Dulceață picantă de portocale cu ananas și mirodenii rețeta de chutney pentru fripturi, brânzeturi

1

Dulceață picantă de portocale cu ananas și mirodenii rețeta de chutney pentru fripturi savori urbane

Dulceață picantă de portocale cu ananas și mirodenii rețeta de chutney pentru fripturi, brânzeturi. Cum se face chutney cu ananas, portocale, stafide, scorțișoară? Garnitură picantă pentru friptură sau pentru platoul cu brânzeturi.

Chutney (se pronunță „ciatni”) este un fel de marmeladă picantă de origine indiană la care se folosesc diferite fructe (mango, ananas, citrice etc), legume, ceapă și mirodenii: scorțișoară, cuișoare, cardamom, ghimbir, turmeric etc. Un fel de dulceață picantă de fructe și legume. Da, în chutney se pun adeseori ceapă și usturoi care dau o savoare deosebită.

Aici vedeți o porție de sandvișuri calde cu brânză gratinată servite cu acest delicios chutney. Pentru un factor crocant am ales să le garnisesc cu miez de nucă.

chutney cu branza gratinata si nuci

Din cantitățile de mai jos rezultă cca. 2 borcănele de dulceață picantă de portocale cu ananas sau chutney.

Dulceață picantă de portocale cu ananas și mirodenii rețeta de chutney pentru fripturi, brânzeturi
 
Timp de preparare
Timp de gatire
Timp Total
 
Autor:
Portii: cca. 2 borcane de dulceață picantă de portocale cu ananas
Ingrediente - savoriurbane.com
  • 2-3 portocale medii
  • 400 g ananas proaspăt sau din conservă
  • 100 g stafide
  • 1 ceapă medie (roșie sau albă)
  • 1 cățel de usturoi
  • 1 lingură ulei de floarea soarelui
  • sare după gust
  • 75 g zahăr brun
  • 1 vârf de cuțit pudră de scorțișoară sau ½ de baton
  • 1 vârf de cuțit pudră de anason sau 1 steluță de anason
  • 2-3 cuișoare
  • opțional: 1-2 lingurițe sos de ardei iute (chili sauce) sau ½ de ardei iute tocat

 

Cum se face dulceață picantă de portocale cu ananas și mirodenii rețeta de chutney pentru fripturi, brânzeturi?

Ingrediente pentru chutney sau dulceață picantă de portocale?

Iată ingredientele alese de mine pentru chutney: ananas (poate fi și din conservă), portocale, ceapă, usturoi, stafide, zahăr brun și arome: scorțișoară, anason stelat și cuișoare. Eu am folosit pudră de scorțișoară și anason. În plus am pregătit un pic de ulei și sare.

ingrediente chutney de ananas cu portocale stafide scortisoara

Mod de preparare chutney cu ananas și portocale

Am curățat ananasul și l-am tăiat în cuburi. Dacă aveți ananas din conservă (cuburi) este suficent să-l scurgeți bine.

Am decojit o portocală în strat foarte subțire (cu peelerul) și i-am tocat mărunt coaja. Apoi le-am decojit pe ambele de partea de coajă groasă și le-am tăiat în cuburi.

Am tocat ceapa și am zdrobit usturoiul. Le-am pus la călit în 2 linguri de ulei cu un praf de sare (la foc mic). Ceapa trebuie să se înmoaie un pic și să devină translucidă, nu să se prăjească. Am adăugat zahărul brun, stafidele, coaja tocată de portocală și mirodeniile: scorțișoară, anason și 3 cuișoare.

După vreo 5 minute de călire la foc mic am pus și cuburile de fructe (ananas și portocale) și am continuat gătirea la foc mic/mediu. La început acestea lasă zeamă dar, după vreo 10 minute de fierbere, ea va scădea. Am pus (după gust) și 2 lingurițe de sos de ardei iute (chili sauce) sau 1/2 de ardei iute tocat (asta dacă vă place iuțeala). Am amestecat ocazional deoarece zahărul brun poate duce la prinderea chutney-ului de fundul cratiței.

În final am obținut o dulceață picantă, dulce-acrișoară, ușor sărată. Excelentă! Am transferat acest chutney de ananas și portocale într-un castron curat și l-am lăsat la răcorit.

Bineînțeles că ai mei s-au pus să guste din el așa că mare parte din el nu a mai ajuns în borcane 🙂

Cum se păstrează chutney sau dulceață picantă de portocale cu ananas și stafide?

Chutney se poate păstra la frigider cca. o saptămână, ambalat în cutie cu capac sau în borcan închis. Dacă îl așezăm fierbinte în borcane sterilizate (ca pe orice dulceață) el se poate păstra la cămară luni de zile. După deschiderea unui borcan acesta se mută la frigider.

Chutney se servește alături de cărnuri fripte la cuptor sau la grătar dar și alături de brânzeturi maturate. Aici vedeți o bucată de brânză Camembert gratinată, servită alături de această dulceață picantă de portocale cu ananas.

servire camembert prajit cu chutney dulceata picanta de portocale cu ananas si stadfide

Merge bine cu un pic de miez de nucă și cu o bucată de pâine albă tip baghetă (vezi aici). Tare gustos este acest chutney! Este foarte echilibrat, dulce-acrișor, ușor sărat și potrivit de picant. Se potrivește perfect cu brânzeturi maturate, mezeluri crud-uscate, grisine, crackers etc.

servire dulceata picanta de portocale cu ananas si branza gratinata

Ne place foarte mult combinația dulce-sărat dintre fructe și carne sau brânzeturi și o folosim adesea în bucătăria din Ardeal și Banat. Avem vara supe de vișine sau de piersici, facem sosuri de vișine, mere sau gutui sau desfacem câte un borcan de compot de prune lângă o friptură faină la cuptor. Vă las aici și o garnitură simplă de mere cu cidru și unt.

Mere caramelizate cu unt și cidru - garnitură pentru fripturi savori urbane

O altă rețetă de dulceață picantă este cea din ardei iuți cu kapia – vezi aici.

Dulceață de ardei iuți rețeta simplă sau cu ardei dulci (kapia) savori urbane

Sau o delicată dulceață de ceapă roșie cu oțet balsamic – vezi aici.

Cred că v-am făcut poftă cu această dulceață picantă de portocale cu ananas și mirodenii și că veți testa rețeta de chutney!

Aici găsiți mai multe rețete de dulceață, gem, marmeladă, jeleu, peltea, fructe confiate sau deshidratate.

Dulceata de smochine cu lamaie si vanilie - rețeta de smochine intregi confiate savori urbane

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Evalueaza reteta: