Pricomigdale reteta veche pas cu pas – fursecuri cu nucă și migdale. Nu sunt bezele ci fursecuri crocante cu migdale sau nuca. Fursecuri din albusuri cu nuca, alune sau migdale. Seamana oarecum la compozitie cu celebrele macarons insa se prepara mult mai simplu si nu dau atatea batai de cap gospodinelor.
Pe vremuri se gaseau pricomigdale la cofetarii si erau foarte bune. Imi aduc aminte de cele de la Scala pe care le cumparam ori de cate ori treceam prin Bucuresti. Si in Arad se faceau insa nu in mod constant asa ca trebuie sa le preparam acasa.
Pe langa aceste delicate pricomigdale se gaseau in cofetarii si celebrele bomboane fondante cu martipan din nuca si glazuri colorate – reteta aici.
Sau Prajiturile Mascota cu ciocolata – reteta aici.
In anii ’80 era criza alimentara si nu prea gaseai nuca, cu atat mai putin migdale, asa ca pricomigdalele ajungeau mai rar pe platourile cu fursecuri asortate de Sarbatori, alaturi de islere sau de fursecurile fragede cu gem (3-2-1).
Reteta de pricomigdale de casa este una practica deoarece putem folosi albusurile ramase de la cozonaci sau creme de tort.
Ce sunt pricomigdalele?
Pricomigdalele sunt niste fursecuri crocante din albusuri cu nuca, migdale sau alune. Au aspect crapat si culoare maronie. Sunt un fel de ”macarons de Nancy” – vezi aici.
Daca le preparati cu nuca ele vor iesi mai unsuroase (nucile sunt mai grase decat migdalele) si mai inchise la culoare. In schimb ele vor avea o aroma intensa de nuca si vanilie. Puteti face si mixuri de nuci cu midgale sau nuci cu alune de padure. În toate cazurile sunt importante esentele (extractele) de migdale si cafea care dau o aroma deosebita pricomigdalelor.
Pricomigdalele NU sunt bezele cu nucă sau migdale! Dacă batem albușurile spumă atunci iese un cu totul alt preparat! (reteta aici)
Cu privire la aceasta reteta m-am consultat cu Mircea Banu (cofetar-patiser si detinator al blogului Desertologie). Am urmat sfaturile lui si bine am facut. Albusurile se pun crude, nebatute iar compozitia acestor pricomigdale trebuie sa fie una fluida, lucioasa. De asemenea, dupa coacere, ele trebuie sa aiba suprafata crapata si crocanta dar miezul sa ramana moale, lipicios, chewy.
Din ingredientele de mai jos rezulta cca. 40 bucati de pricomigdale cu diametrul de cca. 5 cm.
- 140 g nuca
- 25 g migdale
- 165 g zahar pudra
- 75 g albus ( ar fi 2 albusuri si ceva dar trebuie cantarite!)
- un praf de sare
- 1 lingurita extract de vanilie sau 1 plic zahar vanilat
- 2 lingurite extract de migdale
- 1 lingurita extract de cafea
Cum se fac Pricomigdale – reteta veche pas cu pas – fursecuri cu nucă și migdale?
Cum se pregatesc migdalele si nucile pentru pricomigdale?
Am cantarit nucile, migdalele (am avut bastonase) si albusurile. Mi-am pregatit si extractele de cafea si migdale. Nu trebuie sa lipseasca din aceasta reteta!
Cum se face compozitia pentru pricomigdale?
Peste albusuri am pus extractele de migdale si cafea precum si zaharul vanilat. Am amestecat totul cu un tel fara sa bat spuma!
Am macinat nuca si migdalele si le-am asezat intr-un castron curat.
Am cernut zaharul pudra peste ele si un praf de sare. Am amestecat bine.
Am turnat albusurile peste acest mix de nuci.
Am amestecat cu spatula pana ce am obtinut un amestec moale, lucios, gros dar totusi fluid. Daca e prea dens ii mai puteti regla consistenta cu putina apa rece pusa in picaturi (din lingurita).
Cum se modeleaza pricomigdalele in tava?
Mi-am pregatit tava asternuta cu hartie de copt. Pricomigdalele se pot pune in tava si cu lingurita insa eu prefer sa le dozez cu posul (punga) echipat cu dui rotund, fara zimti (gaura cu diametru de cca. 2 cm).
Am avut grija sa las spatiu intre ele pentru ca se vor mai lati la copt. Mi-au intrat 30 in tava de 33 x 42 cm si alte 10 intr-o tava mai mica.
Cum se coc pricomigdalele? Cate minute si la ce temperatura?
Am preincins cuptorul la 175 C (caldura sus+jos+ventilatie sau treapta medie la cele cu gaz) Am copt pricomigdalele cca. 14-15 minute. Nu ar trebui sa se intareasca excesiv ci sa aiba miez moale. Depinde foarte mult de cuptorul vostru. Asa arata pricomigdalele mele coapte. In bucatarie miroase foarte placut a migdale 🙂
Atentie!! NU incercati sa le dezlipiti de pe hartie cat sunt fierbinti!! Asezati tava pe o suprafata rece si asteptati ca pricomigdalele sa se raceasca complet inainte de a le dezlipi.
Cat sunt de bune!! Pricomigdale crocante, cu miez moale… extrem de aromate si de gustoase.
Cum se pastreaza pricomigdalele de casa?
Inamicul numarul 1 al bezelelor este umiditatea din casa asa ca pricomigdalele trebuie pastrate in cutii de plastic inchise ermetic, tinute in camara. Ele trebuie sa fie bine racorite inainte de a fi depozitate. In acest mod ele rezista si o luna, fara probleme. Le puteti face cu o saptamana inainte de Sarbatori ca sa mai scapati de o grija.
Am spus ca seamana oarecum cu celebrele macarons (reteta aici si aici) insa nu necesita atata bibileala si timp.
Tot in categoria retete vechi intra si prajitura simpla cu nuca – reteta veche ungureasca. O gasiti aici.
Sper ca v-a placut reteta de pricomigdale de casa si ca o veti testa in curand 🙂
pricomigdalele pe care mi le amintesc de la Scala si Nestor de prin 1970 erau altfel: de culoare cafenui inchis maron si subtiri
Nu erau plate ci usor bombate… iar culoarea maro era de la nuca si pesmetul cu care erau „inmultite”.
Sunt la fel ca cele de la Capșa din anii 1980! Rețetele tale sunt autentice! Apreciez! Din păcate, diabetul nu-mi da pace. Dacă am găsi soluții cu înlocuitori de zahar…
Delicios!
Buna, as vrea zilele astea sa incerc aceste prajiturele.Am migdale intregi in casa si nu as mai cumpara fulgi.Intrebarea e : dupa ce oparesc migdalele si le decojesc se lasa la zvantat , uscat sau se pot macina atunci?
Da, macar 24 de ore ca sa se usuce. Sau le puneti intr-o tava la cuptor pentru cateva minute.
Am incercat si eu aceasta reteta , sunt o mare iubitoare a pricomigdalelor , insa mie personal mi s-au parut un pic cam uscate si tari…eu le prefer mai moi…
Am gresit ceva oare?
Puteti sa le coaceti mai putin cu 1-2 minute daca vreti sa ramana mai moi.
Buna ziua! Mie mi s-au plostit in tava! S au lipit absolut toate intre ele! S au intins mult prea mult ? De ce ? Am facut exact dupa reteta!
[…] Ambele sunt facute pe acelasi calapod: doua foi fragede umplute cu un mix din oua frecate cu zahar si arome in care se pune nuca. In varianta mea apare si romul iar in varianta Dianei apare cacaoa (atat in foi cat si in crema). Totul se coace deodata, deci nu facem foile separat. Umplutura de nuca este grozava! Aromata si frageda, ma trimite cu gandul la pricomigdale – reteta aici. […]
[…] sau creme de tort. Seamana oarecum cu pricomigdalele (la compozitie) dar sunt cu totul altceva. Aici vedeti cum se fac […]
[…] Tot pe-atunci se găseau și pricomigdale prin cofetării. Le-am făcut și pe acelea și au ieșit foarte bune – rețeta aici. […]
cate minute se coc?
14-15 minute.
Acum vreo saptamana reteta asta era diferita. Am folosit-o si au fost excelente prigomigdalele. Puteti cumva sa imi dati reteta aia dupa care prigomigdalele ieseau albe? Mi se pare ca aveau doar migdale, mai multe albusuri, si fara esenta de cafea, dar nu mai tin minte exact.
Am reconsiderat-o iar vechea versiune este inserata spre finalul retetei – o aveti si aici https://savoriurbane.com/bezele-cu-migdale-fursecuri-crocante-din-albusuri/
Buna. As dori sa stiu oare de ce mi-a iesit amestecul moale, am urmat intocmai pasii. Daca mi se mai intampla sa pun nuca in plus?
Nu stiu de ce ti-a iesit moale dar il poti drege cu putina nuca. Mie mi-a iesit gros si am pus 2-3 lingurite de apa.
[…] Pricomigdale cu nucă – reteta aici. […]
Nu inteleg cum au iesit 40 de pricomigdale. Am facut si eu si mi-au iesit 20. 🙂
Inseamna ca le-ai facut mai mari.
[…] deja mai multe rețete pe care le găsiți grupate aici. De la Amandine, Savarine, Boema, Tosca sau pricomigdale până la Tortul Mareșal Joffre, Mascote, Limbi de pisică, Profiterol, Coupe Jacques, bomboane […]
[…] spune că aceste Zimsterne seamănă (la compoziție) cu clasicele pricomigdale – rețeta aici. Și acelea sunt fără făină și se prepară cu albușuri, nucă (migdale, alune) și […]
Mulțumesc, au ieșit f. bune!
Se pot păstra oare și in pungi sigilate in frigider (nu am cutii care se închid ermetic)?
Bună seara, aceste pricomigdale se pot lipi câte doua cu crema de ciocolata de exemplu sau este alta rețetă? Multumesc
Nu e o idee rea dar ar trebui facute mai subtiri
Sunt un mare fan SU, insa de data asta sunt complet dezamagita. Am respectat reteta pas cu paa, am modificat doar cantitatea de zahar, am folosit doar 80g, si asa mi s a parut destul de dulce. Mi-au iesir doar 25, cu chiu cu vai, insa nu au nici pe departe aspecrul de pricomigdala. Am cuptor electri, am folosit si timer-ul, arata ca niste biscuiti maronii si atat. La gust sunt buni, insa la aspect sunt groaznici.
Pricomigdalele dvoastra au un aspect lucios si interiorul aerat. Ale mele sunt dense si uscate deasupra. Unde e secretul? Va multumesc
Dragă Diana, degeaba respecți pașii rețetei dacă nu respecți cantitățile indicate (ingredientele). Faptul că ai pus doar 1/2 din zahărul necesar a dus la eșecul tău. La bezele, macarons sau pricomigdale NU se umblă la cantitatea de zahăr deoarece se schimbă complet formula compoziției.
[…] Cred că primele amintiri cu acest cataif cu frișcă le am de la Cofetăria Scala din București. Sunt clujeancă și am locuit în Cluj până în 1981, an în care familia mea s-a mutat la Arad. Eram în clasa a doua. Până în acel moment drumurile spre litoral se făceau cu mașina și musai cu haltă de câteva ore la București. De obicei mama trecea pe la Romarta și în final ne opream la Scala sau la Capșa. Repertoriul cofetăriilor din București era mai bogat decât al celor din Cluj sau Arad (al căror prag îl călcam rar) și ne făcea plăcere ca o dată pe an să mâncăm o felie de Tort Mareșal Joffre (vezi aici rețeta), Mascote (vezi aici) sau cataif cu frișcă. Ne luam pentru drum fursecuri Limbi de pisică (vezi aici) și pricomigdale ambalate în cornet de hârtie (vezi aici). […]
Buna ziua,
Nu am inteles din reteta daca se pot folosi migdale intregi,crude sau trebuie fulgi. Am vazut mai sus un comentariu legat de asta si sunt confuza acum. M-ati putea lamuri? 🙂 va multumesc!
Daca nucile se pun ca atare (cu cojiță) dar măcinate atunci și migdalele se pun la fel. Nu conteaza daca au sau nu cojita pe ele si nici daca sunt intregi sau fulgi deoarece, oricum, trebuie măcinate.
Buna seara! Ati putea sa imi spuneti ce crema de ciocolata considerati ca s-ar potrivi, pentru a le lipi? Am mancat de mai multe ori de la o cofetarie, sunt lipite cate doua cu o crema de ciocolata, sunt dementiale si cu gust intens. Asa ca m-am gandit sa le reproduc 🙂 Multumesc!
Uite aici https://savoriurbane.com/crema-de-cacao-cu-unt-pentru-tort-prajituri-fursecuri/
Se poate folosi faina de migdale in locul migdalelor macinate?
Nu! Migdalele trebuie macinate mai mare ca sa aiba textura. gasesti fulgi sau bastonase de migdale la Lidl si kaufland.
„editat” Au furat content-ul de la voi, nu mentioneaza nicaieri sursa.
Multumim pentru atentionare! Zilinic de lovim de problema aceasta…
Buna ziua.
Doamna va iubesc!
Desăvârșită rețetă, rezultat dezastruos la prima incercare. 😆Dar la cea de-a doua, MINUNE! Și asta pentru că:am măcinat nucile și migdalele mai mare, cam de dimensiunea bulgurului, am completat cu nucă și migdale până ce compoziția a arătat EXACT ca cea din poză (cam 30 grame in plus). Nu degeaba se străduiesc fetele să ilustreze toate etapele 👍 In cocluzie, respectați cantitățile, citiți comentariile și ajustați doar acolo unde dă șefa OK-ul. Mulțumesc, Oana! Ai făcut un pofticios fericit! 🤗❤️
Am facut si eu acum aceasta reteta de pricomigdale. Nu puneti sub nici o forma 2 linguriță de extract de migadale…le stricați tot gustul.
ce gust să strici?? ce esență de migdale ai folosit? sunt tot felul de ieftineli pe piață iar gustul acelor esențe este amar… nu au nici măcar arome cum trebuie.
Am incercat multe retete de pricomigdale, aceasta este singura care m-a convins si pe care am repetat-o deja de multe ori, cu succes maxim la degustatori pretentiosi. Daca se respecta cantitatile si indicatiile nu are cum sa nu iasa (inclusiv cu faina de migdale in loc de migdale macinate). Multumiri 🙂
Excelente, ca in amintirile mele. Multumesc pentru postare. Am incercat sa citesc reteta si pe blog-ul maestrului cofetar, dar limbajul era unul de maidan. Oricum, multumesc inca odata pentru postare, nu e prima reteta pe care o incerc 😘