași opăriți se pun apoi în borcane cu sos de roșii (sau bulion) sau chiar cu apă cu sare (saramură). Nimic deosebit.

De asemenea, punerea lor la sare (ardeii scobiți de cotoare se presară din abundență cu sare și se pun ca atare în borcane) duce la sărarea lor excesivă, ei trebuind desărați înainte de utilizare.

Cred că mulți dintre voi ați testat rețeta de ardei umpluți a străbunicii mele Buia din Sibiu (vezi aici) și că ați fost încântați de faptul că ardeii sunt în prealabil rumeniți ușor într-o tigaie cu ulei încins și apoi se fierb în sucul de roșii (musai cu frunză de țelină!).

Acest detaliu face diferența iar gustul și savoarea acestor ardei umpluți sunt inegalabile! Se mănâncă inclusiv tecile ardeilor pe care multă lume le lasă în farfurie. Pornind de la acest pont am dezvoltat și rețeta de ardei pentru umplut la borcan, conservați pentru iarnă. Veți simți diferența!

reteta ardei pentru umplut prajiti conservati pentru iarna savori urbane

Din cantitățile de mai jos mi-au ieșit 2 borcane de ardei pentru umplut: unul de 800 ml și unul de 400 ml. Aceasta depinde de dimensiunile ardeilor. Voi puteți multiplica rețeta după nevoi.

Ardei pentru umplut la borcan, în sos de roșii (bulion), conservați pentru iarnă
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: 2 borcane de ardei pentru umplut
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 10 ardei grași medii
  • 2 linguri de ulei
  • 500 ml suc de roșii sau bulion
  • sare
  • câteva frunze de țelină

 

Cum se face rețeta de ardei pentru umplut la borcan, in bulion (sos de roșii), conservați pentru iarnă?

Ingrediente pentru ardei grași la borcan – pentru umplut

Am ales 10 ardei grași frumoși, de dimensiuni medii. Este important ca forma lor să fie regulată deoarece vor trebui stivuiți unii în alții. Am pregătit și sucul de roșii (rețeta aici).

Am spălat ardeii, le-am tăiat câte un căpăcel la codițe și i-am curățat de cotoare și sâmburi. Am decupat cât am putut și din căpăcele – nu-i bai dacă se rup pentru că le pun și pe ele în borcane. Nu aruncăm nimic!

Am șters fiecare ardei în parte cu șervete absorbante ca să scap de picăturile de apă.

Cum se pregătesc acești ardei pentru umplut?

Am încins 2 linguri de ulei într-o tigaie medie și am pus ardeii la rumenit, la foc mediu. Dacă nu sunt bine șterși de apă vor stropi! Am pus la prăjit și căpăcelele decupate.

I-am prăjit pe toate fețele timp de câteva minute iar bucătăria mi s-a umplut de o aromă grozavă!

Rând pe rând i-am scos pe o farfurie așternută cu șervete absorbante care să mă scape de excesul de ulei.

Iată-i și alături de căpăcelele lor. Pe lângă savoarea deosebită, această tehnică duce și la înmuierea tecilor de ardei.

I-am lăsat la răcorit 10-15 minute.

Cum se pun ardeii de umplut la congelator (ladă)?

Ardeii prăjiți și răcoriți se pot pune (cu grijă, stivuiți unii în alții, fără să-i strivim) în pungi și se dau la congelator. Ei pot fi păstrați cca. 6 luni, fără probleme.

Cum se pun ardeii de umplut la borcan?

Mi-am pregătit borcanele și capacele: le-am sterilizat la cuptor așa acum am descris aici. După ce acestea s-au răcorit le-am umplut cu acești ardei rumeniți. La fundul borcanelor am pus bucățele mici de ardei (capacele). Am făcut teancuri de câte 2-3 ardei (băgați unul în altul) și le-am pus în borcane. Am avut grijă să nu-i forțez ca să nu se rupă.

În borcanul mare am pus teancurile orizontal, unul peste altul (3 cu 3 ardei) iar în cel mic a intrat o stivă de 4 ardei (în picioare).

Nu mi-a rămas decât să torn sucul de roșii peste ardeii din borcane. Puteți folosi și bulion. Am scuturat bine fiecare borcan ca să iasă aerul și să intre sucul bine peste tot. Am completat cu suc de roșii până sus.

Deasupra am pus câte o frunză de țelină și sare: 1/2 de linguriță în borcanul mare respectiv 1/4 de linguriță în cel mic. Bineînțeles că, dup ce-am pozat, am cufundat și țelina în sucul de roșii.

Am închis ermetic borcanele cu capacele din dotare.

Cum și cât se fierb ardeii pentru umplut la Bain Marie sau la cuptor?

Am pus borcanele la supra-steriliza (dunstuit) în oală cu apă și cârpe. Timpul optim este de 40 de minute cronometrate din momentul în care începe să fiarbă apa din oala. Întreaga procedură este descrisă pas cu pas aici.

cum se dunstulesc sterilizeaza conservele in oala cu apa (1)

Tot la acel link de mai sus găsiți și varianta de supra-sterilizare la cuptor (la sec, fără apă). Aceste borcane cu ardei pentru umplut au nevoie de 60 de minute la 115 C (cuptor preîncins). Apoi se decuplează cuptorul, NU se deschide ușa acestuia, și se lasă totul la răcorit câteva ore (peste noapte).

Păstrare ardei pentru umplut conservați pentru iarnă

Borcanele reci cu ardei în sos de roșii se pot pune în cămară. Ardeii rezistă bine și 2 ani!

cum se fac ardei de umplut la borcan pentru iarna

Când ne este poftă de ardei umpluți nu trebuie decât să deschidem 1-2 borcane și să trecem la treabă! Partea faină este că avem deja și sosul în același borcan 🙂

Vă las aici mai multe rețete de ardei umpluți la care puteți folosi conserva de mai sus.

Ardei umpluți cu carne, gătiți la cuptor – senzaționali! Se rumenesc frumos și au un gust divin – rețeta aici.

Ardei umpluti la cuptor reteta simpla si gustoasa savori urbane

Ardei umpluți cu carne de pui și orez – mai lejeri. Rețeta aici.

Ardei umpluți cu carne de pui și sos de roșii reteta pas cu pas savori urbane

Ardei umpluți cu orez și legume – de post.

Ardei umpluți de post cu orez, legume și sos de roșii reteta savori urbane

Ciorbă de ardei umpluți – specialitate ardelenească. Rețeta aici.

Ciorba de ardei umpluti reteta pas cu pas savori urbane

Ați văzut că nu e greu să preparați acești ardei pentru umplut la borcan, în sos de roșii! Acum știți cum să-i conservați pentru iarnă 🙂

Aici găsiți mai multe rețete de conserve de legume: zacuscă, murături, tocană de legume etc.

muraturi de toamna retete pas cu pas savori urbane

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: